Feeder Experimentalist

Acum aproape doi ani, Dragos Bucurenci organiza o cina in care aducea la un loc o serie de oameni pentru a ne face cunostiinta cu Printul Nicolae. Printre ei era, pe atunci, senior editor-ul revistei Esquire, Cristi Lupsa, care nu a zis foarte multe in timpul cinei, dar stiind cine era si ce job avea, m-am aratat interesat si am vorbit cu el despre diverse. Am ramas cu “Cristi de la Esquire”. Timpul a trecut, omul nostru a scris si a scris pana cand a facut un “story” cu Cosmin Alexandru, un om pe care credeam ca-l stiu bine. Insa Cristi a pus pe hartie la vremea aceea o poveste care a scos la iveala un Cosmin Alexandru complet surprinzator iar eu, fascinat fiind de faptul ca descopeream, cu ajutorul textului, un personaj si mai interesant decat il stiam, am zis: iata un jurnalist foarte tare!
Apoi a urmat Decat O Revista, cu deja faimoasa coperta avandu-l pe Dobro cu un mare stecher in gura. Evident ca si eu, ca si voi, am o impresie despre acest demers jurnalistic asa ca, pentru a clarifica ceea ce cred eu, l-am invitat pe “Decat un Cristi Lupsa” la o conversatie despre jurnalism, revolutii, relevanta si viitor.

Despre Cristi Lupsa — “Jurnalist, vreau sa scriu povesti despre viata”

Mai in gluma, mai in serios Cristi imi marturisea la inceputul conversatiei ca e mereu in modul de functionare “find a story”, e genul care ar alege sa mearga la un film pentru ca e pe val acum si s-ar putea scrie o perspectiva despre asta sau isi intreaba des prietenii daca lucrurile pe care le discuta pot fi transformate in subiecte. E foarte limpede ca toata treaba asta nu e invatata, e cat se poate de organica si nativa.
Totusi e loc si pentru invatare. In calitate de profesor la cursul de jurnalism narativ pe care-l tine la Centrul pentru Jurnalism Independent, Cristi le reaminteste mereu cursantiilor ca, mai mult decat orice, a scrie e despre disciplina. “Degeaba”, zice Cristi, “iti spune profa de romana in clasa a 8-a ca ai talent, eu nu cred, imi e frica… de expresia asta folosita in meserie: ca ai condei”. Cristi crede ca un jurnalist bun “e un om curios de ceea ce se intampla in jurul lui, un om tolerant si constient de stereotipuri, care intelege ce se intampla si care nu judeca automat. Un jurnalist bun merge si face munca de teren mult si bine, pentru ca acolo, pe teren, poti descoperi in detaliu subiectul cu toate unghiurile ce merita explorate.
Iar subiectul are mai mereu in centru oameni, personaje fie foarte cunoscute fie de care nu s-a auzit niciodata “daca as avea de ales, as scrie despre oameni necunoscuti, caci responsabilitatea e mult mai mare” imi zice Cristi continuand cu un articol emblematic pentru el si pentru DoR, anume despre o clasa a 12a din Constanta care arata ce intelege Cristi despre jurnalism bine facut. Dar revin la acest subiect!
Fiind convins ca nu exista cele 5 intrebari care descuie un om, Cristi ii roaga amabil pe cei cu care urmeaza sa faca o poveste: “Can I just hang out?, sa ne plimbam, sa vorbim, caci in felul asta s-ar putea sa aflu niste chestii mult mai relevante”, reactiile fiiind de doua tipuri: A. “Nu, nu!” si B. “Daca nu ai altceva mai bun de facut… bine hai”. Si ii urmareste, ii observa in locuri si momente dintre cele mai naturale fara vreo bariera intre intervievator si subiect. Nu e deloc o surpriza ca la final, dupa ce toate cuvintele si emotiile sunt invelite sub forma unei povesti, primeste complimente, care-l flateaza, spunandu-i ca e probabil cea mai buna descriere care le-a fost facuta vreodata. Pentru Cristi Lupsa, surpriza consta in faptul ca el doar isi face meseria cu disciplina si pasiune, asa cum ar trebui sa faca mereu un jurnalist bun.

