Reminder: Interventie in spatiul public

Azi, intr-o ora si jumatate, adica la 18:00 la Fantana la Universitate!

Interventia coregrafului Mihai Mihalcea are loc in cadrul proiectului „Amprenta”, episodul „Anticorp”, realizat de Vava Stefanescu la Centrul National al Dansului – Bucuresti.

Cu aceasta ocazie zona fintinii din proximitatea Facultatii de Arhitectura “Ion Mincu va fi ocupata de un grup de invitati ai coregrafului Mihai Mihalcea, vineri 19 septembrie, incepind cu ora 18.00.

Mihai Mihalcea a conceput interventia sa ca pe o actiune simpla de ocupare a unui spatiu public cu un numar insemnat de corpuri, cu care va construi o imagine prin care intentioneaza sa scurtcircuiteze privirea apatica a trecatorilor. Intrebat care este motivul acestei alegeri, creatorul a declarat:

„Absenta constiintei civice si lipsa de reactie aproape generalizate sint lucrurile care ma deranjeaza si ma nelinistesc cel mai mult la societatea romaneasca de astazi (si de ieri).

Indiferenta ubicua, moliciunea privirii care trece peste lucruri ca si cind n-ar fi acolo, usurinta cu care coabitam deseori cu variante ale monstruosului si cu care reusim sa ne justficam, ne arata ca nu percepem consecintele gesturilor si actiunilor noastre. Ca reactionam de cele mai multe ori fara constiinta valorilor pe care ne intemeiem practicile, obiceiurile, gesturile si actiunile. Exagerind un pic s-ar putea spune ca in afara instinctelor primare care ne apara de pericolele imediate nu avem nici un senzor activ pentru ceea ce ne afecteaza. Ne lipseste sensibilitatea la schimbarile politice si sociale care ne afecteaza ca indivizi si ca grupuri si, ca urmare, nu reactionam.

Desi istoria noastra e plina de viteji, eroi si martiri, mi-e teama ca (non) reactia la seria de evenimente petrecute in istora recenta si foarte recenta a Romaniei ne ofera o alta posibila intelegere a felului in care romanii s-au comportat deseori, ca cetateni si ca natiune, de-a lungul timpului.

Ma intreb deseori de unde atita toleranta pentru intolerabil? De unde atita lejeritate a acceptarii si pina unde se poate intinde aceasta? De ce dam atitea semne de inconstienta sau/si infantilitate? De unde ne vine rezerva uriasa de acomodare cu aproape orice? Ce mai trebuie sa ni se intimple pentru a intelege ca ”toate astea n-ar trebui sa ne priveasca, daca nu ne-ar privi direct”?

Nu intentionez decit sa scurtcircuitez logica privirii adormite a celor care vor traversa spatiul respectiv in ziua si la ora anuntate si a le propune o tema de reflectie care sa nu fie generata de vreun discurs rostit, ci de imaginea corpurilor lungite pe asfaltul acelei zone atit de incarcate de amintiri recente. Este de fapt o continuare a unui proiect al meu pe termen lung in care corpul este uneori mesajul in sine, iar alteori devine mediatorul unor forme multiple de exprimare/comunicare.”

(Mihai Mihalcea)