Feeder Experimentalist

Disclaimer: Nu ma pricep la arta, dar imi place sa cred ca ma pricep la oameni. Daca Banksy ar citi materialul urmator, vreau sa cred ca s-ar bucura ca e scris de un habarnist intr-ale artei. De fapt, a spus-o si el in interviuri: “Oamenii in a caror opinie ma incred sunt cei care nu stiu nimic despre arta pentru ca de la ei vin cele mai oneste reactii in ceea ce priveste munca mea”. As putea sa iau citatul ca pe o binecuvantare din partea lui Banksy ca-s libera sa scriu ce-mi pofteste inima despre ceea ce face. Dar n-am s-o fac. In schimb, am sa va povestesc despre Banksy, omul care, prin prisma pregatirii profesionale, trebuia sa devina macelar. Si care, intr-un fel, a devenit unul.

Banksy e misto pentru ca e simplu. Banksy nu face pe artistul neinteles. Operele sale de arta, satirice in marea lor parte, sunt atat de clare incat si un copil poate intelege analogiile. Munca lui Bansky e apreciata pentru ca ne face sa zambim. Sigur, peste toate astea, e misterul in ceea ce priveste identitatea lui si poate ca, intr-un fel, alegerea de-a ramane necunoscut i-a facut pe oameni si mai interesati in ceea ce-l priveste, dar si in ceea ce priveste munca lui. Pentru ca graffiti-ul este catalogat drept vandalism, Banksy spune ca se ascunde pentru ca dezvaluirea identitatii sale ar echivala cu sfarsitul “carierei” sale. In realitate, cred ca pur si simplu nu ii pasa ca persoana lui sa fie cea (re)cunoscuta. Ci arta lui. “Personalitatea mea nu are nimic special”, declara Banksy. Pentru multi, poate parea o atitudine fals modesta. Intr-o lume in care toata lumea poate avea renumitele 15 minute de faima – despre care Banksy spune ca, in viitor, se vor transforma in cele 15 minute de lipsa de faima pentru ca toata lumea va fi faimoasa – de ce baiatul din Bristol refuza sa flash his ego? “Este o problema in a fi in atentia publicului – trebuie sa devii dur, sa ai un obraz gros si sa ignori opiniile oamenilor. E pacat fiindca acestea sunt trasaturile pe care vrei sa le vezi cel mai putin la o persoana publica”, spunea Banksy. Si, precum vechiul proverb chinez, “cel ce merge la culcare in armura, nu doarme foarte bine”.

In 2003, jurnalistul Simon Hattenstone de la The Guardian spunea ca este primul care a reusit sa-i ia un interviu, fata in fata, lui Banksy. Adica lui Banksy cel adevarat, fiindca odata cu celebritatea pe care operele sale au capatat-o, si mizand pe alegerea lui de a ramane necunoscut, impostorii n-au intarziat sa apara. Asa ca unii jurnalisti au luat teapa facand interviuri cu copycats de-ai lui Banksy. Simon Hattenstone scria in articolul sau ca Banksy este un tip alb de 28 de ani care poarta “scruffy casual-jeans, T-shirt, a silver tooth, silver chain and silver earring. He looks like a cross between Jimmy Nail and Mike Skinner of the Streets”. In ciuda nenumaratelor incercari din partea fanilor, a politiei si a mass-media de a-l identifica pe Banksy, acestea nu au avut succes. The New Yorker, BBC, Esquire si London’s Evening Standard, toate au incercat sa-i dea de cap lui Banksy. Cu toate astea, o investigatie de-a unui tabloid britanic, a adus la cunostinta publicului faptul ca numele adevarat a lui Banksy este Robin Gunningham. Acest nume este cel mai vehiculat alaturi de Robert, Robden si Robin Banks. Daca in 2003, Simon spunea ca Banksy are 28 de ani, calculele arata ca el trebuie sa se fi nascut in anul 1975 si, deci, ca azi are 35 de ani. Investigatia tabloidului a mai scos la iveala faptul ca Robin, daca asta e numele lui real, a terminat Bristol Cathedral School in anii 1980. Colegii lui isi amintesc ca era un tip talentat, dar ca n-avea nicio legatura cu scoala, deci cu educatia formala. Se pare ca Banksy urma o scoala profesionala si se pregatea sa devina macelar cand, la 14 ani, a descoperit graffiti-ul. A inceput sa faca asta cu seriozitate intre anii 1992 – 1994 ca membru in Bristol’s DryBreadZCrew (DBZ), iar in 2000 a inceput sa foloseasca si stencilul, mutare care i-a adus si notorietatea.

