Creepy Animation Night 2011 @ Cinema Patria

  • by
Creepy Animation Night 2011 @ Cinema Patria

Creepy Animation Night 2011 @ Cinema Patria

Unul dintre cele mai aşteptate evenimente din programul Anim’est, Creepy Animation Night, noaptea de scurtmetraje animate neconvenţionale şi bizare dublate de live act audio-vizual, va avea în acest an ca protagonişti trei artişti „pe val” şi multe filme care vor provoca imaginaţia şi simţurile spectatorilor.

Vineri, 14 octombrie, de la ora 23:00, la Cinema Patria are loc Creepy Animation Night 3, un eveniment recomandat de Cinemagia.ro: o noapte animată de prezenţele pe scenă ale animatorului şi artistului vizual japonez Mirai Mizue, respectiv ale muzicienilor autohtoni Montgomery Clunk și Res Es.

21 dintre cele mai neobişnuite scurtmetraje de animaţie ale anului vor rula în cadrul celor trei calupuri de proiecţie, separate de live act-uri ale artiştilor invitaţi. Printre ele se numără The Monster of Nix (r. Rosto, Olanda – Franţa – Belgia, 2011), unul dintre titlurile selecționate și în Competiția de Scurtmetraj Internațional – un film care a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de Animație de la Annecy și din distribuția căruia fac parte Terry Gilliam și Tom Waits (care semnează și coloana sonoră a filmului); The Ark (Polonia, 2007), selecționat în Competiţia Oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes și regizat de Grzegorz Jonkajtys, animatorul polonez care are în CV titluri precum Star Trek, Sin City, Labirintul lui Pan, Rango sau Transformers; Underlife (r. Jarosław Konopka, Polonia, 2010), o producţie a Studioului Invitat la Anim’est 2011 – Se Ma For; Save the Rhinoceros (Finlanda, 2010), regizat de unul dintre obişnuţii Creepy Animation Night – finlandezul Tomi Malkki, prezentat în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie de la Annecy; Fuera de Control (r. Sofia Carrillo, Mexic, 2008), scurtmetrajul mexican care are în palmares participări în selecţiile oficiale de la Sundance şi Sitges sau Martyris (r. Luis Felipe Hernández Alanís, Mexic, 2010), proiectat în 2011 în Competiţia Umbre – Scurtmetraj a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Mirai Mizue, artistul care va crea live vizualurile proiectate pe marele ecran de la Patria între calupurile de scurtmetraje, este o figură reprezentativă pentru noua generaţie de realizatori japonezi de animaţie abstractă. Atracţia sa pentru celule face ca fiecare cadru realizat să fie de o densitate uimitoare, iar ritmul joacă un rol foarte important în filmele lui. Recent, Mirai Mizue experimentează în zona animaţiei minimaliste, cu figuri drepte, lineare.

Filmele sale au fost proiectate la peste 100 de festivaluri din întreaga lume – unul dintre cele mai recente dintre acestea fiind chiar Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia din acest an, unde Mizue a fost selecţionat cu scurtmetrajul Modern no.2. Precedentul său film scurt, Tatamp, concurează în Competiţia de Scurtmetraj Internaţional a celei de-a şasea ediţii Anim’est, iar clipul realizat de animatorul japonez pentru piesa And And a lui Toru Matsumoto concurează în secţiunea Videoclip & Advertising.

Montgomery Clunk (Silviu Badea) s-a făcut remarcat în peisajul muzical românesc şi est-european prin multitudinea de stiluri de muzică electro pe care le creează. EP-ul său de debut, Superbus, a avut un succes instantaneu, Monty Clunk fiind, în prezent, unul dintre cei mai solicitaţi artişti români din zona electro / dubstep / progressive. Amestecând Hip Hop, Dubstep, Ambient, Electro, Pop şi Progressive, muzica sa este surprinzător de omogenă şi armonioasă.

Res Es (Şerban Ilicevici) este, de asemenea, un muzician complet: pe parcursul ultimilor şase ani, a făcut parte din proiecte muzicale de genuri extrem de diverse, la punk hardcore, post rock şi muzică electronică, liantul dintre toate tipurile de muzică pe care le creează fiind, potrivit acestuia, o colecţie de emoţii care îl ajută să marcheze momentele cele mai importante din existenţa sa.

Secvențe din filmele Creepy Animation Night 3, pe muzica lui Res Es, puteți urmări într-un clip realizat de echipa de video content Anim’est, X-Scape Media, accesând linkul:

Biletele individuale pentru Creepy Animation Night 3 costă 30 de lei și s-au pus în vânzare online, pe ticketfan.ro. Precum și în rețeaua magazinelor Flanco din toată țara și la Librăria Engleză Anthony Frost din București. Accesul minorilor în sala de proiecţie la Creepy Animation Night 3 este strict interzis, evenimentul fiind rezervat exclusiv spectatorilor cu vârsta de peste 18 ani.

Tags:

Leave a reply (we review all comments)