Zilele Culturii Germane – 1-9 noiembrie. Program complet.
În perioada 1-9 noiembrie, Ambasada Republicii Federale Germania organizează Zilele Culturii Germane, eveniment ce se desfăşoară sub semnul împlinirii a 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Evenimentul, ce cuprinde numeroase manifestări culturale, va debuta duminică, 1 noiembrie, la orele 19:00, la Galeria Dalles, în prezenţa Excelenţei Sale Andreas von Mettenheim, Ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucureşti.
Marcând 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului, unul dintre ultimele simboluri ale Razboiului Rece, la Bucureşti se vor desfăşura Zilele Culturii Germane, eveniment de mare amploare adresat tuturor celor interesaţi să cunoască noi perspective ale culturii, istoriei şi vieţii sociale germane, dinainte şi după momentul reunificării. Evenimentul este dedicat, în special, generaţiei tinere, pentru care Zidul Berlinului e doar o lecţie din cartea de istorie.
În mod simbolic, afişul evenimentului a fost creat pe baza unei caricaturi realizată de Mihai Stănescu, datând din iunie 1983 şi intitulată sugestiv “Acum nu e momentul”. Momentul a sosit câţiva ani mai târziu, în 1989, când, sub vântul schimbării, Zidul Berlinului a început să se clatine şi s-a prăbuşit. Destinele istorice al celor două ţări s-au intersectat în 1989. Atât Germania de Est cât şi România sărbătoresc azi 20 de ani de libertate. De altfel, acesta este un motto al evenimentului care se regăseşte inclusiv în sigla special creată.
Zilele Culturii Germane cuprind un calendar bogat de evenimente, de la expoziţii foto de arhitectură, la film, de la teatru la concerte – clasice, pop, hip-hop, de la lectură, la simpozioane pe teme de ştiinţă şi cercetare sau dezbateri publice. Un moment aparte îl constituie Zilele Filmului German, care se desfăşoară în perioada 2-5 noiembrie, la Cinema Studio, prezentând 7 proiecţii de filme artistice şi scurtmetraje din perioada 1955-2006, având ca temă comună Zidul Berlinului.
Evenimentul se desfăşoară în Bucureşti, dar cuprinde şi un proiect cultural itinerant, KulTourBus. Acesta va vizita oraşe din ţară precum Braşov, Sibiu şi Cluj-Napoca, oraganizând proiecţii de film, sesiuni de lectură şi concursuri la sediile Centrelor Culturale Germane din oraşele respective. În alte oraşe, precum Timişoara, Sibiu, Târgu Mureş, vor avea loc concerte, simpozioane şi alte manifestări culturale derulate în cadrul schimburilor culturale cu oraşele înfrăţite din Germania.Zilele Culturii Germane este un eveniment organizat de Ambasada Republicii Federale Germania având ca parteneri: Goehte Institut, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, Festivalul Naţional de Teatru, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Muzeul Naţional de Artă Contemporană MNAC