TATAIA – revistă de folclor românesc contemporan

TATAIA – revistă de folclor românesc contemporan

De ieri a intrat în librării TATAIA. Revista explorează creativitatea şi diversitatea culturală românească, vorbind despre arte vizuale, muzică, film, artele spectacolului, design, literatură, bandă desenată, despre viaţa socială şi mediul urban. O publicaţie cu şi despre oameni care trăiesc şi creează în RO.

TATAIA promovează nu atât proiecte de nişă, cât mai degrabă subiecte care nu se încadrează în mainstream-ul românesc, oameni talentaţi care din păcate nu ajung niciodată pe prima pagină a ziarelor. Cei care contribuie în TATAIA îşi propun să sape după subiecte, să scoată în faţă lucrurile bune, să încurajeze libertatea de expresie şi libertatea creativă.
TATAIA vrea să strângă în jurul său un nucleu de oameni şi proiecte care să impulsioneze şi să dea culoare peisajului cultural din ţara noastră.
Cei care au contribuit la realizarea primului număr sunt oameni din zone de activitate diverse, oameni cu păreri care merită auzite, oameni care au un cuvânt de spus. Unii dintre ei sunt persoane cu renume în viaţa publică românească (Florin Piersic Jr., Cosmin Năsui, Radu Afrim, Peca Ştefan, Jean-Lorin Sterian, Mircea Toma, Cristian Neagoe, Mihaela Michailov).

TATAIA are 200 de pagini, se găseşte în Cărtureşti şi Diverta, în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov, Sibiu, Iaşi, Suceava, Arad şi Constanţa. În curând se va putea găsi şi în centre culturale, cafenele, pub-uri, concept stores şi magazine de design interior.
Se poate comanda şi pe net de pe site-ul Cărtureşti şi costă 22 de lei, un preţ foarte mic pentru ceea ce veţi găsi înăuntru.

Aici puteti vedea un sample din TATAIA #1: www.tataia.net

6 thoughts on “TATAIA – revistă de folclor românesc contemporan”

  1. Nu am mai vazut ceva similar in Romania, nu vad nici un motiv de comparatie cu orice altceva pentru ca pur si simplu nu are legatura. Bravo lor sper sa-i inspire si pe altii sa iasa 10 proiecte ca Tataia pe an!!

  2. Da, o incercate timida. Tot Omagiu era…

    @Andreea Nu mai da banii, nu merita, cel putin numarul asta nu prea. Poate la viitoarele…

  3. Mi se pare interesanta. O sa o cumpar sa vad pe indelete despre ce este vorba. In alta ordine de idei, pentru antevorbitorii anti, nu inteleg cum poti sa fii atat de categoric vizavi de ceva vazand doar un preview vag a ceva ce, in cazul de fata, numara 200 de pagini. Deci sansele sa existe articole care sa placa sunt cu duiumul…

  4. Continut slab => preview slab

    In afara de efortul de tehnoredacare, este foarte subtire. Intentia nu garanteaza reusita, nici macar in Romania.

Leave a Reply to Andreea VasileCancel reply