PROGRAM FanFest 2007



Cu peste 10.000 de vizitatori aşteptaţi, FânFest, spaţiu al activismului de mediu din România, pregăteşte noi activităţi inedite pentru spiritele libere. Programul deosebit de diversificat, aflat în continuă expansiune se va desfăşura pe o durată de trei zile, cu manifestări ce încep dimineaţa la 10 şi se încheie târziu în noapte.

Activităţile propuse publicului urmăresc trei itinerarii tematice – Spune Verde, FânFest Art şi FânFun. Conceput ca o întâlnire a activiştilor de mediu din întreaga ţară, FânFest 2007 te invită să fii activ şi activist, să crezi şi să acţionezi pentru protejarea naturii. Fii un spirit liber, comunică, informează şi împărtăşeşte-ti ideile cu tineri de vârsta ta. Protejarea planetei albastre începe cu tine. Acum!

Votează pentru interzicerea cianurii în România! Una din poate cele mai îndrăzneţe campanii ale societăţii civile din România este la ora actuală susţinerea propunerii legislative de interzicere a cianurii în minerit. La FânFest membrii coaliţiei România fără cianuri îşi vor prezenta activitatea şi vor oferi participanţilor modalităţi de a se implica. Mesajul transmis anul acesta de festival va fi „România nu gustă cianura!”, invitând publicul larg să îşi manifeste sprijinul pentru un mediu curat, în primul rând fără cianuri. Vor fi amenajate calculatoare cu conexiune la internet, paricipanţii putând accesa pagina www.faracianura.ro unde isi pot exprima sprijinul pentru această iniţiativă.

Spune Verde!

Alege o temă de protecţia mediului: schimbări climatice, mine şi cariere de suprafaţă, organisme modificate genetic, comerţ echitabil, agrodiesel, poliţia animalelor, ecological footprint şi participă la demonstraţii live, workshopuri şi activităţi interactive de mediu. Nu rata mini-expoziţia de energii alternative si testează la faţa locului aplicaţiile ei în viaţa de zi cu zi. Participă la lansarea unui nou proiect in cadrul programului „Drumuri verzi în Apuseni” – Drumul Calcarului şi învaţă despre biodiversitatea Roşiei Montane – Totul despre fluturi.

Şi pentru că o alimentaţie sănătoasă presupune un mediu înconjurător curat, am invitat fermieri ecologici din România care vă vor împărtăşi principiile agriculturii ecologice. O piaţă amenajată în cadrul festivalului vă aşteapă să gustaţi şi să apreciaţi produsele ecologice, ţărăneşti, precum şi specialităţi ale localnicilor din Roşia Montană.

În plus, veţi putea vedea expoziţii de deşeuri, veţi lua parte la un concurs foto şi veţi viziona documentare de mediu. Cortul proiecţiilor vă invită la filme pe tematici de mediu cu bogat conţinut informativ despre subiecte fierbinţi, dar în acelaşi timp puţin explorate.

FânFest ART

FânFest îţi propune o serie de manifestări culturale, promovând conceptul de artă participativă. Îţi propunem teatru, reprezentaţii la care să te alaturi şi să interacţionezi prin acţiune, reflecţie, minte şi trup, gând şi intuiţie: ‘Noaptea în care ne-am logodit cu Teddy’ – (Omnes, Bucureşti), ‘Cât dai pentru 307?’ – (A.R.T. Fusion, Bucureşti), ‘Târfa din Mensa’ – (Ana Paraschivescu), ‘Suntem întinşi pe pat’ – (Aualeu teatru de garaj şi curte, Timşoara), ‘‘Cerere în căsătorie” – (InDArt, Bucureşti), ‘Chipul morţii’ – (Punct, Cluj), ‘Monoalegele vaginului’ – (Club A, Bucureşti),

