Actopolis – Arta de a acționa @ ARCUB

  • by
Actopolis - Arta de a acționa @ ARCUB

Actopolis – Arta de a acționa @ ARCUB
5 Aprilie, 18:30

Vernisaj: miercuri, 5 aprilie, ora 18.30
„ACTOPOLIS | Arta de a acționa“
Expoziție

Goethe-Institut și Primăria Generală a Municipiului București, prin Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti – Arcub, vă invită la deschiderea expoziției ACTOPOLIS | ARTA DE A ACŢIONA, miercuri, 5 aprilie, ora 18.30, la ARCUB, Lipscani nr. 84 – 90.

În toată lumea, oraşele se găsesc în faţa unor provocări. Cum ar putea reuşi demersul de a dezvolta şi menţine spaţiul urban ca spaţiu comun al societăţii, chiar şi în vremuri în care acesta este valorizat din punct de vedere economic şi privatizat? Ce rol joacă în cadrul acestor procese arta, cultura, arhitectura, acţiunea auto-organizată şi activismul?

În ultimii ani, aceste aspecte au fost abordate în şapte oraşe europene distincte de către artişti, arhitecţi, filozofi, urbanişti şi activişti în cadrul proiectului „ACTOPOLIS – Arta de a acţiona“. Expoziţia prezintă exemple de proiecte din Ankara/Mardin, Atena, Bucureşti, Belgrad, Oberhausen, Sarajevo şi Zagreb. Materialele provenite de la cele peste 45 de proiecte individuale alcătuiesc un repertoriu bogat de posibilităţi pentru a amenaja şi transforma oraşele în care trăim. Expoziția (design NODE, Berlin – Oslo și SSW Architekten, Berlin) oferă inspirație și impulsuri concrete de a acţiona.

În România, proiectul București-Sud. Construiește-ți propriul oraș! vorbeste despre un loc și oamenii acelui loc, și, în același timp, propune un exercițiu de imaginație și responsabilitate: instalația Primari pentru zece minute i-a invitat pe locuitori sa ia decizii pentru ei și pentru orașul lor. Propunerile lor vor putea fi văzute în expoziție, împreună cu tot felul de povești și filme despre energiile din partea necunoscută a orașului.

ACTOPOLIS se doreşte a fi un apel de a acţiona în spaţiul urban. În acord cu acest îndemn, vizitatorii expoziţiei au posibilitatea de a nota propriile lor viziuni, idei de proiect sau impulsuri direct în expoziție. Organizatorii speră astfel ca în paralel cu expoziţia să realizeze o culegere de poziții despre forme de activism urban.

Informații suplimentare găsiți pe www.actopolis.net și www.goethe.de/bukarest

Expoziția ACTOPOLIS
ARCUB Gabroveni, str. Lipscani nr. 84 – 90

Vernisaj: miercuri, 5 aprilie, ora 18.30
Durata expoziției: 5 – 26 aprilie
Zile/ore de vizitare: marți-vineri 16:00 – 21:00; sâmbătă-duminică 12:00 – 20:00
închis în perioada 14 – 17 aprilie

Intrarea este liberă.

Goethe-Institut
Goethe-Institut este institutul cultural al Republicii Federale Germania, activ pe plan internaţional. Prin intermediul celor 159 de institute din 98 de ţări, Institutul promovează cunoaşterea limbii germane în străinătate, întreţine colaborări culturale internaţionale şi popularizează o imagine actuală a Germaniei. Prin cooperările cu instituţii partenere din diferite alte locaţii, Goethe-Institut dispune de circa 1.000 de puncte de contact în toată lumea.

Urbane Künste Ruhr
Urbane Künste Ruhr (în trad.: Arte Urbane Ruhr) este o tânără organizaţie artistică a metropolei culturale Ruhr, implicată în proiecte culturale care transformă spaţiul urban şi îi confruntă pe oameni cu noi posibilităţi de utilizare şi contemplare a unor locuri vizibile ori ascunse ale vieţii urbane. Contextul oraşului pune artei la dispoziţie noi căi de a se implica şi de a impulsiona transformări sociale şi estetice. Alături de Ruhrtriennale, ChorWerk Ruhr şi Tanzlandschaft Ruhr, organizaţia Urbane Künste Ruhr face parte din societatea Kultur Ruhr GmbH, sponsorizată de landul Renania de Nord Westfalia şi de Asociaţia Regională Ruhr cu sediul în Bochum.

Leave a reply (we review all comments)