Feeder Experimentalist

Atelierul de Productie este cel mai nou spatiu de evenimente din Bucuresti. Cu o suprafata disponibila de 2000 de metri patrati, dintre care doar 450 de metri patrati sunt functionali in acest moment, Atelierul de Productie este locul potrivit, asa cum il recomanda Alexu Toader si Alexandra Mocanu, manageri de proiect, pentru expozitii, petreceri si concerte. Situat la Timpuri Noi, intr-un fost atelier de filatura, Atelierul de Productie – Param Pam Pam se recomanda ca un spatiu cu caracter experimental, un mix intre o galerie de arta neconventionala si un loc pentru evenimente.

“In septembrie anul trecut, eu si Alexandra, impreuna cu fratele meu, am mers intr-un Euro Trip. Prin orasele in care am trecut am tot gasit lucruri misto si cand ne-am intors in Romania am concluzionat ca Bucurestiul are nevoie de un spatiu nou, unul mare, in care sa ai loc sa te misti, sa alergi (la propriu), sa te dai cu bicicleta, sa bagi un wii, sa dansezi si cand obosesti sa ai un BeanBag pe care sa-ti tragi sufletul cateva minute, apoi sa te intorci iar la dans”, spune Alexu.

Read the rest of this entry »

M-am ferit de subiectul “bicicleta” ca de dracu’ de cand scriu pe Experimentalist. La fiecare noua runda de subiecte propuse, il ignoram cu desavarsire pe cel legat de doua roti. A formulat si reformulat Igu tema doar-doar m-o ademeni cumva pana cand mi-a zis verde-n fata: “eu vreau subiectul cu bicicletele”. “Mdeah”, mi-am spus, ingrijorata ca aveau sa fie oricum niste articole ratate nu doar din pricina lipsei mele de interes pentru subiectul in cauza, ci si agasata de miscarile pe doua roti menite sa salveze lumea si sa ne convinga ca, de nu pedalezi, sufletul tau va ajunge in Iad. Asta pana cand i-am cunoscut pe Doru si pe Iulius, baietii de la Perpetuum, care mi-au spus ca e in regula daca simt asa, caci si ei, chiar biciclisti infocati fiind, nu sustin intru totul habotnicia biciclista care a cuprins Romania.
Doru si Iulius iubesc bicicleta. Daca nu i-as fi cunoscut personal, as fi crezut ca sunt doar alti doi ultraindoctrinati care se-nchina la ghidon ca crestinii, cand se grabesc sa faca cele trei cruci, in viteza, din autobuz, atunci cand trec pe langa vreo biserica. Evident, n-a fost cazul. Dimpotriva, dupa o ora si jumatate de stat impreuna, ideea de bicicleta mi s-a parut mai frumoasa ca niciodata si, avand in minte cuvintele lor despre bicicletele Perpetuum pe care o produc, mi-am imaginat cum ar arata, pentru mine, o zi in care, in loc sa merg, dau la pedale pe Tube Roze, o bicicleta fina, evident, roz.

Read the rest of this entry »

Intr-o zi de septembrie o sa te loveasca. O sa mergi pe strada si, deodata, un sul de hartii iti va cadea la picioare, te va pocni in spate sau iti va fi frumos inmanat de o ea sau de un el pe bicicleta fara prea multe explicatii. Sa nu te sperii si sa fii politicos, primeste cadoul, caci aceea va fi ziua in care Romanian Papergirl va face distributia unor lucrari de arta pe care le-a adunat, cu sarguinta, timp de sase luni de la oameni care au vrut sa-si faca cunoscute preocuparile si sa ofere ceva celor din jur.

Papergirl este un proiect de arta initiat in anul 2006 la Berlin de Aisha Ronniger. La acea vreme, in Berlin, se discuta despre inasprirea legislatiei in ceea ce priveste arta stradala, asa ca Aisha s-a gandit la o solutie prin care street art-ul sa poata ajunge, in continuare, la o masa larga de oameni fara ca ea, sau alti artisti, sa fie pasibili de inchisoare pentru ca incalca legea. Asa i-a venit ideea proiectului Papergirl, adica a dat sfoara in tara ca aduna lucrari de la orisicine este interesat sa ii furnizeze asa ceva, ca apoi face o expozitie cu toate pentru ca, la urma, sa le ruleze in suluri de cate 10 – 15 lucrari si, de pe bicicleta, sa le arunce, timp de jumatate de ora, prin tot Berlinul. Astfel, berlinezii aveau sa afle care sunt tendintele in arta stradala la momentul respectiv si care sunt temele de interes pe care artistii le trateaza in lucrarile lor. Anul acesta, Papergirl Berlin se va afla la ultima editie, iar Papergirl Romania la prima.

