O dupa-amiaza la velodrom

O dupa-amiaza la velodrom

O dupa-amiaza la velodrom

(2 imagini mai mari aici)

Recunosc, ne-am dus usor nepregatiti la velodrom. Bine, Igu isi luase cu el aparatele foto si camerele, eu venisem cu niste biciclete si cu niste prieteni, dar nu ne imaginam ca dupa amiaza se va transforma intr-o proba sprintena de curaj si indemanare in unghi de 45 de grade. Mai degraba ne imaginasem un soi de iesire relaxata la iarba verde intrerupta din cand in cand de cateva ture odihnitoare.
Pe de alta parte, trebuia sa ma fi gandit la asta. Eu, pentru ca ideea de a merge pe velodrom a fost a mea. Stiam ca velodromul este, in principiu, un circuit de viteza pentru biciclete. Vazusem cateva filmuletele, mai citisem cateva articole, putine. Dar cam atat. Nimeni nu ne explicase ca va trebui sa ne arucam in oval cu toata viteza de care suntem capabili si asta doar pentru a ne pastra rotile lipite de asfaltul crapat.
Velodromul de pe Dinamo este exact cum te-ai astepta sa fie azi orice baza sportiva ridicata in Romania anilor reconstructiei. Impunatoare, rezistenta, carpita peste tot, cu un aer fermecator industrial- romantic si bineinteles, in litigiu. De data asta, cei care isi disputa dreptul de proprietate sunt Primaria Bucuresti si Ministerul de Interne. Nu de ieri, de azi, ci de vreo 12 ani batuti pe muchie. Unii doresc sa renoveze, ceilalti sa darame. Va las pe voi sa ghiciti care pe care, mai ales ca adevarul, ca intotdeauna, se va lasa asteptat. Nu stiu exact ce mai inseamna un velodrom pentru generatia noastra, probabil nimic, dar pentru tatii nostri, dintre care unii aveau si abonamente, se pare ca a insemnat ceva, altceva. Probabil dupa amieze frumoase petrecute in compania unor ciclisti care se aruncau cu toata viteza in oval, si nu pentru bani, ci pentru propria placere, si cateva secunde de glorie.
Dar sa lasam asta si sa ne intoarcem la bicicletele noastre. Rigide, colorate, ocazional fixie, single speed-urile Create ne-au facut dupa-amiaza posibila, descurcandu-se de minune indiferent de unghiul propus, compensand lipsa noastra de pregatire practica si teoretica. Asta nu inseamna ca ne-a fost usor. Dimpotriva. Ca sa-l citez pe Calin, curier de spita nobila de la Tribul, niciodata drumul Buftea – Bucuresti nu va echivala ca efort si adrenalina cu o jumatate de ora pe velodrom. Cu alte cuvinte, am transpirat si am trait semi-periculos cu fiecare tura si cu fiecare grad adaugat pantei. Pe parcurs, am mai primit sfaturi de la alti doi baieti, de data asta rutieri de meserie veniti la antrenament, cu biciclete speciale de velodrom, ale caror cadre se pierd undeva in negura anilor ’50. Asta nu ne-a transformat in specialisti peste noapte, dar macar ne-au facut sa ne simtim un pic mai siguri pe rotile noastre. Si pe calea asta le multumim ca au avut grija de noi si de testele noastre.
Pe scurt, cam asta-i povestea velodromului asa cum l-am trait noi luni, 15 august 2011. Mergeti si voi la velodrom. Macar in vizita, daca nu indrazniti pe bicicleta. E un elefant care moare frumos.

de Tudor Pop

11 thoughts on “O dupa-amiaza la velodrom”

  1. tudor, merci 🙂

    iti jur ca am plimbat’o exclusiv pe asfalturi nemtesti ingrijite – problemele vin de la componentele ieftine care se uzeaza foarte repede in conditii normale, pur si simplu.

  2. mihai, daca mergi s-o dai in gropi, chiar o strambi fara probleme. problema cu bicicleta asta (Create) sunt drumurile din Bucuresti, si in particular, craterele pentru biciclete numite piste. pe de alta parte, pe acolo pe unde-i asfaltul bun e o bicicleta care sfaraie si care nu te face de ras. daca vrei si alte pareri, ia legatura cu Ionut, mecanicul de la Biciclop, se da pe asa ceva de cateva luni bune. in fine, tu stii cel mai bine.

  3. se mai intra si din barbu vacarescu la velodrom, e mai scurt de ajuns la el pe partea aia.
    e misto locul dar iti trebuie bicla serioasa de viteza daca vrei sa te dai.

  4. @mosoo: accesul se face pe baza de …rabdare pentru ca trebuie sa traversezi toata incinta complexului dinamo, intrand de pe stefan cel mare. treci de “groapa”, de terenurile de tenis, de niste terenuri de antrenament si in sfarsit ajungi. pe jos faci cam 10 min, pe sa 2. si nu, nu ti trebe permis. iar daca te vezi cu antrenori/rutierii, nu trebuie decat sa fii respectuos. btw, vezi ca maine e ultima zi a campionatelor nationale de pista pe velodrom.

  5. nu prea ai facut bine sa spui asa tu…
    dar interesanta reclama, ai luat bani pe ea pentru bici sau ti au dat ei una “haha, ia un bici fitzos?”
    In rest, acolo e frumos.

    1. @mouseinhouse: nu am primit nimic. de ce se gaseste tot timpul unul ca tine care sa bata apropouri de bani la orice initiativa de genul asta? am facut-o pur si simplu de placere, din prietenie si din curiozitate. nu stiu exact de ce inca mai dau explicatii la astfel de comentarii dar chiar a fost o dupa-masa frumoasa intr-un loc interesant alaturi de niste oameni faini si niste biciclete de calitate. am crezut ca e un gest frumos sa scriem un mic post cu poze de la aceasta intamplare pt a afla cat mai multi de velodromul pe cale de disparitie. Goosfrabaaaaa…..

Leave a reply (we review all comments)