PINA, din 9 septembrie in cinema

  • by


PINA, din 9 septembrie in cinema

PINA – cel mai așteptat film 3D se lansează în această toamnă în România

Evenimentul cinematografic al anului, PINA de Wim Wenders ajunge pe marile ecrane din România în această toamnă. Filmul va fi proiectat în cinematografe din 9 septembrie, fiind distribuit de Parada Film. Documentarul 3D a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Berlin în Selecția Oficială – în afara Competiției.
“Un film de neratat” (Variety), “magnific” (The Independent),“o peliculă captivantă, de cinci stele” (The Times), cu o “magie seducătoare” (The Telegraph), PINA a câștigat doar într-o singură săptămână Marele Premiu la 3D Festival din Paris (24-26 mai 2011) și Premiul pentru Cel mai Bun Documentar German la Dokville (26-27 mai 2011).
Așa cum este prezentat de regizorul Wim Wenders, PINA este un film pentru Pina Bausch, una din cele mai importante și apreciate coregrafe ale dansului contemporan. Filmat în 3D cu trupa de dans Tanztheater Wuppertal Pina Bausch, producția ilustrează revoluționara și originala artă a marii coregrafe germane care a murit în vara anului 2009. Filmul îi introduce pe spectatori într-o dimensiune nouă, invitându-i într-o călătorie senzuală, cu imagini uimitoare: pe scenă alături de trupa de dans, înafara teatrului, în oraș și în zonele din apropierea orașului industrial Wuppertal – locul unde pentru 35 de ani Pina Bausch a trăit și creat.

Gândit inițial alături de Pina Bausch, documentarul era plănuit să intre în producție în vara lui 2009. Însă, cu doar două zile înainte de începerea filmărilor, lumea dansului și nu numai a pierdut-o brusc pe Pina Bausch, la cinci zile după ce a fost diagnosticată cu cancer. Regizorul Wim Wenders a dorit să abandoneze proiectul, dar a revenit asupra lui la insistențele dansatorilor, prietenilor și familiei coregrafei Pina Bausch. Astfel s-a născut PINA – un film pentru Pina Bausch. Noul concept al filmului includea, pe lângă fragmente din patru spectacole reprezentative pentru cariera coregrafei: “Café Müller“, “Le Sacre du printemps“, ”Vollmond“ and “Kontakthof“, imagini de arhivă cu Pina Bausch inserate în mod inovativ în lumea 3D, alături de reprezentațiile solo spectaculoase ale dansatorilor.
“Kontakthof” poate fi considerat suma creațiilor semnate de Pina Bausch. Artista a realizat spectacolul cu trupa ei de dans în 1978 iar ani mai târziu, în 2000 l-a pus în scenă cu dansatori amatori: femei și bărbați cu vârsta de peste 65 de ani. “Kontakthof” jucat și dansat de oameni în vârstă exprimă o percepție specială asupra frumuseții, a grației, a mortalității, îmbătrânirii și nu în ultimul rând emoției și pasiunii. Opt ani mai târziu, în 2008, experiența “Kontakthof” a continuat cu punerea în scenă a spectacolului cu adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, care a adus o altă perspectivă asupra acestuia. Spectacolul „Kontakthof”, interpretat de tineri, a făcut subiectul ultimului film în care a apărut Pina Bausch: Dancing Dreams de Anne Linsel și Rainer Hoffmann. Filmul a avut premiera în România pe 24 mai, iar spectatorii pot să îl vizioneze la Cinema Studio, Noul Cinematograf al Regizorului Român la MȚR, Cinema Europa, în Cluj la Cinema Arta și în Constanța la Cityplex.
Premiera națională a fenomenului cinematografic PINA în format 3D va avea loc sâmbătă, 4 iunie, de la ora 20.30, la Cinema “Florin Piersic” din Cluj-Napoca, în cadrul celei de-a zecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Leave a reply (we review all comments)