De la macelarit carne la “macelarit” pereti n-a fost decat un pas. Banksy isi gandeste munca si in termini de eficienta, mai departe de mesajul per se pe care vrea sa il transmita. “De ce sa petreci ani intregi lucrand la o sculptura cand poti adauga un element nou unei statui déjà existente? Daca ai o statuie in centrul orasului tau, poti trece pe langa ea ani la rand fara sa o observi. E de ajuns sa-i aduci o imbunatatire care sa-i faca pe oameni sa zambeasca si atunci se poate spune ca ai realizat o noua sculptura in doar cateva secunde. Secretul este sa petreci cat mai putin timp ca sa realizezi o imagine la care oamenii sa se uite”. In timp, arta lui Banksy, desi realizata in strada, a inceput sa valoreze foarte mult. Orice suprafata pe care Banksy facea ceva, daca nu era acoperita cu vopsea sau mazgalita, era luata de acolo si, in cele din urma, vanduta pe bani multi. Insa Banksy n-are o problema cu vandalizarea lucrarilor lui. “Graffer-ii traditionali au o gramada de reguli la care tin. Sa le fie de bine. Daca esti genul care devine sentimental atunci cand cineva mazgaleste peste treaba ta, probabil ca graffiti-ul nu e tocmai hobby-ul potrivit pentru tine”. Speculantii i-au dus arta din strada in galerii. Asta nu l-a deranjat, insa nici n-a devenit o prioritate pentru el. In 2009, de exemplu, a avut o expozitie la Bristol City Museum unde peste 300.000 de oameni au venit. “Cred ca n-am sa mai fac o astfel de expozitie pentru mult timp de-acum inainte. Lumea artei e plina de shady people. Inca fac graffiti pentru ca, realmente, cred ca o gura de canal este un loc mai interesant in care pot crea ceva decat un muzeu. Si, ca sa spun pe bune, daca expui intr-o galerie, trebuie sa concurezi impotriva unora ca Rembrandt. Dar daca pictezi pe-o alee, singurul tau competitor e un cos de gunoi. Cred ca muzeele sunt pentru arta echivalentul celor care umbla pe strada cu oameni grasi pentru ca ei sa arate slabi”, spune Banksy.

Intr-un interviu acordat in 2008, Banksy a mai declarat despre el ca are o relatie cu o tipa care-l intelege. Wall Widow este nickname-ul pe care il foloseste cand se refera la ea. Mama lui n-a aflat decat de curand ce face Banksy pentru multa vreme ea crezand ca fiul ei este pictor sau decorator si ca are foarte mult succes in meseria asta. “Cand maica-mea a aflat ca eu sunt Banksy, m-a sunat si mi-a spus ca-i dezamagita. Am intrebat-o de ce. A zis: <Pai, daca esti graffer, de ce nu te-ai ocupat pana acum de dubita aia care e mereu parcata in fata geamului meu si din cauza careia nu mai vad absolut nimic?>”.

Singurul care il cunoaste este mana lui dreapta, Steve Lazarides, care ii este si agent. Insa pana si el a declarat odata ca nu e sigur ca cel cu care lucreaza e Banksy 100%. Lazarides se ocupa de website-ul artistului, de galeria lui si de accesul oricui la Banksy. Oricine vrea o lucrare de-a lui, trebuie sa-l sune pe Lazarides. “De obicei, primesc un bilet in care mi se spune sa ma duc in nu stiu care parcare unde Banksy imi lasa ultimele lucrari facute, iar eu ii las un cec”, declara Steve. Adevarat sau nu, scenariul intregeste imaginea misterioasa a lui Banksy si a felului in care a decis sa se prezinte lumii intregi.