Decat o Revista
Ce se vrea? — Miscarea din jurul sau — Directia Revistei — Educatia media

Ajuns aproape la nr 3 DoR este “un test, impins la extrem! Pentru a vedea daca e nevoie de asa ceva in Romania!”. Un “asa ceva” numit jurnalism de calitate, numit o revista pe care o poti lua cu tine peste tot, care contine scriitura lejera si rapida pe alocuri si analize profunde in alte locuri, o miscare mai mult decat o revista care e potrivita si la metrou, si sambata dimineata la o cafea, care te pune pe ganduri, te distreaza, te enerveaza, te face sa simiti niste emotii, cert e ca nu te lasa in pace.

In conversatia cu un jurnalist de valoare cred ca cel mai tare lucru care ti se poate intampla e sa auzi “interesanta intrebarea…da”. Mi s-a intamplat cand l-am intrebat pe Cristi Lupsa daca “Decat O Revista” e un produs al crizei financiare si de indentitate prin care Romania trece. “S-ar putea”, incepe Cristi, “sa fie produsul crizei pentru ca nemultumirile din ultima perioada s-au accentuat. Inainte erau bani si lucrurile mergeau, insa acum doare prea tare si lucrurile s-au acumulat si la mine, si la colegii mei, asa ca ca am zis: “hai sa facem ceva”. In contextul in care ne intrebam zilnic ce e cu adevarat important, veritabilul devine probabil cea mai de valoare posesie, tocmai de aceea “Decat O Revista” apare in perioada asta cand si membrii echipei DoR si multi dintre cei din jur trec prin transformari majore pe care “o revista bine facuta le surpinde si iti va spune in 20 de ani de acum ce se intampla in 2010 in tara ta. Iar daca poti defini o perioada cu o revista e prefect”. Vorbind cu Cristi, incep sa inteleg mai bine intreaga miscare din jurul imbinarii dintre texte si grafica, inteleg ca “tabloidele exista si fac parte din viata noastra si e normal sa fie asa in timp ce Mircea Badea e o parte din Romania — care pentru foarte multi inseamna o gramada de lucruri — iar Gigi Becali este la fel de valabil, jurnalistic vorbind, ca Andrei Plesu. Cu Decat O Revista nu facem o publicatie care iti spune valorile care trebuie imbratisate. Nu facem parelologie, ci jurnalism!”

Cum arata exact publicul tinta, filozofia copertii si directia in care merge DoR?

