BOOKATARIA DE IMAGINI

bookataria de imagini

Clubul Ilustratorilor prezinta

BOOKATARIA DE IMAGINI

[d] GALLERY, str Th Burada nr 12 (langa parcul Facultatii de Drept)
Vernisaj: luni 1 iunie, ora 18.00. Expozitia este deschisa in perioada 1-13 iunie.
Program de vizitare 16.00-20.00, luni inchis, telefon 0744342487 (Amalia Dulhan)

Clubul Ilustratorilor va propune, de ziua copilului, o expozitie de ilustratie, infatisand lucrarile recente ale membrilor sai – desene publicate sau nepublicate, carti tiparite sau digitale, carti-de-artist, ilustratii-obiect etc. O data pe an, ilustratia va invita in laborator, in Bookatarie!

Intre acestea, Pas-de-deux (o suita de lucrari ce au facut obiectul unui concurs intern, dotat cu Premiile Anonima, ce insumeaza 1000 de euro) ilustreaza conceptia personala a ilustratorilor despre relatia intre doi parteneri egali, diferiti si inseparabili: Textul si Imaginea.

O serie de carti de artist va invita in intimitatea obiectului-document, desenat/gravat/ pictat, scris si legat manual, colaj de hartii desenate/pictate, de fotografii, ori a obiectului printat/tiparit/serigrafiat cu exactitate tehnica intr-un tiraj limitat. Expunem si tipar digital, adica mai multe carti in tiraj mic, si multe cartoline.

In cadrul expozitiei, pe data de 3 iunie va propunem si o “intalnire de lucru” cu invitati din advertising. Se va dezbate un subiect fierbinte pentru orice artist-grafician-ilustrator: ilustratia si locul ei in publicitate. Invitati de marca din domeniu: Serban Alexandrescu (Headvertising), Mihai Grecea (Adviser) si altii.

Vernisajul expozitiei este acompaniat de lansarea Bookatariei de texte si imagini –
prima antologie romaneasca de povestiri si ilustratii pentru copii mici si mari. Pe terenul recent defrisat, la noi, al colaborarilor autor-ilustrator, Bookataria este prima initiativa care aduna la un loc o serie de nume importante de scriitori si ilustratori romani, prezenti cu texte si imagini dedicate celor mici.
Proiectul este un manifest al ideii ca exista resurse atat in zona textelor originale romanesti pentru copii (macar in sertarele scriitorilor) cat si in cea a ilustratiei de carte de calitate. Proiectului coordonat de scriitorul Florin Bican i s-au alaturat scriitori cu stiluri foarte diferite, nu toti scriitori de literatura pentru copii. Un scriitor va vorbi si la lansare:
Horia Roman Patapievici!
Contribuie: Simona Popescu, Cosmin Manolache, Catalin Mihailescu, Doina Rusti, T.O.Bobe, Calin Torsan, Grete Tartler, Alina Darian, Mircea Cartarescu, Ana Maria Sandu, Dan Lungu, Vasile Ernu, Ada Milea, Ioana Nicolae, Elena Vladareanu, Floriana Bud, Victoria Patrascu.
Deocamdata cartea este editata digital, produsa in colaborare cu Faber Studio (Silvia Olteanu, Alex Radulescu, Dinu Dumbravician). Asteptam interesul editorilor si propuneri de publicare!

Noi nu va vindem „povesti de adormit copiii” ci „povesti de trezit copiii”. Cu alte cuvinte, initiativele de acest tip lucreaza cu ilustratia ca forma de cunoastere. Intr-un univers abandonat prin traditie pasivitatii si marcat de constrangerile comercialului si ale jocurilor de putere, indivizii se alieneaza. O carte pentru copii bine scrisa si desenata e un pas spre educarea sensibilitatii colective. România anilor 70-80 era, paradoxal, mai bogată şi mai colorată la capitolul cărţi pentru copii decât cea de acum. Copiii romani de azi cresc cu expunere limitata la cateva tipuri de stimuli vizuali, care de obicei inregimenteaza imaginatia in loc sa o deschida. Piata de carte, cu rare si foarte recente exceptii, e un teritoriu arondat setei de a face bani, si atat. In alte tari exista subventii de stat pentru acest domeniu si un interes constant, pentru ca povestile si imaginile aferente lor nu sunt doar „un domeniu minor al pietei de carte” ci contribuie la stabilirea coordonatelor psihice esentiale pe care vom evolua si a universului intentional al fiecaruia. In acest context, o astfel de initiativa de formare ce deschide spatiu creativitatii este extrem de importanta. (Cristiana Radu)

Clubul Ilustratorilor (clubulilustratorilor.blogspot.com) a luat fiinta in 2006 si este un grup de artisti coagulat in jurul unei preocupari comune: pasiunea pentru lucrul cu semnul plastic, pentru constructia de naratiuni vizuale si pentru incursiunile in zonele de contact ale textului cu imaginea. Este momentan, alaturi de proaspat infiintata filiala Romania a SCWBI, singura organizatie care ofera un cadru coerent si profesionist practicarii ilustratiei de carte ca arta.

Membri: Alina Antemir, Alina Samoschi, Ioana Ursa, Irina Dobrescu,
Mihaela Paraschivu, Oana Ispir, Patricia Suliman, Radu Tartan, Raluca Ilie, Sebastian Oprita, Silvia Olteanu, Stefan Ungureanu, Alina Spatariu, Alexandra Radulescu, Alexandra Ujeuca, Amalia Dulhan, Anca Popescu, Ciprian Udrescu, Cristiana Radu, Doina Butusina, Doina Roman, Florin Pantilimon, George Anghelescu, Stela Lie, Veronica Neacsu, Iulian Fratila, Elena Ghiocel, Adrian Mihalcea, Florian Mihalache, Mihaela Schiopu, Alina Muntean, Gabriela Boiangiu, Agnes Keszeg, Victor Ionescu, Adriana Gheorghe, Adriana Horga.

2 thoughts on “BOOKATARIA DE IMAGINI”

  1. Pingback: poveşti de trezit copiii | DANAP.RO

  2. Pingback: poveşti de trezit copiii « punct şi virgulă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.