Banksy a facut proiecte comerciale. Coperta de la albumul Blur din 2003, Think Thank. Si cam atat. In rest, refuzul lui de-a lucra cu corporatiile are de-a face cu pozitionarea mesajelor pe care le transmite prin arta sa: anti-consumeriste, anti-globalizare, anti-establishment, anti-corporatiste. In ultimii ani, mai multe branduri l-au contactat ca sa dezvolte campanii de publicitate pentru ei. “Pe cei de la Nike i-am refuzat de patru ori pana acum. La fiecare noua campanie imi trimit un e-mail sa ma intrebe daca vreau sa lucrez impreuna cu ei. N-am facut niciunul dintre job-urile astea. Lista de job-uri pe care le-am refuzat este cu mult mai lunga decat lista cu job-uri pe care le-am facut. E ca si cand as avea un CV inversat, e ciudat”, spunea Banksy. Cand s-a dus la interviul din 2003 cu Simon Hattenstone, jurnalistul scria ca Banksy a venit contrariat fiindca peste un desen de-al lui fusese lipit un poster la noua carte a lui Michael Moore, Stupid White Man. “Deci Michael Moore este corporatistul care mi-a tras-o si mi-a distrus desenul. Este o lume ciudata, o lume bolnava”, pare c-a spus atunci Banksy inainte sa-si aprinda o tigara si sa se relaxeze.

Exit Through the Gift Shop este filmul care a facut valva la Sundance Film Festival in Utah, SUA in luna ianuarie, 2009. Mare parte din film, caracterizat drept un dezastru, a fost filmat de francezul Thierry Guetta, un tip compulsiv care a filmat neintrerupt tot ce tine de viata graffer-ilor. Povestea spune ca Guetta a devenit interesat de arta stradala prin intermediul varului sau, un faimos graffer francez cunoscut sub nickname-ul Invader, ale carui stencil-uri, inspirate din jocul video The Space Invaders, au aparut peste tot in lume. Datorita lui Invader, Guetta a avut acces la comunitatea de grafferi si cu sarm, persistenta si un pic de nebunie a reusit sa-i convinga pe toti din comunitate sa-l lase sa faca un documentar despre ei. Asa, Guetta a ajuns si la Banksy. Insa francezul s-a dovedit a fi un regizor prost pentru ca imaginile nu aveau nicio noima si erau anapoda legate unele de altele. Cu toate astea, Banksy a intuit potentialul materialului filmat si a decis sa faca propriul film cu acesta. Banksy a inceput sa-l filmeze pe Guetta si astfel a avut loc o inversare de roluri in care regizorul a devenit actor si actorul regizor. “Vreau ca oamenii sa vina la film cu asteptari reduse. Nu e chiar un Avatar cu spray cans”, declara Banksy. Filmul a avut premiera in UK pe 5 martie 2010. Probabil ca noi il vom vedea pe net.

Pe 19 mai 2010, The Guardian anunta ca doua printuri de-ale lui Banksy au fost furate din galeria de arta Art Republic din Londra. Este vorba despre lucrarile Happy Choppers (8750 lire sterline) si Nola (7700 de lire sterline). Autorii, un barbat si o femeie, au fost prinsi de camerele de luat vederi, CCTV, adica fix cele impotriva carora Banksy a facut o lucrare nu cu mult timp in urma. “Camerele CCTV sunt una dintre obsesiile mele in acest moment; sunt unele dintre cele mai nasoale chestii din Marea Britanie moderna. Numarul mare de camere de securitate ma calca pe nervi. Evident, dintr-un motiv profesional, in primul rand, dar si dintr-un motiv filosofic. Nu inteleg de ce britanicii au imbratisat aceste camere mai mult decat orice altceva – e oare pentru ca suntem disperati sa simtim ca inca suntem importanti sau pentru ca ne place ideea ca cineva ne urmareste mereu?”, se intreba Banksy intr-un interviu acorat lui The Sunday Times in februarie 2010. Inainte de 2007, alte 10 printuri de-a lui Banksy au fost furate tot dintr-o galerie Art Republic din Brighton. Impreuna, valoarea lor ajungea la 10.000 de lire sterline.

Andreea Vasile