Byron Unplugged

byron

MTV prezintă Byron Unplugged

Trupa Byron va susţine primul său concert unplugged din Bucureşti vineri, 10 octombrie, de la ora 20, la Palatul Copiilor, într-un concert care deschide turneul de promovare al DVD-ului Acoustic Drama. Pe scenă vor urca şi doi invitaţi speciali: Alexandru Andrieş şi Paula Seling. Concertul, realizat cu susţinera MTV, va fi o experienţă nouă pentru fanii trupei. Pianul, contrabasul, chitarele acustice, mandolina, percuţiile şi tobele vor fi acompaniate de viori, violă şi violoncel.

Acoustic Drama este primul concert unplugged lansat pe DVD al unei trupe româneşti. Este vorba de un concert special Byron care a avut loc pe 3 aprilie 2008, la Teatru 74, în Bastionul Măcelarilor din Târgu Mureş, un concert cu piese vechi şi noi reorchestrate în manieră acustică, beneficiind şi de participarea extraordinară a domnului Alexandru Andrieş şi a Paulei Seling. Nu au existat reînregistrări ulterioare în studio, pentru ca experienţa acustică să fie cât mai naturală posibil. DVD-ul, realizat în condiţii audio-video de înaltă calitate, este produs de Byron Management şi Real Sound&Vision şi distribuit de A&A Records, mai conţine o galerie foto, videoclipul piesei Blow Up My Tears (filmat de Oleg Mutu) şi numeroase scene de la filmare (making of). Cei care vor veni la Palatul Copiilor pe 10 octombrie îl vor putea cumpăra în avanpremieră.

Trupa Byron poartă numele celui care este cunoscut în lumea muzicală românească drept Dan Byron. Fost vocalist şi flautist în trupele Kumm şi Urma, Dan cântă de doi ani alături de Costin Oprea (chitară), 6fingers (clape, chitară şi voce), Cristi Mateşan (tobe) şi Jacob Glick (bass). DVDul Acoustic Drama este al doilea material discografic al trupei, după albumul Forbidden Drama lansat în 2007 prin A&A Records.

Biletele pentru concertul de la Palatul Copiilor se găsesc în reţeaua magazinelor Diverta, la magazinul Muzica, precum şi online, pe www.ticketpoint.ro, www.bilete.ro, www.myticket.ro şi www.blt.ro. Preţul unui bilet este de 45 de lei.

1 thought on “Byron Unplugged”

Leave a reply (we review all comments)