Lansare ShortsUP – Amintiri din Epoca de AUR 1 + 2 @ MNAC

Lansare ShortsUP - Amintiri din Epoca de AUR 1 + 2 @ MNAC

Pe 30 octombrie, ShortsUP, împreună cu Vodafone România, aduc sub acelaşi acoperiş toate scurtmetrajele din seria Amintiri din Epoca de Aur.
Comedia lui Cristian Mungiu îşi aşteaptă publicul într-o proiecţie spectaculoasă la Casa Poporului.

ShortsUP, o iniţiativă Oricum si Feeder.ro, în parteneriat cu Vodafone România, lansează, pe 30 octombrie, un nou tip de experienţă cinematografică urbană prin care SCURTMETRAJELE PRIND VIAŢĂ.

Vineri, 30 octombrie, de la 20.00, la MNAC (Muzeul Naţional de Artă Contemporană) din cadrul Palatului Parlamentului se anunţă o atmosferă cinematografică inedită. Daca Amintiri din Epoca de Aur recuperează umorul care i-a ajutat pe români să supravieţuiască în România anilor ’80, evenimentul ShortsUP vrea să recupereze lucrurile mărunte, dar savuroase de atunci, prin puneri în scenă a câtorva teme „specifice”.

Toţi participanţii vor fi invitaţi să participe activ şi la afterparty-ul cu SEB, care va face totul pentru „reconstrucţia” bairamurilor de odinioară. Campania de „muncă agricolă” pe hituri disco „recuperate, recondiţionate şi refolosite” începe imediat după filme. Nu vor lipsi fursecurile după reţete de Sanda Marin şi nici şotronul cel din zilele copilăriei, la care organizatorii preconizează că se va forma o coada „de epocă”.

O linie specială de autobuze RATB va face legatura între Piaţa Unirii (staţia de metrou uşor 32/ Bd. Regina Maria) şi intrarea B3 de la Palatul Parlamentului. Autobuzele circulă pe această rută între orele 19.00 – 21.00, pentru cei care merg la evenimentul ShortsUP.

Biletele pentru evenimentul de vineri, ora 20.00, sunt disponibile din aceasta seara pe www.eventim.ro sau direct la intrare, în seara evenimentului, în zona B3 de la Palatul Parlamentului/ MNAC. Preţul unui bilet este de 25 RON şi oferă acces la programul întregului eveniment.

Program filme ShortsUP – 30 octombrie 2009/ MNAC Palatul Parlamentului

Cele 7 filme de scurt şi mediu metraj din seria Amintiri din Epoca de Aur (1 şi 2):

1. LEGENDA ACTIVISTULUI ÎN INSPECŢIE: La primăria din sat sună telefonul: un politruc de la centru porneşte să inspecteze traseul vizitei de lucru care urmează să aibă loc în ziua urmatoare şi insistă ca ordinele să-i fie respectate întocmai.
2. LEGENDA FOTOGRAFULUI DE PARTID: În Casa Scânteii e fierbere mare: în toate fotografiile oficiale, tovaraşul Ceauşescu îşi scoate pălăria în faţa domnului Giscard D’Estaing, iar acest lucru este ideologic in-ac-cep-ta-bil.
3. LEGENDA POLITRUCULUI ZELOS: Curentul electric nu ajunge la Adîncatele, dar activistul sosit de la Bucureşti insistă că e o datorie de Partid să-l aducă la şcoală şi pe ultimul cioban din vârful muntelui, căci învăţătura te fereşte de pericole de care nici n-ai aflat.
4. LEGENDA MILIŢIANULUI LACOM: Cu două săptămâni înainte de Crăciun, plutonierul de miliţie Sandu primeşte de la cumnatul său un porc viu şi se întreabă cum să-l taie în toiul nopţii fără să prindă de veste colocatarii din bloc iar fiul lui, Dănuţ vine cu o propunere: ce-ar fi dacă l-ar gaza?
5. LEGENDA VÂNZĂTORILOR DE AER: În anii 80, aproape că nu mai exista iniţiativă privată: toată lumea era salariată la stat. Dar unii oameni aveau idei. La uşa Crinei, încă elevă, sună Bughi, un băiat frumos, care îi cere un borcan cu apă. Crina i-l dă şi se avîntă alături de el într-un fel de Bonnie şi Clyde al sticlelor goale.
6. LEGENDA ŞOFERULUI DE GĂINI: De ani de zile, Grigore, şofer la Avicola, transportă găini vii de la Baia Mare la Constanţa. Are un consemn: ştie că orice s-ar întîmpla, până seara trebuie să predea camionul sigilat la destinaţie.
7. LEGENDA CURCANULUI ZBURĂTOR: O fată de la ţară are drept prieten un curcan pe care se străduieşte să-l înveţe diferenţa dintre cerc şi pătrat. Culmea e că şi reuşeşte.

