Continuă înscrierile la Let’s Go Digital!

  • by

Termenul limită pentru înscrierile la cea de-a opta ediţie a atelierului de film Let’s Go Digital! se prelungeşte. Astfel, tinerii interesaţi să participe la cel mai popular workshop de film se pot înscrie până pe data de 7 mai (ultima zi de primire a aplicaţiilor).
Devenit deja o tradiţie de succes a TIFF-ului care îl găzduieşte din iunie 2005, Let’s Go Digital! se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, din toata ţara, pasionaţi de film, fotografie, editare video.
Timp de 10 zile participanţii la proiect vor lua contact cu lumea filmului din interior, parcurgând intensiv toate etapele realizării unui film: scrierea scenariului, filmare, editare. Vor avea acces la aparatura profesională, fiind îndrumaţi de profesionişti din cinematografia română.
Nu în ultimul rând, tinerii se vor putea bucura de toate evenimentele festivalului şi vor avea ocazia de a intra în contact cu diferite personalităţi din industria cinematografică.
Pentru vizualizarea regulamentului şi înscriere, va rugăm accesaţi: http://www.tiff.ro/regulament/18.
Pentru informaţii suplimentare/ nelămuriri, vă rugăm contactaţi:
Iulia Rugină – Coordonator proiect LET’S GO DIGITAL!
Email: iulia@tiff.ro

Leave a reply (we review all comments)