Read the rest of this entry »

Cand Estonia si-a pus in minte, in 2008, sa curete tara de gunoaie intr-o singura zi, initiativa parea o nebunie. Cum sa mobilizezi oameni care sa cureteze 10.000 de tone de gunoi? Dar iata ca imposibilul s-a realizat si pe 3 mai 2008 au iesit la curatenie generala 50.000 de oameni, desi pe site se inscrisesera numai 10.000. Din totalul populatiei estoniene, 50.000 inseamna 4% dintre cetateni. O aceeasi actiune, daca ar fi fost coordonata de autoritati, ar fi costat 22.500.000 de euro, iar implementarea s-ar fi facut in trei ani. In 2010, e randul nostru sa spunem, pe 25 septembrie, “Let’s Do It, Romania!”

Anamaria Hancu este una dintre initiatoarele proiectului in Romania. Ne-am amanat intalnirile de doua ori pana sa ajungem sa stam impreuna la aceeasi masa si, de fiecare data, motivul era acelasi: neprevazutul si prezenta ei imperativa in locul in care era solicitata. Nici cand ne-am intalnit, proiectul nu fusese lasat deoparte, macar pentru seara aia, caci, dupa interviul nostru, avea o noua intalnire cu echipa de la “Let’s Do It, Romania”. “Pe 6 octombrie 2009 a avut loc prima sedinta, cand am inceput sa adunam oameni. Primul contact cu evenimentul din Estonia a fost in iulie cand o colega de-a mea, Liana, initiatoarea proiectului, a vazut filmuletul despre ce s-a intamplat acolo. Insa abia in septembrie, in jurul datei de 13, am scris echipei din Estonia si le-am spus ca vrem sa facem si noi asta, ne-au trimis manualul de proiect si, din momentul ala, lucrurile au devenit serioase. Singura motivatie este ceea ce se va intampla pe 25 septembrie si rezultatele pe care, pe termen lung, proiectul ar trebui sa le nasca. Nu exista alte beneficii”, spune Anamaria.

Read the rest of this entry »

Alexandru Popescu este curatorul site-ului www.digerati.ro si unul dintre fondatorii proiectului www.dordeduca.ro. Am avut noroc sa ne intalnim fata in fata pentru ca acum locuieste in Constanta si, in ziua in care am vorbit la telefon, trecea prin Bucuresti. S-a reintors in orasul natal dupa ce a venit din Asia unde a petrecut doi ani de zile. Ani sabatici. In 2007 si-a dat demisia si, cu un buget de 3000 de euro, a plecat sa vada lumea “la standarde de backpacker”. Deh, dor de duca, ce sa-i faci? “Poate ca la 40 de ani o sa ma simt ca-n povestea cu greierele si furnica, dar acum fac ce-mi place”, spune Alex, 32 de ani. “Momentan sunt casnic, imi petrec zilele in halat”, rade el. La Constanta nu o sa mai stea mult pentru ca “devine usor plicticoasa”, insa “e o incalzire care mi-a priit”. In plus, “am libertate suplimentara, nu trebuie sa muncesc in fiecare luna, nu este nimeni care sa ma dea afara”. Pentru viitor “as vrea sa relansez Dor de Duca si sa-l transform intr-un proiect sustenabil”.

