British Sea Power @ Silver Church

  • by

British Sea Power @ Silver Church

OneDay Live prezinta: British Sea Power, in premiera la Bucuresti !

Revelatia indie rock-ului britanic din ultima decada, formatia British Sea Power va concerta in premiera la Bucuresti, in clubul Silver Church, miercuri, 8 iunie, la initiativa OneDay.

Infiintata la Brighton in anul 2000, British Sea Power insumeaza in prezent sase membri si are la activ cinci albume de succes, o nominalizare la prestigiosul Mercury Music Prize in 2008, precum si numeroase aparitii la TV in SUA si Marea Britanie. Sound-ul unic al trupei acopera un spectru larg de influente, trecand prin punk-ul visceral al anilor ’70 si pop rock-ul britanic melodios din ultimii ani, ceea ce i-a facut pe critici sa ii compare cu o varietate de formatii, de la The Cure si Joy Division la The Pixies si Arcade Fire.

Ascensiunea formatiei a fost rapida, British Sea Power ajungand direct in UK Top 40, in 2003, cu single-ul Carrion, de pe albumul de debut intitulat, paradoxal, The Decline of British Sea Power, lansat de prestigioasa casa de discuri Rough Trade. Discul s-a vandut in peste 60,000 de copii, cifra remarcabila pentru o trupa debutanta, iar show-urile live, elaborate si pline de lirism excentric, le-au adus notorietate si un public din ce in ce mai numeros – peste 1,000 de spectatori la concerte. De altfel, trupa a primit, in 2004, premiul Live Band of the Year, acordat de catre revista Time Out. Si urmatoarele albume – Open Season (Rough Trade, 2005) si Do You Like Rock Music? (Rough Trade, 2008) – au fost foarte bine primite, popularitatea British Sea Power culminand cu aparitii TV in emisiuni ca Later with Jools Holland, la televiziunea britanica, sau The Late Show with David Letterman, in Statele Unite. Un concert al formatiei a fost filmat si prezentat in cadrul seriei TV canadiene Beautiful Noise, iar un altul a fost prezentat la BBC2 in cadrul emisiunii The Culture Show.

British Sea Power au cantat la majoritatea festivalurilor muzicale de amploare din Marea Britanie: Glastonbury, Reading, Leeds, T in the Park si Bestival, in vara aceasta urmand sa apara si la Latitude Festival, Get Loaded in the Park, Port Eliot Festival si in deschidere pentru Flaming Lips la Jodrell Bank Observatory. De asemenea, BSP au deschis pentru Pulp (in turneul Forestry Commission), Interpol, The Strokes, The Killers si Manic Street Preachers.

O realizare remarcabila a formatiei a fost nominalizarea, in 2008, la Mercury Music Prize, cu al treilea album Do You Like Rock Music?. Chiar daca nu au castigat, presa de specialitate l-a elogiat unanim. Ulterior, trupa a realizat coloana sonora pentru documentarul de succes Man of Aran, iar la inceputul acestui an a lansat un nou material de studio – Valhalla Dancehall – al carui turneu de promovare ajunge, vara aceasta, si la Bucuresti. Miercuri, 8 iunie, in club Silver Church, British Sea Power vor dovedi ca aprecierile sunt intemeiate!

www.britishseapower.co.uk
www.youtube.com/watch?v=Ij6Hz96Oh7E

Am vazut viitorul rock-ului si numele sau este British Sea Power ! Nu putem sublinia indeajuns ca asta este o veste foarte buna ! – Entertainment Weekly
Cea mai buna trupa din Marea Britanie – Sunday Times
British Sea Power aduc frumusete intr-o lume din ce in ce mai urata, si ar trebui sa primeasca o medalie pentru vitejie – The Independent
Ne-am dori sa existe mai multe formatii cu acelasi crez ca British Sea Power: ca muzica pop poate fi intelectuala, emotionanta, inteligenta si amuzanta, depasind banalul – NME

Cel mai nou album British Sea Power, Valhalla Dancehall, este distribuit in Romania exclusiv de A&A Records si poate fi gasit in librariile Carturesti si magazinul Off the record.

Concertul British Sea Power la Bucuresti este organizat de OneDay cu sprijinul The Silver Church Club si Radio Guerrilla. Biletele in avans, la pretul de 50 de lei, pot fi achizitionate online pe Eventim.ro sau din reteaua Eventim: magazinele Orange, Vodafone, Germanos, Domo, librariile Humanitas si Carturesti, precum si din Control Club (Academiei, 19) si magazinul Off the record (Blanari, 14). In seara evenimentului, biletele vor costa 65 de lei, la intrare.

Tags:

Leave a reply (we review all comments)