Lansare Formaje #2 @ The ARK

Lansare Formaje #2 @ The ARK

Lansare Formaje #2 @ The ARK

LANSARE FORMAJE ARTFILES 2010
5 – 6 Decembrie The Ark FORMAJE ARTFILES revine in 2010 cu serii de lucrări de artă contemporană, prin care pune în lumină atât din punct de vedere imagistic, cât şi conceptual, manifestări culturale, fie că aparţin artiştilor români sau internaţionali, subculturilor sau contra-culturilor. Exprimarea liberă, originalitatea, diversitatea instrumentelor , incurajarea iniţiativei artistice sunt numai o parte din principiile pe care le urmărim în selectarea artiştilor, ce vor contribui la indexarea fişierelor de artă din Romania. Tema explorărilor urbane şi al înţelesurilor pe care oraşul le poate avea în interpretarea artiştilor, indiferent de materialele, instrumentele şi obiectivele lor, scoate la suprafaţă efecte greu de trecut cu vederea: alienarea, anxietatea, aglomerarea, pe de o parte, dar şi reconversia, posibilitatea exploatărilor artistice ale unor spaţii care şi-au pierdut utilitatea în sensul lor civic. Mai mult decât atât, Formaje, revista pătrată şi-a mărit laturile şi este mai stufoasă de această dată, O veţi putea găsi în librării şi magazine dupa 5 Decembrie 2010.

Detalii si program aici.

Tags:

1 thought on “Lansare Formaje #2 @ The ARK”

  1. Pingback: %%title%% %%page%% • feeder.ro

Leave a reply (we review all comments)