Concertul Extraordinar Scala di Milano la Sibiu

  • by



150 de bilete în vânzare pentru Concertul Extraordinar Scala di Milano

Joi, 1 februarie, se pun în vânzare cele 150 de bilete disponibile publicului pentru concertul susţinut de Ansamblul Instrumental al Scalei di Milano în cadrul programului Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007.
Instrumentiştii vor concerta la Sala Thalia (Str. Cetăţii, nr. 3 – 5) pe 25 şi 26 februarie, de la ora 19.00, biletele putând fi cumpărate de la sediul Filarmonicii sibiene pentru cea de-a doua reprezentaţie. Preţul unui bilet este de 100 RON.

Ansamblul Instrumental al Scalei di Milano – din care fac parte muzicieni ai Orchestrei Operei şi Filarmonicii cunoscutului teatru liric – a luat naştere la sfârşitul anilor ’80 ca un dublu cvintet: un cvintet de coarde (două viori, violă, violoncel şi contrabas) şi un cvintet de instrumente de suflat (flaut, oboi, clarinet, fagot şi corn).
Din ianuarie 1998, cu ocazia unui concert susţinut la Beirut, ansamblul s-a îmbogăţit cu saxofon, pian, armonică şi instrumente de percuţie – care i-au permis acestuia să-şi exprime particularităţile care l-au făcut celebru şi unic în panorama muzicală, şi anume, să meargă de la originalul repertoriu clasic până la jazz şi chiar muzică etnică sau new age. Ansamblul concertează în oraşele cele mai importante (Milano, Roma, Genova etc.) şi a participat la cele mai importante festivaluri din Italia (Ravenna, Stresa, Ravello) şi din străinătate (Berlin, Aix-en- Provence, Beirut, Lugano, Crans Montana).

În program:
G. Rossini – Uvertura operei Coţofana Hoaţă,
G. Rossini – a 2-a şi a 3-a secvenţă din Concertul pentru fagot şi coarde
G. Bottesini – Marele Duo pentru clarinet, contrabas şi coarde
P. Morlacchi – Păstorul elveţian, suită pentru flaut şi ansamblu (rev. Zannini/Simeoli)
(pauză)
N. Rota – Suita La Strada (rev. Berzolla / Ferrari);
N.Rota – Fragmente din coloana sonoră a filmului Ghepardul (regia Lucchino Visconti)
L. Bernstein – Suita West Side Story (rev. S. Nanni )

Leave a reply (we review all comments)