Festivalul de Dans Contemporan eXplore

  • by

Asociatia 4Culture anunta editia a 5-a a festivalului international de dans contemporan eXplore dance festival, care va avea loc la Bucuresti intre 1-10 octombrie. Unic ca amploare in Romania, festivalul prezinta in fiecare an importanti coregrafi internationali si ofera un cadru special promovarii tinerilor artisti.
Aflata pentru prima data in Romania, binecunoscuta companie de dans Ultima Vez/Wim Vandekeybus (Belgia) va prezenta in deschiderea festivalului spectacolul Monkey Sandwich (premiera 2010). Spectacolul va avea loc la Teatrul Odeon in zilele de 1 si 2 octombrie.
Regizor, coregraf, actor si fotograf, Vandekeybus si-a inceput cariera in 1985 intr-un spectacol al celebrului Jan Fabre, pentru a infiinta doi ani mai tirziu propria companie, Ultima Vez, care i-a adus ulterior si consacrarea pe scenele internationale. Spectacolele sale reprezinta o fuziune speciala intre teatru, dans, muzica si film, iar in Monkey Sandwich filmul joaca un rol aparte, performerul interactionind cu personajele de pe ecran. Intre colaboratorii de marca ai lui Vandekeybus de-a lungul anilor se numara David Eugene Edwards, David Byrne sau Marc Ribot, care au compus muzica pentru citeva dintre creatiile sale.
Intre spectacolele invitate in acest an in cadrul eXplore dance festival se mai regasesc: Voice Over, de Eszter Salamon (Ungaria/Germania), I did once a piece (walk+talk), de Milli Bitterli (Austria), How heavy are my thoughts, de Ivana Muller (Croatia/Olanda).
Festivalul va gazdui de asemenea proiectii de filme de dans Ultima Vez/Wim Vandekeybus, ateliere de dans (tehnici de miscare si yoga), precum si prezentari si intilniri cu publicul ale artistilor invitati.
In aceeasi perioada, Asociatia 4Culture organizeaza rezidentele internationale Jardin d’Europe, finalizate cu prezentari informale deschise publicului. Jardin d’Europe reuneste 9 parteneri europeni, intre care si Romania, fiind co-finantat prin programul Cultura 2007-2013 al Uniunii Europene.

Tags:

Leave a reply (we review all comments)