shortsup

Fondatorul Asociaţiei Oricum, Răzvan Crişan, spune despre evenimentul de vineri 30 octombrie că “este începutul unei serii ce pune scurtmetrajul în centrul unor experienţe cinematografice unice în România. Suntem onoraţi să începem proiectul ShortsUP împreună cu regizorul care a avut o contribuţie enormă la redefinirea filmului românesc: Cristian Mungiu. Am gândit în jurul “Amintirilor” un eveniment de peste 6 ore, care îi va ajuta pe bucureşteni să se bucure de un film aclamat la Cannes, şi totodată să facă o scurtă calatorie în timp, în spiritul filmului.”

Pentru prima oară în Bucureşti, filmul “Amintiri din Epoca de Aur” al lui Cristian Mungiu va fi prezentat publicului în variantă completă. Toate filmele din serie, în total 3 ore de comedie spumoasă, vor fi aduse sub acelaşi acoperiş; şi nu e vorba de orice acoperiş, publicul fiind invitat să se amuze pe seama comunismului chiar în Casa Poporului.

“Ne bucurăm să sprijinim acest eveniment special, care aduce publicului o nouă viziune asupra scurtmetrajelor. Ne dorim ca ShortsUP, unul dintre cele mai dinamice evenimente de film, să ofere cinefililor o experienţă unică, care îmbină filmul, arta, muzica şi teatrul”, a spus David Perrotta, Senior Director, Customer Experience, Vodafone România.

Regizorul Cristian Mungiu le va împărtăşi celor prezenţi o parte dintre „amintirile” personale din anii 80 care n-au fost cuprinse în filme. La eveniment vor fi prezenţi şi o parte dintre actorii din distribuţie.

Mai multe informaţii puteţi afla de pe site-ul www.shortsup.ro

Ne gasiti si pe
Facebook: www.facebook.com/ShortsUpRomania
Twitter: www.twitter.com/ShortsUP

Facebook Event

Tags:

15 thoughts on “Lansare ShortsUP – Amintiri din Epoca de AUR 1 + 2 @ MNAC”

  1. Pingback: Imagini de la lansarea ShortsUP | Feeder

  2. shorts up e organizat de acelasi Oricum, care oricum a lasat balta Future Shorts si incearca sa vanda chestia asta ?. Nasol….

    1. ShortsUP este realizat de echipa care a facut si Future Shorts Romania. Proiectul Future Shorts s-a incheiat din mai multe motive ce tin in mare parte de faptul ca strategia de dezvoltare a Future Shorts la nivel global s-a orientat in primul rand pe distributia de scurt metraje si mai putin pe evenimente.
      Din toate cele aproape 30 de tari in care activeaza Future Shorts, Romania a fost de departe cea mai de succes devenind un model de business ce a fost aplicat si in celelalte tari. Noi (Oricum + Feeder) am dorit sa continuam dezvoltarea evenimentelor bazate pe scurt metraje dar aceasta noua orientare a Future Shorts catre distributie ne-a obligat sa renuntam la colaborare. Filme din reteaua Future Shorts este foarte posibil sa fie incluse in programele viitoare ale ShortsUP pe langa scurt metraje si din alte surse.

    2. @ovidiu: te invitam la evenimentele ShortsUp si sa ne spui ulterior de ce consideri ca e “nasol” ce facem. evenimentul de aseara a fost un mare succes si cred ca era de preferat sa trimiti comentariul tau dupa eveniment nu inainte.

  3. Pingback: Lansare ShortsUP - Amintiri din Epoca de AUR 1 + 2 la MNAC | Lume Buna

  4. Pingback: Scurtmetrajele prind viata cu ShortsUP | Feeder

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.