Lucian Ban – American Landscapes Solo Piano @ Teatrul ACT

  • by
Lucian Ban - American Landscapes Solo Piano @ Teatrul ACT

Lucian Ban - American Landscapes Solo Piano @ Teatrul ACT

Teatrul ACT și Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului
prezintă Miercuri 1 Iunie, 2011 ORA 19

LUCIAN BAN – “American Landscapes – an evening of solo piano improvisations“

Un deceniu de experiențe americane

După mai bine de o decadă de când a părăsit România pentru o carieră în muzica de jazz la New York, pianistul Lucian Ban revine la București cu un proiect special, un recital de pian solo care se dorește un sumumm al experiențelor sale americane – muzicale, dar nu numai.

Lucian Ban: „American Landscapes este un proiect pentru solo piano dezvoltat de-a lungul unei decade petrecute în America. „Lumea Nouă – the New World” cum o numeau istoricii nu demult a fost și este și astăzi un continent cu totul fascinant . . . și adeseori șocant pentru un european. Ce m-a frapat însă în călătoriile și peregrinările mele concertistice în toate colțurile Statelor Unite a fost în primul rând extraordinara diversitatate muzicală dincolo de jazz, cu miriade de genuri și surse din toate colțurile lumii (America este țara imigrației globale prin definiție), dar mai ales un omniprezent spirit al avangardei și experimentului constant. Unde altundeva poți să întâlnești un muzician să spunem din Vietnam cântând o piesă de John Lee Hooker cu influențe indiene? American Landscapes încearcă să prezinte ceva din toate aceste lucruri într-o suită de piese și improvizații pentru pian solo, o viziune foarte personală (cum ar putea să fie altfel când ești singur cu pianul?) a peisajului muzical de astăzi din America. I hope you will enjoy the journey !”

Despre AMERICAN LANDSCAPES

După ce a abordat muzica românească populară pentru un proiect realizat împreună cu saxofonistul american Sam Newsome, Suita de jazz româno-americană (Jazzaway Records 2008), după ce a semnat un complex proiect de reinterpretare a muzicii lui George Enescu pentru jazz, Enesco Re-Imagined, (Sunnyside Records 2010), Lucian Ban prezintă acum publicului din România o versiune personală a Americii, filtrată prin muzică, în proiectul American Landscapes. Un concert de PIAN SOLO ce va avea loc miercuri, 1 iunie, ora 19.00 la Teatrul Act. Pianistul se inspiră pentru acest proiect din peisajul muzical larg al Americii, de la American Songbook, la Blues și cântece tradiționale, de la avangarda clasică a lui Charles Ives la inovațiile lui Duke Ellington, de la extraordinara muzică a marilor centre urbane precum New York, Chicago și New Orleans, la muzica populară din mijlocul Americii.

LUUClaziaPOZA2Nominalizat de două ori în 2005 și 2006 la prestigiosul premiu ”Best European Jazz Musician”, pianistul, liderul, compozitorul și aranjorul Lucian Ban este considerat parte din generația de interpreți și compozitori aflată în prim-planul jazz-ului modern contemporan la New York. Ban conduce mai multe proiecte și scrie muzică inovatoare ce reinventează idiom-urile muzicii de jazz. Compozițiile sale sunt interpretate și înregistrate și de alți muzicieni și ansambluri de jazz. A înregistrat până acum 8 albume sub nume personal, pentru case de discuri prestigioase, care s-au bucurat de recunoașterea criticii de specialitate. Susține în mod curent concerte și turnee cu diferitele sale proiecte în America și Europa.

Pentru mai multe info despre Lucian Ban, inclusiv discografie, presa, bio, etc va rugam vizitati: www.lucianban.com

REFERINȚE CRITICE:

”… este unul dintre cei mai talentați pianiști care au venit la New York în ultima decadă” Bruce Lee Gallanter, jazz critic

”Lucian Ban este un pianist și compozitor original. L-am văzut evoluând și devenind un talent original care are ceva unic de oferit.” Bill Kirchner, Rutgers Institute of Jazz

„Interpretarea lui Lucian Ban amintește de marele Bill Evans sau de Krystof Komeda.” Jazz Podium, Germany (cronica la Premonition CD)

”Hebert și Ban sunt vedetele aici. Pianistul insistă în argumentul său la album că Enescu aparține Pantehon-ului marilor compozitori ai secolului 20, . . . iar această înregistrare îi plasează pe Ban și Hebert printre marii interpreți ai secolului 21”

JAZZ TIMES, Michael J. West, Jazz Times (cronica la Enescu Re-Imagined CD)

Tags:

Leave a reply (we review all comments)