Eu si amicul Igu ne-am dat in weekend cu o Skoda Yeti* intr-un soi de drive test spontan, manati de curiozitatea de a simti o masina despre care nu stiam mare lucru, afara de faptul ca ne placea foarte mult la amandoi, in ciuda aspectului de cutie pe roti. Sau poate tocmai de aia. O cutie pe roti care, din cate am auzit, nu prea a prins aderenta la public. Pacat. Pentru ca merita. Si acum o sa incerc sa explic si de ce, desi e clar ca asta nu o sa schimbe cu mult karma acestei masini cu nume de speriat dar cu o atitudine barbateasca.
Asadar, ne-am cunoscut pe traseul Bucuresti – Tulcea, si ne-am placut de la prima vedere. La ora 10 am iesit pe autostrada, si ne –am propus ca la ora 1 sa fim in port, la casa de bilete
Ultimii 95 de km (Harsova – Tulcea), i-am facut cam pe fuga (55’). Ne-a ajutat si drumul, desi n-am inteles mare lucru din peisaj, cat despre masina imi amintesc doar ca manca asfaltul fara nici un fel de retinere, si trebuie sa recunosc ca pe bucata asta ne-am si imprietenit. Am trait ceva emotii doar la o trecere de pietoni din Tulcea, oras in care o parte dintre locuitori folosesc bordura pe post de block-start, obisnuiti mai degraba cu traversatul inot al Dunarii. Dar chiar si asa, la 1 si 15 eram imbarcati pe “rapida” de Sfantul Gheorghe, pentru Delta Music Fest. Job done, multumim Mr. Yeti.
Duminica, la intoarcere, a fost mult mai lejer. Am gasit urme de talpi pe scaunul co-pilotului, semn ca Igu in graba de a lua bilete de vapor, a uitat sa traga geamul dupa el. Am uitat si eu in graba de a scoate bagajele, n-am inteles insa de ce inchiderea centralizata nu s-a ocupat de acesta scapare. O scapare care, din fericire, nu ne-a costat decat putin praf pe scaun.
Am manevrat prin parcarea ingusta si, din nou, am fost incantati de dimensiunile masinii. Trebuie sa va spun: in oras, un Yeti 2.0 TDI se strecoara la fel de bine ca fostul meu Polo 1.4 TDI, muscand insa mai abitir la cei 110 cai, pentru ca la drum lung sa o simtim foarte bine asezata in gume, extrem de sigura pe ea si cu ceva din atitudinea unui Panzer ceva mai mic.
Interiorul este exact asa cum imi place mie. Spartan si aerisit. E inalta, nu ma face sa ma simt ca dinozaurul familiei Flinstone, in concluzie nu conduc cu genunchii la gura, in timp ce economia de butoane imi lasa mai mult timp si placere pentru condus. Amuzant e ca din afara nu pare foarte mare si nici foarte incapatoare.
Ca pasager, Igu s-a dovedit foarte util in schimbarea cd-urilor si in dezmembrarea banchetei din spate in timpul mersului. Lucru care se poate face si la 160 de km/h, cum a fost cazul nostru, desi proiectantii v-ar putea sugera altceva. Insa ideea e ca se poate face si inca foarte usor. Nu-ti trebuie muschi, cum am citit eu pe undeva, ci doar putin creier, atat cat sa intelegi conceptul de interior modular si, la fata locului, cum functioneaza niste cleme.
Consumul e o alta chestie misto. Daca ai rabdare sa mergi cu 100-110 km/h, cred ca scoti sub 5 la suta. Noi, pe un consum mixt dictat de nevoi si de balele dupa viteza, am scos un 7.2 la suta pe fix 600 de km, lucru care ne-a costat fix 216 lei. Patru oameni la dus, trei la intors. Cu aerul conditionat deschis permanent. Asta ca sa fim corecti pana la capat. Insa e clar ca stie si poate si mai ieftin.
Despre Yeti, Igu zice ca seama foarte mult cu motocicleta lui, un BMW F800GS. E incapatoare, lejera la drum lung, usor de condus ca masina de oras dar si destul de nervoasa cand e cazul. Combinatia perfecta intre masina de vacanta si masina de oras. Zice ca si-ar lua una. Mie imi place pentru ca e patratoasa, forma din ce in ce mai greu de gasit la masinile din ziua de azi. In rest, tind sa fiu de acord cu el. Yeti e un 4 x 4 ideal pentru pentru excursii in regim de urgenta, cu posibilitatea unui consum moderat spre mic, un grad de confort permanent, si un potential bun de off-road. Asta in afara orasului, in care oricum se descurca superb. Asa ca, vorba aia, luati-l la o tura sau pastrati-i misterul pentru totdeauna.
– Tudor Pop
* Multumim Porsche Aviatiei pentru ocazie 😉