Read the rest of this entry »

The Dudes sunt baietii care se ocupa de proiectul “biciclist” Spita. Nu stiu care este numele lor real pentru ca nu mi-au spus. Interviul l-am facut prin mail pentru ca cei doi sunt (sau erau la momentul la care le-am adresat invitatia de-a ne intalni) la mare. Asa ca, din punct de vedere al profilelor, avem de-a face cu doi fosti angajati in publicitate, SRL Advertising Romania, actualmente unul contabil si celalalt tehnician. Nu stiu cum sunt bicicletele lor pentru ca nu le-am incercat, dar ceea ce pot spune cu certitudine este ca urmeaza sa cititi un interviu la care veti rade mult. Si, pentru inceput in relatia cu cei doi, asta e un semn foarte bun.

„Spita consists of two dudes, unul mai tehnic, altul mai pe estetic”. Cine sunt cei doi dudes?

Suntem doi fosti angajati ai SRL-ului Advertising Romania. Concret, unul ar trebui sa tina banii, combinatiile, deal-urile, partea de “comunicare”, comenzile, ordonarea sertarelor, inventarierea, sevaletul si culorile si celalalt sa dea cu ciocanul pana-i sparge capul, sa puna frana de motor, sa faca 360-uri cu masina plina de biciclete din otel. De fapt facem amandoi cate ceva din fiecare categorie.

Care era relatia fiecaruia dintre dudes cu bicicleta pana la proiectul Spita?

Eu, contabilul, am invatat sa pedalez pe o bicicleta subtire, fapt care nu era tocmai o veselie in mintea mea de copil, vazand rotile ajutatoare ale altor copii care aveau Pegasuri d-alea mici, mici si sexy. Astalalt, tehnicianul, a tot bocanit de mic la ele, le desfaceau acolo la ei in cartier, in Bucurestii Noi, n-aveau alte jucarii decat sa bata la biciclete toata ziua. Si apoi alte cateva biciclete schimbate pe parcurs, toate mai de oras asa, subtirele si fara zorzonele.

Read the rest of this entry »

Disclaimer: Nu ma pricep la arta, dar imi place sa cred ca ma pricep la oameni. Daca Banksy ar citi materialul urmator, vreau sa cred ca s-ar bucura ca e scris de un habarnist intr-ale artei. De fapt, a spus-o si el in interviuri: “Oamenii in a caror opinie ma incred sunt cei care nu stiu nimic despre arta pentru ca de la ei vin cele mai oneste reactii in ceea ce priveste munca mea”. As putea sa iau citatul ca pe o binecuvantare din partea lui Banksy ca-s libera sa scriu ce-mi pofteste inima despre ceea ce face. Dar n-am s-o fac. In schimb, am sa va povestesc despre Banksy, omul care, prin prisma pregatirii profesionale, trebuia sa devina macelar. Si care, intr-un fel, a devenit unul.

Banksy e misto pentru ca e simplu. Banksy nu face pe artistul neinteles. Operele sale de arta, satirice in marea lor parte, sunt atat de clare incat si un copil poate intelege analogiile. Munca lui Bansky e apreciata pentru ca ne face sa zambim. Sigur, peste toate astea, e misterul in ceea ce priveste identitatea lui si poate ca, intr-un fel, alegerea de-a ramane necunoscut i-a facut pe oameni si mai interesati in ceea ce-l priveste, dar si in ceea ce priveste munca lui. Pentru ca graffiti-ul este catalogat drept vandalism, Banksy spune ca se ascunde pentru ca dezvaluirea identitatii sale ar echivala cu sfarsitul “carierei” sale. In realitate, cred ca pur si simplu nu ii pasa ca persoana lui sa fie cea (re)cunoscuta. Ci arta lui. “Personalitatea mea nu are nimic special”, declara Banksy. Pentru multi, poate parea o atitudine fals modesta. Intr-o lume in care toata lumea poate avea renumitele 15 minute de faima – despre care Banksy spune ca, in viitor, se vor transforma in cele 15 minute de lipsa de faima pentru ca toata lumea va fi faimoasa – de ce baiatul din Bristol refuza sa flash his ego? “Este o problema in a fi in atentia publicului – trebuie sa devii dur, sa ai un obraz gros si sa ignori opiniile oamenilor. E pacat fiindca acestea sunt trasaturile pe care vrei sa le vezi cel mai putin la o persoana publica”, spunea Banksy. Si, precum vechiul proverb chinez, “cel ce merge la culcare in armura, nu doarme foarte bine”.

