Atelier de vorbire în public – Secretele unei prezentări de succes

atelier de vorbire in public

Timid(ă), dar echipat(ă) cu o fărâmă de dorinţă şi curaj de a schimba ceva la tine, răsfoieşti sub lumina zilei sau a becului o carte, un articol în care citeşti despre frica de a vorbi în public. Un stereotip destul de popular în lume, redat sub forma „oamenii ar prefera să moară decât să vorbească în public”. Împachetat în diferite procente, devine deodată un motiv suficient pentru care să nu mai vrei să dezvolţi mai sus numita abilitate.

Te recunoști în personajul de mai sus?

Vino în perioada 30 iulie – 2 august să te antrenezi la Atelierul de vorbire în public susținut de Iulia Ivanov la Fundația Calea Victoriei. La cele 4 întâlniri vei avea ocazia să pregătești, după o structură clară și apoi să susții, într-o atmosferă caldă și relaxată, două discursuri pe teme alese de tine.

De ce? Pentru că vorbitul în public nu este abilitate nativă. Iar în spatele celor mai talentaţi povestitori zac multe ore de pregătire. Sigur, poate că unii au fost mai norocoşi când s-au născut, dar majoritatea pot fi numiţi prezentatori eficienţi pentru că s-au antrenat în această direcţie cu dedicare. Fie că au urmat studii formale, fie că s-au bucurat de sesiuni de coaching, au folosit fiecare oportunitate de a sta în picioare şi de a livra propriile discursuri.

La acest curs vei afla informațiile de bază despre: cum îți alegi unghiul de abordare în funcție de public, cum sortezi informațiile, ca să îți atingi scopul și să păstrezi interesul ascultătorilor, care sunt cele trei cuvinte care nu trebuie să lipsească din discursul tău și multe altele.

Întâlnirile au frecvență zilnică și se întâmplă de la 19:00 la 21:00, la sediul Fundației Calea Victoriei, pe strada C. A. Rosetti 47, et. 1. Taxa de participare este de 240 de lei, iar pentru înscriere poți trimite un mesaj pe adresa contact@victoriei.ro. Succes! 🙂

Leave a reply (we review all comments)