Faithless: “Nu facem muzica pop comerciala”

Trupa Faithless revine in Romania si canta la Ciuc Summer Fest pe 16 iulie. De 15 ani pe piata muzicala internationala, Faithless vorbeste pentru Feeder.ro despre ceea ce ii face unici, dar si despre ultimul album, The Dance, primul lansat in cadrul propriului label, Nate’s Tunes.

Sunteti pe piata muzicala din 1995 si inca pe val. Cum explicati ca inca sunteti actuali pe scena internationala cu toate ca, an de an, e inflatie de trupe si interpreti noi?

Cred ca avem propriul sound care nu se aseamana cu nimic din ceea ce exista déjà pe piata. Cred ca suntem una dintre putinele trupe care se concentreaza asupra semnificatiei versurilor, in special in zona de muzica dance. Si show-urile noastre live sunt excelente!

De ce ati ales numele The Dance pentru ultimul album?

Pentru ca ni s-a parut titlul potrivit care sa descrie “dansul vietii” la care am incercat sa facem trimitere, indirect, si pe album; dansul constituie relatia pe care noi o avem cu noi insine, unul cu celalalt si care exista intre putere si autoritate. Dansul a parut sa capteze toate aceste teme pe langa faptul ca albumul are un sound de club.

The Dance este primul album pe care il lansati la propriul label, Nate’s Tunes. Cum a modificat aceasta independenta felul in care creati muzica?

Am avut timp sa facem albumul asa cum ne-am dorit fara presiunea unui deadline oferit de un label – asta nu e cel mai bun mod de-a face muzica! Asa ca am decis sa riscam si sa facem asta pe cont prorpiu, ceea ce, pentru segmentul de muzica dance nu este neobisnuit.

Multe dintre single-urile voastre si-au facut debutul pe BBC1 la emisiunea lui Pete Tong. Ati ales ca melodiile sa fie ascultate pentru prima data in emisiunea lui sau asta s-a intamplat pur si simplu?

Pete Tong pune ce muzica vrea el in emisiunea lui. In acelasi timp, el este principalul ambasador pentru muzica dance la radiourile din UK. Muzica dance nu este automat difuzata la radiourile din UK in timpul zilei. Mai intai ea trebuie sa fie promovata in cadrul emisiunilor de specialitate. Noi nu facem muzica pop comerciala asa ca show-ul lui Pete este mediul cel mai potrivit ca sa fim vazuti.

Individual, fiecare dintre voi este implicat in alte proiecte muzicale, ca figuri solo, ca parte din alte trupe sau ca producatori pentru alti artisti. Cum ajuta acest multi tasking trupa Faithless?

Cred ca suntem cu totii mari iubitori de muzica si, in primul rand, fani ai altor muzicieni. Asa ca si eu si Maxi cautam mereu muzica noua, extraordinara. Asa ca e firesc ca influentele din muzica pe care o ascultam sa se regaseasca si in ceea ce producem noi in studio.

Revenind la radacinile trupei, cum v-ati intalnit in 1995?

L-am cunoscut pe Rollo printr-un prieten comun intr-un magazin de muzica. Acelasi prieten ni l-a prezentat pe Maxi cativa ani mai tarziu.

In noiembrie 2006, single-ul vostru “Bombs” a fost refuzat de MTV. De ce?

Pentru ca au spus ca unele scene pot fi suparatoare pentru copii. Video-ul era o juxtapunere intre scene de o incredibila creativitate si scene care aratau ce inseamna distrugerea, cele doua extreme surprinzand mesajul melodiei, “so much heaven, so much hell”.

Maxi Jazz, cateodata versurile tale ating aspecte sociale si politice. Ce te preocupa zilele acestea?

Conditia umana in toata gloria ei!

Sister Bliss, chiar daca mare parte din muzica ta este electronica, canti si la pian, la vioara, la saxofon si la bass. Cum te ajuta, muzical, faptul ca poti canta la aceste instrumente?

Acum mai cant doar la clape, insa in trecut am cantat in orchestra si in trupe de jazz, asa ca asta m-a ajutat sa fac o muzica mai eclectica. De aceea muzica noastra atinge mai multe registre, nu doar dance.

Ati fost la B’ESTFEST in 2007 si acum ati revenit. Ce ganduri aveti pentru show-ul din 16 iulie?

Sper sa fie la fel de grozav ca ultima data cand ne-am distrat foarte bine. Fanii au fost incredibili si am simtit ca suntem iubiti aici.

Andreea Vasile

2 thoughts on “Faithless: “Nu facem muzica pop comerciala””

  1. Nici pe mine dar pana la urma il am pe device si cateva dintre bucati sunt chiar bune. O sa fie un supershow la Bucuresti.

Leave a Reply to lucianCancel reply