Feeder Experimentalist

Agentia de stiri a natiunii alternative

Alexandru Popescu este curatorul site-ului www.digerati.ro si unul dintre fondatorii proiectului www.dordeduca.ro. Am avut noroc sa ne intalnim fata in fata pentru ca acum locuieste in Constanta si, in ziua in care am vorbit la telefon, trecea prin Bucuresti. S-a reintors in orasul natal dupa ce a venit din Asia unde a petrecut doi ani de zile. Ani sabatici. In 2007 si-a dat demisia si, cu un buget de 3000 de euro, a plecat sa vada lumea “la standarde de backpacker”. Deh, dor de duca, ce sa-i faci? “Poate ca la 40 de ani o sa ma simt ca-n povestea cu greierele si furnica, dar acum fac ce-mi place”, spune Alex, 32 de ani. “Momentan sunt casnic, imi petrec zilele in halat”, rade el. La Constanta nu o sa mai stea mult pentru ca “devine usor plicticoasa”, insa “e o incalzire care mi-a priit”. In plus, “am libertate suplimentara, nu trebuie sa muncesc in fiecare luna, nu este nimeni care sa ma dea afara”. Pentru viitor “as vrea sa relansez Dor de Duca si sa-l transform intr-un proiect sustenabil”.

A creat Digerati in primul rand pentru el. Proiectul nu este semnat, semnatura fiind undeva in sursa. “Pentru super geeks”, ma lamureste el. “Ideea site-ului nu este a mea. Exista site-ul The Setup din Anglia pe care l-am citit si pe care nu mi-a fost rusine sa-l clonez pentru Romania pentru ca aici sunt alti oameni care merita ascultati, oameni celebri in digital care sunt intr-o relatie buna cu tastatura”, imi explica Alex. Digerati, alcatuit din cuvintele literati si digital, este un site informativ si educativ in egala masura. “Are si o parte educativa pentru ca se presupune ca de la oamenii astia, competenti fiind, si invatam”.

Primii oameni cu care a facut interviurile erau cunoscuti din domeniu, usor de abordat. “Acum, la inceput cel putin, n-am intentia sa insirui o colectie cu toti oamenii de valoare, ci, incet – incet, incep cu oameni pe care-i stiu, mergand apoi spre numele de referinta in domeniu la care ajung tot prin cunoscuti. E un fel de sistem Caritas de incredere”, spune Alex. Primul interviu a fost publicat pe 28 februarie 2010 si l-a avut invitat pe Dragos Novac de la Metropotam. Setup si Digerati sunt doua platforme cu “nerd interviews”. “Am preluat ideea pentru ca in Setup zice ca-i preluabila, am adaptat-o pentru Romania, i-am scris tipului de la Setup sa-l anunt ca fac asta, el ne-a pus link-ul acolo si asta a fost.”

Interviurile sunt, in principal, realizate de Alex, insa “ma mai ajuta si prietenii incantati de idée. Fie imi sugereaza alti oameni, fie fac ei interviurile in numele meu”. Pentru Alex, calculatorul este “o prelungire naturala de care incerc zilnic sa scap, cateodata a love-hate relationship, dar cu care ma descurc destul de bine si care imi potenteaza competentele. E un tool”. Il intreb care este contraargumentul lui la obiectia multora ca digitalul creeaza dependenta. “Ca orice chestie puternica, poate fi buna sau rea. La fel cum si apa poate fi buna sau rea. Rea cand, de exemplu, e un tsunami”, imi explica el. “Si eu incerc sa ma desprind de tastatura cat mai des”.

Poate de aceea exista Dor de Duca. Ca sa aiba motiv sa plece des. E geek, dar e si un outdoor type. Se gandeste sa plece iar in iarna. Poate, din nou, in Asia, dupa ce ii spun ca si eu planuiesc asta. “Pai, cred ca ne vedem pe acolo”. Apropo, Brad Florescu a fost colegul lui de agentie. Ma gandesc ca as vrea sa lucrez si eu acolo ca, inevitabil, pare ca, in cele din urma, angajatii nu doar ca-si dau demisia, dar isi iau talpasita si se duc cat mai departe in lumea larga.

P.S. Al doilea interviu de pe Digerati a fost cu Igu. :)

Andreea Vasile

One Response to “Alexandru Popescu: “Digerati.ro este un fel de fata de la pagina 5 pentru geeks””

  1. [...] restul articolului pe Feeder/experimentalist. Posturi similare:Spita, home made bikes The Dudes sunt baietii care se ocupa de proiectul [...]

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

About Me

There is something about me..

Twitter

    Photos

    flickrRSS probably needs to be setup