TIFF Silent Cinema @ The Ark

  • by

TIFF Silent Cinema @ The Ark

Organizatorii celui mai important eveniment cinematografic din România, Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) au pregătit o surpriză de proporţii publicului cinefil din Bucureşti în perioada
30 ianuarie – 3 aprilie: cinemateca TIFF Silent Cinema @ The Ark.

În fiecare duminică seară, de la ora 20.00, la The Ark, bucureştenii se vor putea bucura de o experienţă unică: vizionarea unui film de la TIFF sau recomandat de TIFF într-un loc neconvenţional, intim, familiar, confortabil, în care fiecare spectator va primi şi folosi pe durata proiecţiilor o pereche de căşti wireless cu ajutorul cărora îşi va putea crea un spaţiu propriu de ascultare şi receptare a mesajului încorporat în produsul cinematografic.

Din selecţia filmelor ce vor fi prezentate la The Ark fac parte producţii de renume în circuitul festivalier: Whisky (Uruguay, 2004): Premiul FIPRESCI al secţiunii Un Certain Regard, Cannes, 13-Negru (Franţa, 2005): Trofeul Luigi de Laurentiis şi Premiul C.I.C.A.E. – Géla Baluani, Veneţia, Katalin Varga (România-Ungaria-Marea Britanie, 2009): Ursul de Argint pentru contribuţie artistică deosebită, Berlin, filme nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film: Noi Albinosul (Irlanda, 2003): la categoria Cel mai bun actor, Tomas Lemarquis, Dragoste de-o vară (SUA, 2004): nominalizat la 4 categorii: cel mai bun film, cel mai bun regizor, cea mai bună actriţă, cel mai bun director de imagine, şi chiar filme nominalizate la Oscar: Persepolis (Franţa, 2007): la categoria cel mai bun film de animaţie şi Venus (SUA, 2006): la categoria cel mai bun actor în rol principal, Peter O’Toole.

Ca urmare a succesului înregistrat de Cinemateca TIFF la Cluj-Napoca în toamna anului trecut, Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) doreşte să aducă festivalul mai aproape de cinefilii din întreaga ţară, prin cât mai multe seri de cinema marca TIFF, conceptualizate diferit în fiecare locaţie.

TIFF Silent Cinema este un concept nou pentru cinefilii fideli festivalului, care se vor putea bucura individual într-un spaţiu comun, de 10 filme foarte diferite, selecţia fiind un mix între genurile dramă, comedie, thriller, animaţie, documentar, care să acopere o paletă cât mai largă de gusturi şi să aducă cinematografia de artă în atenţia unui public din ce în ce mai numeros.

Deschiderea cinematecii TIFF Silent Cinema @ The Ark va avea loc duminică, 30 ianuarie, cu proiecţia filmului latino-american Whisky, în regia lui Juan Pablo Rebella şi Pablo Stoll, o dramă impresionantă, mult-premiată.

Viaţa lui Jacobo este micuţa sa fabrică de ciorapi. Majoritatea timpului şi-o petrece bodogănind tot felul de ordine umilei şi loialei sale asistente Marta. Relaţia lor nu depăşeşte niciodată limitele unei munci eficiente şi fără cuvinte, cot la cot. Rutina zilnică a lui Jacobo este ameninţată de o vizită neaşteptată a fratelui său înstrăinat, Herman, care trăise mult timp în străinătate. Surprinzător, Jacobo îi cere Martei să se prefacă că este soţia lui pe perioada şederii fratelui său. Marta acceptă şi cei trei aproape străini încearcă să depăşească situaţia jenantă. Iubitor de distracţie, Herman propune o excursie la mare pentru ciudatul trio. În ciuda personalităţii lor rezervate, Marta şi Jacobo sfârşesc prin a descoperi unul celuilalt lucruri pe care nu şi le-ar fi imaginat niciodată. Este timpul ca ei să pozeze, să zică „whisky” şi să zâmbească.

Pentru mai multe informatii despre programul săptămânal al cinematecii TIFF Silent Cinema @ The Ark, vă rugăm să accesaţi site-urile www.tiff.ro şi www.theark-events.ro, precum şi paginile de facebook.

Intrarea la proiecţii se va face pe bază de bilet, cu valoare de 10 lei, ce va putea fi achiziţionat direct de la locaţie: The Ark: Str. Uranus 150, sector 5, Bucureşti (vis-a-vis de piaţa de flori George Coşbuc, fosta Calea Rahovei 196 A).

TIFF Silent Cinema @ The Ark este organizată de Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc în parteneriat cu The Ark.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.