Feeder Experimentalist

Matze, pe numele sau Cristian Stanciu (cel de la Radio Guerrilla, nu cel de la Radio 21), asteapta mp3-uri de la voi pe adresa zonalibera@gmail.com. Zice s-aveti rabdare daca nu va da melodiile imediat si, de multe ori, nici n-o sa vi le dea imediat. Crede ca un om pasionat cu adevarat de muzica, asemenea unuia pasionat de orice altceva, lasa egoul deoparte si nu tine mortis sa iasa in fata, munca lui urmand sa faca asta in cele din urma. Proiectul de care se ocupa acum, unul dintre multele de care se tot apuca si pe care le tot lasa si iar le reia, este PERICOL. Videourile pot fi urmarite pe Youtube la http://www.youtube.com/crimatze.

In biografiile de pe net esti supranumit ‘pionierul muzicii electronice’.

Undeva in toamna in 1992 am facut primele piese. Nu se intamplau multe lucruri la vremea respectiva, dar atunci cand apar unii si deschid niste cai se spune ca sunt pionieri. Acum sa stii ca daca nu eram noi, erau altii. Noi n-am fost neaparat inovatori, doar ca veneam dupa o perioada de comunism in care inovatorii erau de fapt niste oameni retrasi si ciudati. Creativitatea nu era un fenomen incurajat, dar unii au rezistat aici, altii au plecat afara. In ceea ce ma priveste, cred ca a fost vorba de privilegiul tehnic pe care l-am avut, tot felul de scule pe langa noi, asta e tot. Repet, daca nu eram noi, erau altii. Sunt sigur ca la vremea aia mai erau o gramada de pustani pasionati care pe urma s-au apucat de afaceri.

Insa voi aveati avantajul ca erati in radio si presupun ca asa se explica accesul la scule, deci, intr-un fel, jumatate din drum era deja strabatut…

Sigur, aveam background, scule, piese, banda. Am inceput sa taiem banda si sa ne distram. Pe urma le puneam invers. Ne prosteam si radeam mult.

Cine mai era in zona voastra muzicala pe atunci?

Suie Paparude, bineinteles, care construia piese pe care le stiam ca eram, oarecum, din aceeasi sfera. DJ Vasile a si fost la ei o perioada si s-a jucat cu ei.

Voi ce ati incercat sa constuiti?

Noi n-am incercat. Asta e problema cred, ca ma intrebai de ce n-am un album. Repet, noi n-am constuit. Noi ne-am jucat, ma. Era mai mult din curiozitate ce faceam, ce-i asta, ce haios, a, uite, din asta iese un ritm, a, uite, haha-ul asta suna ca o toba mare si hehe-ul asta ca un Premier. La noi cred ca a fost vorba de perfectionare pe baza spiritului de observatie a fiecaruia. Fiecare, in caracterul lui, in personalitatea lui, a importat asta la nivel senzorial, pac-pac, pe stiluri, pe nu stiu ce. Practic, s-au perfectionat asa, pe ascultatelea.

Cand a inceput sa prinda contur ce faceti?

Nu mai stiu. Mult timp ceea ce faceam era asa, ca o gluma, erau niste constructii de voci si oamenii radeau. Si eu, e drept, le faceam cu o oarecare ironie si asta era menirea lor, anume sa scoata zambete. Nu m-am prins ca erau muzici, erau pur si simplu niste alegeri. Pe urma mi-am dat seama ca-i asa si asa si dupa aia a devenit din ce in ce mai ritmic, dupa aia a devenit o chestie care se lega si cand au devenit din ce in ce mai multe bucati, le-am pus pe albumul ala, ca am facut totusi unul, Ultima gaina a Europei, dar nu l-am scos niciodata. Am pus piesele in ordine cronologica, una intr-alta, ca si cand, pe o perioada de 7-8 ani, ai rupe din melodii ca sa punctezi niste momente mai puternice. Fireste, si asta e o chestie subiectiva. Eu am avut si avantajul c-am avut material. De prin 1993 am lucrat la Europa Libera dupa ce Nova 22 se desfiintase. Era viata. Ma alimentam singur de la habar n-am ce.

Si cand a venit perioada in care ceea ce faceati nu mai putea fi doar un ‘hai sa ne jucam’ fiindca veneau altii pusi pe treaba din urma si daca va lasati pe tanjala insemna sa iesiti in pierdere?

S-a intamplat, dar tarziu. Stiu foarte clar ca nu ne-am gandit niciun pic la bani. Asta era o ciudatenie, dar cam toti lucram in publicitate sau in radio. Si cand ai o meserie care-ti asigura un salariu, nu te mai preocupa restul. Plus ca eu nu sunt genul, nu stiu, mi se pare de prost augur sa scot ceva dintr-o data si sa incerc sa-l vand. E aiurea un pic pentru mine, e ceva care ma face sa ma gandesc ‘si eu, de fapt, de ce fac asta’? Ca sa scot un leu? Am zis ca mai bine las leul sa vina la mine.

Si a venit leul?

A venit. Bai, pai stii ce se intampla? Se intampla ca toate au un echilibru. Nu fugi tu dupa bani, vin ei la tine. Fugi tu dupa ei, nu-i gasesti. Au fost lucruri pe care le-am facut mai cu drag, mai cu coaie, cum vrei tu sa le spui si alea au placut si atunci unii au vrut sa le foloseasca in acele circumstante. Si a venit si banul.

Si care-s circumstantele in care s-a folosit ce-ati facut?

S-a folosit, de exemplu, in mai multe reclame cu Shukar Collective si pe-afara in niste coloane sonore de filme.

Ce film?

Unul facut de John Riley. Are niste prelucrari cu genul ala de Shukar.

Si v-a platit pentru asta?

Da, totul e in ordine.

Credeam ca ati patit ca Gheorghe Zamfir (n.red. care acuza ca nici azi nu si-a luat banii dupa colaborarea la Kill Bill).

Acolo e si nu e cum zice Zamfir, dar nu ma bag. Am si eu o intuitie care, bineinteles, poate fi gresita.

Unde cantati la vremea aia?

Pai, la Martin. Primele cacaturi pe care le-am scos live erau la Martin. Pe urma a venit Web-ul unde ne-am mutat noi cu un fel de rezidenta. Adica Vasile, inima acestei intregi tornade. Vasile e acel nebun care produce acel magnetism, inclusiv dandu-ti un cap in gura daca nu esti atent. Dar te poti eschiva si poti si tu sa contraataci si tot asa.

Sunteti ca o bula. Despre Matze nu putem spune ca au avut o perioada de glorie notata intre anii cutare si cutare.

Pai nici n-am avut. Au fost momente. N-am avut o perioada de glorie pentru ca noi suntem niste visatori stupizi si noua ne trebuia un management destept si noi n-am avut mecanismul asta. N-am invatat foarte mult ce trebuie sa facem, dar stim foarte bine ce nu trebuie sa facem. De aici lasam lucrurile sa vina natural.

de Andreea Vasile