Ultimele detalii pentru concertul Madonna la Bucuresti

madonna bucuresti parcul izvor 26 august 2009concert madonna parcul izvor harta locatie

Au mai ramas doar cateva zile pana cand fanii Madonnei vor avea ocazia sa o vada live pe „regina muzicii pop” pentru prima oara in Romania, in cadrul “Sticky & Sweet Tour”, turneul de promovare a albumului “Hard Candy”. Parte a seriei Vodafone Best Music, promovat de Live Nation si organizat de Emagic, concertul Madonna va avea loc in Parcul Izvor, pe data de 26 august, accesul publicului urmand a se face incepand cu orele 17:30.

Pentru toti detinatorii de bilete, indiferent de zona pentru care acestea au fost achizitionate (Gazon A sau B, Tribuna VIP, Gold Bar, Gold Package), accesul in spatiul de concert se va face pe la oricare dintre cele trei intrari: cea din zona statiei de metrou Izvor, intrarea de la intersectia strazii B.P. Hasdeu cu Splaiul Independentei, si cea de-a treia, la intersectia strazii B.P. Hasdeu cu B-dul Natiunilor Unite. Accesul se va face in intervalul 17:30-20.30, seara urmand a fi deschisa de DJ Paul Oakenfold, in jurul orelor 20.00, Madonna urmand a urca pe scena dupa setul DJ-ului englez. Dupa incheierea show-ului, pentru parasirea spatiului de concert spectatorii sunt rugati sa foloseasca aceleasi puncte de acces. Publicului ii este recomandat sa vina cat mai devreme la spectacol, pentru a evita aglomeratia in jurul portilor, iar in cazul crearii blocajelor in zona portilor, este indicata utlizarea intrarii celei mai putin aglomerate.

Accesul in zona de concert va fi permis pe baza biletului valid, unei singure persoane, o singura data. In cazul in care posesorul de bilet alege sa paraseasa zona de concert, nu va mai putea ultiliza biletul pentru accesul ulterior. Biletul pe baza caruia se va face accesul va trebui pastrat pe toata durata concertului, spectatorii fiind rugati sa aiba in permanenta asupra lor si un act de identitate valid. Celor care vor veni miercuri la concert le este recomandata utilizarea mijloacelor de transport in comun, in special a metroului, pentru a evita orice neplaceri create de restrictionarea traficului in zona de concert. De asemenea, in zona Parcului Izvor nu sunt disponibile locuri de parcare, celor care prefera sa utilizeze autoturismul pentru deplasare la concert fiindu-le recomandat sa evite patrunderea cu autoturismul in perimetrul apropiat acestei zone, optand pentru locuri de parcare indepartate, unde nu este impiedicata circulatia celorlalti participanti la trafic.

Este interzisa intrarea in spatiul de concert cu orice fel de sticle, bidoane de plastic, conserve, artificii, bannere sustinute de bete, spray-uri, parfumuri, umbrele, scaune, arme, lanturi, obiecte periculoase, bauturi sau mancare, aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil), aparate de inregistrare audio-video. In caz de ploaie, accesul cu umbrele nu va fi permis, spectatorilor fiindu-le recomandat sa-si aduca pelerine de ploaie. Accesul cu medicamente este permis doar in baza retetei medicale aferente. De asemenea, publicul este sfatuit sa vina fara bagaje, genti voluminoase sau alte lucruri de valoare, locatia nefiind prevazuta cu un spatiu de depozitare securizat. Prezenta copiilor sub 12 ani nu este recomandata din cauza zgomotul produs in cadrul evenimentelor de acest tip, care este peste nivelul suportat de cei mici. De asemenea, spectacolul poate include si puternice efecte de lumina, care ar putea dauna copiilor sau persoanelor epileptice. In situatia in care parintele alege sa vina insotit de copil, accesul acestuia se va putea va putea face doar pe baza unui bilet valid, fara gratuitate sau reducere la achizitionarea acestuia.

Spectatorii sunt rugati sa nu se urce in copacii din parc, sa nu rupa florile, arbustii sau crengile arborilor si sa contribuie la pastrarea curateniei pe toata durata evenimentului, sa nu arunce gunoaie pe spatiul verde sau pe aleile parcului, in acest sens organizatorii ingrijindu-se de suplimentarea numarului de recipiente de colectare si impartirea acestora pe tipuri. In spatiul dedicat concertului, bauturile si produsele alimentare (sucuri, bere, apa, chipsuri, hot-dog) nu vor putea fi cumparate cu bani in numerar, ci doar pe baza unor jetoane, pe care participantii la eveniment le pot procura de la casieriile festivalului. La sfarsitul spectacolului, jetoanele ramase in plus vor putea fi schimbate la loc in bani.

Biletele pentru concertul Madonna de pe 26 august mai pot fi achizitionate din reteaua magazinelor Diverta doar pana duminica, incepand de luni, 24 august, biletele urmand a putea fi cumparate doar de la casa de bilete situata la intrarea in Parcul Izvor, in dreptul gurii de metrou Izvor. Casa de bilete va fi deschisa luni si marti intre orele 12:00 – 21:00, iar miercuri intre 09:00- 22:00, ultimele bilete fiind disponibile la urmatoarele categorii de pret: 120 lei (Gazon B), 600 lei (Gold Bar) si respectiv 800 lei (VIP).

Ca urmare a depistarii unor cazuri de falsificare a biletelor pentru concertul Madonna, organizatorii ii sfatuiesc pe interesati sa achizitioneze bilete numai de la punctele de vanzare autorizate! Cei care au cumparat deja bilet de la alte puncte de vanzare decat din reteaua magazinelor Diverta, Myticket.ro sau cabina de bilete din Parcul Izvor, pot verifica autenticitatea acestora accesand site-ul www.myticket.ro/madonna.

4 thoughts on “Ultimele detalii pentru concertul Madonna la Bucuresti”

  1. Salut. Am disponibile 3 camere intr-un apartament cu 4 camere pentru cei interesati de cazare la concertul Madonnei. Apartamentul este ingrijit, gresie, faianta, termopane, 2 bai, decomandat, 2 balcoane. Pret 60 ron/camera.
    Tel: 0761500358

  2. Multumesc organizatorilor ca ne-au dat sansa de a o vedea, la noi acasa, pe unica si mult adorata Madonna.
    Sunt convinsa ca va fi un spectacor grandios, asa cum si-l doreste si ea, Madonna fiind o perfectionista.

Leave a Reply to mikyCancel reply