ZOOMAGIE
O expoziţie de Ionuţ Staicu şi Carmen Acsinte
Prezintă: Răzvan Exarhu
18 – 31 mai 2009
Librăria Cărtureşti / Str. Arthur Verona 13-15
Vernisaj: luni, 18 mai , ora 19:00, Ceainărie
Acest “mic eseu de zoomagie” se prezintă sub forma unui colaj ce îmbină în compoziţiile sale mai toate genurile fotografice (portret, peisaj, natură statică, reportaj). Conţinutul lor: dansatori, fotomodele, peisaje urbane, creaţii vestimentare, fragmente wildlife şi exponate de la Muzeul Antipa.
Rezultatul? O expoziţie despre fiinţele imaginare ce se aseamănă prin stil şi se separă prin expresivitate şi gestică. Şi spectacolul oferit de ambiguitatea speciilor.
Este o expoziţie despre metamorfozarea fiinţelor care populează oraşe, o lume stranie născută în inima lor, o reinterpretare a bestiarelor Evului Mediu prin prisma sensibilităţii moderne.
Conţinutul acestor colaje rupe figurativul convenţional, fragmentează fabula, modifică povestea alegorică moralizatoare şi generează o construcţie nouă, inedită, personificând bizar animale, plante şi oraşe.
“La prima vedere, ţi se pare firesc să vezi o fiinţă cu cap de bufniţă albă oprind cu un gest delicat înaintarea unui bot roşu de avion. Apoi te dezmeticeşti încetişor şi îţi dai seama că survolezi o lume-colaj, ale cărei cusături, lăsate la vedere, o fac pe cât de frumoasă sau magică, pe atât de credibilă şi tulburătoare. Tratatele vechi de fisiognomonie, în care asemănarea dintre figura unui om şi un leu, era explicitată mai ales la nivelul caracterului, sunt revizitate şi împrospătate de o prelungire a fizionomiei în vestimentaţie, postură sau mişcare. Deşi acest proiect s-a născut vizibil dintr-un sâmbure de hazard, ceea ce vedem nu pare să conţină nicio ezitare. Nu întâmplarea, ci întâlnirea fericită între speciile şi peisajele fotografiate de Ionuţ Staicu sau învelişul chic-industrial al dansului şi pauzei de respiraţie, compuse de Carmen Acsinte, a condus la apariţia acestor fiinţe stranii într-un spaţiu familiar – pentru că-i recunoaştem fragmentele, hipnotizant şi uşor ameninţător – pentru că e văzut dintr-o altă dimensiune, cu un filtru care nu lasă la vedere decât nevăzutul pe care îl bănuim uneori în vise”. Răzvan Exarhu