Traieşte evenimentul prin muzică intensă, spontană si îmbogăţită de ritmuri de electro, blues, alternative, jazz şi funk. 21 de trupe şi DJ vor fi prezenţi la FânFest în acest an, celebrând natura prin tonuri eclectice, sunetul dulce – acid al jazz-ului şi ritmuri energice de fusion rock pe durata a trei seri pline de muzică:
A. G. Weinberger (blues), Survolaj (progressive alternative), SENSOR (electro), Implant pentru Refuz (hardcore), Altar (metal), Blazzaj (acid jazz), Luna Amara (alternative metal), Kumm (art rock), Travka (alternative), Slang (acid jazz), Bio (alternative metal), Tep Zepi (stone rock), Butterflies in My Stomach (acid jazz/ funk), Du-te Vino (alternative/ jazz/ funk), The Others (fusion funk), Mara & ZUM (electro/ jazz), BAU (electro), Iordache (jazz), Blanoz Distruzos (electro/ dub/ d’m’b), Oliver (alternative), Grimus (alternative), DJ Romano G Force, Rusu & Flore, Agent MC, Rolibreaker, Injektah & Fyah Burn Sound, Dj DeepRoots, Dj Sick, Shybeatz Yazee, Leyzaboy, Dubase, Dj Down, Dj Dudu, Rapala&Hazee, TRG, Dj Dan Bazix.

De asemenea, vă invităm la Cortul Goa, muzică dance-trance, simţind pulsaţia şi energia celor trei zile de frenezie cu Djii: Audiosex, Dj Lygos, Dj Latam, Option zer0, Dandwd, Dj Unit, Dimitrip, Cooper, Jivatma, Merlin Musicus şi R-tur. În paralel se vor prezenta: dreadlocks workshop şi design workshop (materiale reciclabile), precum şi Treasure hunt at Roşia Montană.

Cortul Literaturii vă propune lansari de carte şi lecturi de poezie. Un nou proiect, Efectul de seară la FânFest vă introduce într-o atmosfera relaxată, plină de culoare, unde artiştii vin să stea de vorbă cu publicul lor, pentru ca aceştia să-i poată cunoaşte şi în “culisele” spectacolelor, muzicii, carţilor, artei pe care o fac.

Un grup de street artists vă aşteapă la o “joacă” în spaţiul public, o provocare a trecătorilor prin graffiti şi stencill, imagini diferite de ceea ce suntem obişnuiţi să întâlnim la tot pasul.

FânFest Extrem
Freamăt, Exaltare, Adrenalină – Aventura extremă la FânFest
FânFest Extrem este un concept creat special pentru iubitorii de munte şi pasionaţii de senzaţii extreme în mijlocul naturii. În fiecare an FânFest reinventează noţiunea de ‘extrem’ adaugându-i savoarea aventurii în fân. Pentru 2007, FânFest propune o nouă aventură de sărit în fân (plăcerea extremă a festivalului), panouri de căţărat şi tiroliană.
Adrenalina live te învaţă să preţuieşti natura şi să îi respecţi forţa şi energia. Neînfircaţii se vor lăsa cuprinşi de fiorul ei şi purtaţi în cele mai impetuoase aventuri: Fân-jumping, Panou de căţărat, Escaladă pe lăzi, Tiroliană.
La lăsarea serii spectacolul de jonglerie si lumini, a trupei de animatori de foc, circ, teatru Shadows va încinge atmosfera prin jocuri de lumini.

De asemenea, vă recomandăm activităţile de FânFest FUN: excursiile cu ghizi vă conduc şi în acest an pe cărările Roşiei Montane, spre zone tăcute, pline de poveşti, zona copiilor şi minunta lume Miracolix cu jocuri nenumărate pentru cei mici (cât şi cei mari cu spirit tânăr) şi Fân volei si Fân fotbal.

Radio Alternativ „Spune Verde la FânFest”, singurul program verde din România

Radio Alternativ transmite live de la FânFest: eco reportaje, interviuri şi muzica festivalului. Acest program a apărut din dorinţa de a oferi şi celor care nu pot fi prezenţi fizic la festival ocazia să participe. Spune Verde la FânFest este un proiect pilot realizat in parteneriat cu echipa FânFest, un program audio de tip documentar cu puternic mesaj ecologic în rândul tinerilor. Şi participarea este una activă. Formatul propus va fi produs cuprinde reportaje, ştiri de ultimă oră despre probleme de mediu, mesaje ecologiste, interviuri şi muzică cu mesaj social. „Spune Verde la FânFest” va fi transmis atât prin difuzoare pe platoul festivalului, cât şi on-line la www.alternativ.ro între 24-26 august 2007.

1 thought on “PROGRAM FanFest 2007”

Leave a reply (we review all comments)