Read the rest of this entry »

Stiam ca Mika si Dilma fac lucruri spectaculoase, insa nu cunosteam anvergura lor. Cu ocazia acestui interviu, am aflat ca fetele bat, literalmente, lumea intreaga ca sa arate ce stiu si ce le place sa faca in materie de visuals. Chiar daca Mika incearca sa lase deoparte impartirea pe sexe cand vine vorba de munca pe care o fac, eu sunt mandra ca ele sunt fete care fac o munca pe care multi, inclusiv eu, o percep ca fiind, in general, pentru baieti. Inainte sa va las sa cititi prima parte a acestui interviu, nu uitati ca pe 17 si 18 iunie, la club Tago Mago, Mika si Dilma va asteapta cu doua evenimente AVmotional (more info: http://blog.avmotional.com)

V-ati nascut in Bulgaria. Cand ati venit in Romania si in ce context?

Dilma: Eu am venit in Bucuresti in 1994. Intotdeauna cand spun asta realizez cat de multi ani au trecut de atunci si cat de multe lucruri s-au intamplat intre timp. Intre Romania si Bulgaria existau si exista in continuare tot felul de programe educationale, guvernamentale, schimburi culturale, ministeriale etc. Asta a fost contextul in care am ajuns in Romania. Am primit o bursa de 20 $ pe luna

Mika: Am “aterizat” in Bucuresti in 1995, vremuri “dubioase”. Pe de o parte, se terminase definitiv o perioada din viata mea legata de Sofia. Pe de alta parte, Academia de Arta, acum Universitatea de Arta, din Bucuresti, unde am terminat Pictura, era o optiune interesanta. A fost o combinatie castigatoare intre Liceul de arta din Sofia si Academia de aici. Pe atunci eram foarte bagata in desen, pictura, fotografie si tot felul de experimente intre tehnici. Tot la Academie, am cunoscut-o pe Dilma. De atunci, am ramas cu “bulgaroaicele”

Read the rest of this entry »

Acum aproape doi ani, Dragos Bucurenci organiza o cina in care aducea la un loc o serie de oameni pentru a ne face cunostiinta cu Printul Nicolae. Printre ei era, pe atunci, senior editor-ul revistei Esquire, Cristi Lupsa, care nu a zis foarte multe in timpul cinei, dar stiind cine era si ce job avea, m-am aratat interesat si am vorbit cu el despre diverse. Am ramas cu “Cristi de la Esquire”. Timpul a trecut, omul nostru a scris si a scris pana cand a facut un “story” cu Cosmin Alexandru, un om pe care credeam ca-l stiu bine. Insa Cristi a pus pe hartie la vremea aceea o poveste care a scos la iveala un Cosmin Alexandru complet surprinzator iar eu, fascinat fiind de faptul ca descopeream, cu ajutorul textului, un personaj si mai interesant decat il stiam, am zis: iata un jurnalist foarte tare!
Apoi a urmat Decat O Revista, cu deja faimoasa coperta avandu-l pe Dobro cu un mare stecher in gura. Evident ca si eu, ca si voi, am o impresie despre acest demers jurnalistic asa ca, pentru a clarifica ceea ce cred eu, l-am invitat pe “Decat un Cristi Lupsa” la o conversatie despre jurnalism, revolutii, relevanta si viitor.

Read the rest of this entry »

Carioca este o casa de productie care activeaza in special in domeniul vizualului de advertising. Piata de publicitate ii considera pe “parintii fondatori” – Mircea Dicu, Andrei Stoleru, Dragos Coman si Dragos Traistaru – cei mai buni din zona de productie foto, Carioca oferind servicii integrate in acest sens: de la casting, la locatii, wardrobe, styling, decoruri, props, pana la fotografie, ilustratie, CGI si postproductie. De fapt, cu ideea de servicii integrate a si pornit, in 2005, Carioca. Ei spun ca, la vremea respectiva, aveau ceea ce se poate numi un kit complet din acest punct de vedere pentru ca ofereau servicii de productie, fotografie si postproductie, noutatea fiind ca le puteai gasi pe toate acestea sub un singur acoperis. Carioca lucreaza cu propriii fotografi si are propriul department de postproductie si retusare foto.

Read the rest of this entry »