Carturesti sarbatoreste pe 22 noiembrie 2010 un deceniu de la deschiderea primei librarii. Va oferim mai jos un scurt istoric si cateva dintre principiile si ideile care ne ghideaza si prin care sprijinim industria culturala romaneasca.
Cu 10 ani in urma, in contextul unei piete de carte in declin, deschiderea unei librarii parea un moft, o investitie intr-o cauza pierduta. In fapt, nici nu ne-am dorit o simpla librarie, ci ne-am dorit sa investim intr-o idee, intr-un spatiu cultural alternativ in care intalnirea cu cartile sa fie mediata de o altfel de experienta. Am reusit astfel sa fim “mai mult decat o librarie” – asa cum se exprima des clientii nostri -, sa reprezentam un mod de a gandi si de a actiona in lume, sa ne impunem ca nod cultural independent, ca spatiu al libertatii de expresie si inovatie. Am reusit asta aducand impreuna publicul si creatorii la o cana de ceai, inconjurandu-i cu carti atent alese si cu muzica potrivita.
Intr-o librarie obisnuita intri, cumperi si iesi. Dintr-o librarie Carturesti nu iti vine sa mai pleci. La noi chiar poti petrece o zi intreaga fara sa te plictisesti sau sa obosesti. Ce ingrediente folosim? In primul rand o ambianta intima, gandita sa iti ofere acel ragaz pe care nu il mai poti gasi in strada: muzica in surdina, arome de ceai si locuri confortabile unde sa rasfoiesti cartile preferate. Apoi, o echipa de librari care tin cu adevarat la carti si care stiu sa ofere recomandari valoroase. In fine, un forum pentru schimburi intelectuale. Carturesti functioneaza totodata ca expozitie de carte, salon de ceai, cafenea, loc de joaca pentru copii, spatiu expozitional si platforma pentru proiecte culturale.
Ne-am propus sa revitalizam scena literara si artistica romaneasca, sprijinind totodata arhitectura de calitate. Am dorit sa inversam tendinta descendenta a pietei culturale, sa promovam calitatea si valoarea prin educarea publicului si prin respectul fata de client. Nu am ignorat nici micile placeri urbane (vezi, de pilda, Street Delivery) sau responsabilitatile pe care le avem ca institutie a societatii civile. Eforturile noastre au fost percepute ca atare de un public atent, altfel nu am fi existat pana azi.
Scurt istoric
Prima librarie Carturesti a fost deschisa in anul 2000 de doi tineri, Nicoleta si Serban, hotarati sa creeze o comunitate de idei in jurul cartilor. Ea functioneaza inca pe strada Edgar Quinet din Bucuresti, la nr. 9. O puteti vizita, nu s-a schimbat mai deloc, a ramas aceeasi librarie micuta, plina cu albume de arta si infuzii de ceai.
In 2003, Carturesti deschide o a doua librarie in Bucuresti, pe strada Arthur Verona, intr-o frumoasa casa de secol XIX apartinand familiei Sturdza. Aceasta a fost si continua sa fie cea mai mare investitie de capital facuta intr-o librarie din Romania. Incepand cu anul 2005, la insistentele cititorilor, Carturesti inaugureaza librarii si in alte orase ale tarii: Iasi, Timisoara, apoi Cluj, Constanta, Suceava, Brasov, Arad. Doua institutii culturale importante ne invita nu peste mult timp la ele acasa – astfel apar inca doua librarii Carturesti in Muzeul Taranului Roman si Institutul Francez din Bucuresti. La sfarsitul lui 2008, de Ziua Nationala a Romaniei, Carturesti si Institutul Cultural Roman pregatesc o surpriza compatriotilor din New York, deschizand prima librarie romaneasca din SUA. In vara lui 2009, Carturesti ofera bucurestenilor o oaza de liniste si verdeata in spatele librariei. Gradina Verona se dezvaluie astfel drept un remediu potrivit pentru toropeala si un spatiu numai bun de concerte.
Carturesti inseamna astazi 12 librarii “de caramida” si una virtuala (www.carturesti.ro), fiecare cu designul ei unic, realizat de arhitecti romani apreciați. De multe ori, deschiderea unei librarii Carturesti inseamna salvarea si renovarea unei case de patrimoniu a carei soarta ar fi, altfel, pecetluita. Acesta a fost si cazul librariei Carturesti de pe strada Arthur Verona, care s-a extins in 2008 intr-o frumoasa casa fin de siecle, imobil sortit demolarii in vederea constructiei unui bloc de 11 etaje (detalii aici). Carturesti Verona este astazi cea mai mare librarie din Romania (cca. 1200 mp), oferind carti si lucruri care fac viata mai frumoasa in singurele cladiri de epoca ramase in picioare pe artera principala a Bucurestiului.
In cei 10 ani de existenta, Carturesti a gazduit peste 3000 de evenimente culturale: lansari de carte, concerte, expozitii de arta, piese de teatru sau de dans contemporan, ateliere de creatie, proiectii de film, targuri, conferinte de presa. In librariile Carturesti au avut loc intalniri cu unii dintre cei mai cunoscuti scriitori si artisti din lume, printre care doi laureati Nobel (Herta Müller si Mario Vargas Llosa), Ibrahim Ferrer, Pascal Bruckner, Jonathan Coe sau Frederic Beigbeder. Si, daca mai vreti cifre, Carturesti lucreaza cu peste 500 de furnizori din tara si din strainatate, oferind peste 25 de mii de carti diferite, 10000 de albume muzicale, 2000 de filme si 400 de sortimente de ceai din plantatii selectate cu grija.
Ce spun altii despre Carturesti:
“…the relaxed, Euro-cool mood of Carturesti venues, known for their funky designs selected in architectural competitions…”
– Jennifer Schuessler, The New York Times (articolul intreg aici)
“The Carturesti bookshop has beautifully and tastefully conquered two formerly rundown, now exquisitely restored, aristocratic villas in the heart of Bucharest. It’s a sheer pleasure to amble among rows of stylish, high-ceileinged rooms full of books, travel guides, art books, CDs, rare wine, tea tableware and postcards. There’s also an atmospheric tea-room as well as underground exhibition spaces. There’s a good selection of English books.” – Art Guide East
“A fabulous bookstore chain with the best music collection in the city. You’ll find brilliant art books, coffee-table glossies, and also the most relaxingly atmospheric tea shop in town.”
– Frommer’s Guide
“Carturesti bookstore is one of Bucharest’s few non-profit supporters of contemporary art”
– Richard Unwin, Frieze Magazine
“Brand de laborator, experimental si de avangarda, construit pe viziune intelectuala si valori consistente, Carturesti este cel mai– Aneta Bogdan, Brandient
“A place where you can find a book, have a tea, or a drink on the new terrace. It is the place where artists are invited to exhibit, to meet the public or perform.”
– nextstop.com
“It’s the best place in Bucharest. You can find every book you want, you can read it right there, drink a good tea and have a great time.”
– Dariana G., turist, geckogo.com
sa scoatetio mizeriile alea de banci de pe trotuarul librariei, ca nu e al vostru tot trotuaru si, in plus, impiedicati salvarea sa ajunga direct la usa