OMEN

OMEN @ e t a j artist-run space

OMEN

Practica artistică colectivă, comunitară din care rezultă un obiect fără semnătură este o abordare a unei metode de creație experimentală pe care ne-am propus-o și pe care o dorim împărtășită printr-o expoziție în care vor fi prezentate fotografii, obiecte și 2. Individualitatea contează în procesul de creație numai în măsura în care contribuie la demersul comun și funcționează asemenea unei căramizi dintr-un întreg.

La baza proiectului Omen stau o serie de acțiuni artistice întreprinse în spații naturale din diferite contexte geografice (Subcarbați-Bâsceni și Petroșani). Rezultatul constă în 3 instalații-landart și o serie de acțiuni documentate foto-video. Documentarea bogată a reprezentat materialul de bază pentru realizarea obiectelor, filmelor și fotografiilor. Toate acestea au prins formă prin lucru colectiv de „atelier” și sunt o concluzie – mărturie – continuare a acțiunilor din natură.

Acțiunile din NATURĂ | Piatra de care ne opintim pe parcurs nu mai este, de fapt, o piatră de râu. Ea e în stare să capete puteri, să devină realitate dacă noi arătăm asta. Copacii, fagii sau stejarii pe care îi intâlnim in drumul nostru nu mai sunt obstacole pe care e bine să le evităm, ei devin repere pentru locul jinduit. Nămolul râului nu mai este o piedică, un pericol pentru noi, clisa scârboasă de pe prund se  transformă în cel mai bun liant în ridicarea unui tumul. Focul, scânteia în noapte capată o cu totul altă încărcătură  în livezile de pe dealuri. Pămâtul crăpat de puterea soarelui nu ne mai crează impresia de sfârșit de lume, de suflet sterp, el ajunge să fie martorul trecerilor ființelor prin aceste locuri. Gătejele găsite prin pădure nu mai sunt deșeuri bune doar pentru cei săraci, ele devin când nu te aștepți o trimitere la cele mai vestite catedrale gotice.  

Leave a reply (we review all comments)