“E ceva ce refuzam sa definim!” Coperta nu are o filozofie pentru ca “e prea devreme pentru asa ceva”. Cat despre publicul tinta, “e o revista pentru oamenii care mai au, ca si noi, o speranta pentru tara asta, oamenii care pot zice “bai, nu sunt singrul nebun care vrea sa faca ceva” si, mai mult, oameni capabili sa rada de sine”
La capitolul directie avem declaratia inregistrata a lui Cristi ca “indiferent ce se intampla, o facem pana la nr 5″, iar mai departe e limpede ca “redactia isi doreste sa aibe capacitatea de a se lua la tranta cu subiecte grele care pun in lumina oamenii reali, povesti care nu au vazut tiparul pana acum, povesti veritabile, dure pe alocuri, dar foarte oneste si din lumea noastra. Intrebat de oamenii din jur cum va arata nr 12, omul nostru spune ca vrea sa vada un mix intre portretele unor oameni care nu au vazut lumina paginilor unei reviste si “mi-ar placea sa avem cel mai amplu profil facut Elenei Basescu”. Pentru el, subiectul e important datorita unghiurilor pe care poti sa le ai si abordarilor care pana acum s-au oprit la superficialitati si nimicuri, nicidecum nu a fost vorba de jurnalism bine facut asa cum il intelege Cristi Lupsa. In acelasi timp, directia revistei tine cont de o temere “ca proiectul sa nu apara mult mai serios decat e de fapt”.
Prin «Decat o Revista» Cristi si echipa si-au asumat o misiune care pare mult mai dificila decat in aprenta: ei nu fac doar jurnalism ci impreuna invatam despre cultura media.
Un reper despre aceasta «cultura» vine dinspre State si UK unde “nimeni nu are niciun dubiu ca e important sa te opresti sa intelegi ceva la un nivel profund”, adica e limpede ca print-ul exista si va exista pentru ca iti ofera o alta experienta. Experienta pe care vesticii o inteleg bine, cu toate mecanismele sale, majoritatea stie care e mersul lucrurilor, cum se produce un subiect, ce rol are editorul, cum se alege un titlu, puterea informarii din mai multe surse si alte elemente esentiale. In Romania, avem un drum lung, insa km zero este acceptarea faptului ca nu poti evita lucrurile nasoale prin demersul jurnalistic, iar experienta prin care Cristi Puiu ne-a trecut cu Moartea Domnului Lazarescu e un punct definitoriu pentru Cristi Lupsa care nu intelege reticenta de a fugi de real si spune: “Eu nu inteleg chestia asta pe care oamenii au avut-o cu filmul lui Puiu, multi zicand Chestia asta m-a lovit foarte puternic! Faptul ca erau oameni care ziceau:”Bai, eu nu vreau sa stiu ce se intampla in realitate!” Daca voi, dragii mei compatrioti, nu vreti sa stiti si de bune, si de rele inseamna ca ma duc altundeva” pentru ca a fi jurnalist inseamna a vorbi despre realitate. Evident ca inseamna a vorbi despre realitate cu responsabilitate si maturitate, nicidecum despre a face din fapte reale si dure chestiuni spectaculoase si alarmiste, dar aici e km 1 al lectiei noastre despre jurnalism facut bine: profesionisti! Si aici, ca si la alte subiecte, e mult de munca pana sa avem o majoritate a jurnalistilor care sunt profi, care se documenteaza inainte de a merge sa faca un subiect, care inteleg responsabilitatea pe care o au punand in pagina anumite povesti. Prin Decat O Revista, Cristi & Co propun mereu un jurnalism foarte bine facut, echilibrat, despre povesti nespuse inca, amuzant pe alocuri, dur in altele.

Viitorul!

Fiind un mare experiment, in primul rand jurnalistic, apoi ca model de business, nu prea exista repere pentru viitor in afara unui optimism major. Ceea ce este “crystal clear” insa, e directia definita de doua exemple de subiecte care vor popula paginile revistei, primul exemplu, prezent si in primul numar (pentru cei ce l-ati ratat), Free Gigi.
Povestea spune asa: la momentul in care Gigi Becali a fost arestat, un grup de suporteri ai Stelei s-au adunat intr-o piata publica sa demonstreze importiva acestei masuri. Profitand de moment, un grup de grafferi s-a hotarat sa “sustina” miscarea si a creat niste pancarde cu “Free Gigi” (n.red. legalizarea marijuana) cu care s-a dus mandru in mijlocul manifestantilor. Rezultatul: stelistii au simtit ca exista si mai mult sprijin pentru ce faceau ei, grafferii s-au super distrat, cei de acasa, care sunt pro marijuana, si-au vazut mesajul pe TV, si Dl Becali a simtit ca lumea il sustine. Toata treaba asta e “definitorie pentru Romania de azi, intersectia a multiple lumi”, iar povestea sta in surprinderea “momentului in care 3 culturi complet diferite s-au ciocnit si au trebuit sa coexiste”.

Revin acum, pe final, cu un subiect inceput mai devreme care si el defineste viitorul revistei, e vorba de povestea clasei a 12a din Constanta. E povestea reala a unei generatii care, precum noi toti, stia ca dupa clasa a 12a incepe viata si libertatea adevarata, doar ca in cazul lor, in acest ultim an de liceu, doi colegi de clasa au murit, unul ca urmare a unui suicid, altul ca urmare a unui accident. E clar ca viata ti se schimba dupa un astfel de moment, iar emotiile si sentimentele pe care acesti tineri le-au simtit si felul in care au fost atinsi e un subiect, o poveste emblematica pentru stilul real, documentat, si obiectiv dar puternic emotional pe care il gasesti in DoR acum si in viitor.

Urmeaza numarul 3 in vara, asa ca fiti pe faza!

Razvan Crisan

foto: Cristian Banica