feeder insider w/ Hedof [ro]

feeder insider with Hedof

[read in EN]

feeder insider w/ Hedof [ro]

Designerul multidisciplinar de origine olandeză Hedof, trăiește în Breda și lucrează în domeniul ilustrației și graficii printate. Printr-un amestec vibrant de forme puternice, personaje ciudate și culori indrăznete, Rick se angajează în proiecte comerciale și personale, creând lucrări de artă uimitoare, casuale și inteligente. Dintre lucrările sale cele mai recente amintim instalația Hedof x LCX și campania de aniversare a cincisprezece ani ai mallul-ui LCX din Hong Kong, pentru care a produs un univers de personaje fascinante. Hedof creează picturi murale uimitoare care sporesc calitățile spațiului public sau ale birourilor din orașe precum Copenhaga, București, Lisabona și orașul său natal, Breda. Clienții săi includ branduri de succes precum The New York Times, revista Anorak, revista Computer Arts, Nickelodeon, Kangaroos, Sony Playstation, Lipton, Hotelul Hoxton, KLM Airlines, Native Shoes, Festivalul Appelsap, Google, Red Bull, Crucea Roșie, Zwijsen, Festivalul Green Man, Arte, Booking.com, LCX, S7 Airlines și Facebook.

În timp ce lucrează noi proiecte, Hedof este amabil să ne vorbească despre modul său de lucru, despre experiența sa în București, despre serigrafie și despre ceea ce îl inspiră.

jucăuș / inteligent / pozitiv

Hedof Bardo Hogendoorn lcxhk HongHedof x LCX exhibition/campaign at LCX, Harbour City Hong Kong 2017 

În natură, mă simt… umil.
Fiul meu râde când… încerc să-l prind, dar mă feresc intenționat.
Uneori uit… că timpul este scurt.
Una dintre gustările mele preferate… kroket, un rulou cu pesmet, prăjit, care conține un sos cu carne tocată de vită.
Ce mă inspiră legat de orașul Breda… spiritul și energia nesfârșită de la Bonk Skatestore.
Colecția mea de jucării… devine prea mare pentru rafturile mele hahaha.
Îmi place sunetul… unei furtuni puternice în timp ce stau în patul meu.
Când aveam 6 ani, mi-a plăcut să mă joc… cu colecția mea de role de hârtie igienică, serios!
Îmi fac propria mea… Balkenbrij, un preparat tradițional din carne, o rețetă de familie.
Trei artiști care mă inspiră… Wes Anderson, Studio Ghibli, Charlie Harper.

Hedof x Blind Walls Gallery – GDFB2015

Cristina Popa: Bună, Rick, este minunat să vorbim cu tine în seria feeder insider. Creativitatea ta se manifestă în variate medii, cum ar fi picturi murale, publicitate, print, editoriale, pentru a enumera câteva. Care sunt avantajele atunci când conduci un studio de unul singur?

Hedof: Ei bine, de fapt aș vrea să-l transform pe Hedof, atelierul meu, într-un mic studio cu o mică echipă de creativi. A fost întotdeauna visul meu. Dar este foarte greu pentru un freelancer creativ cu un stil foarte specific, ca al meu… De aceea sunt nevoit să lucrez singur. Dar partea bună a lucrurilor este că poți să faci totul exact așa cum vrei tu, fără a trebui să faci compromisuri cu nimeni (cu excepția clientului din când în când, bineînțeles…).

Hedof (NL) / 2017 / University of Architecture / Academiei 18 - 20Mural pentru Visual Playground Festival, Bucharest, Romania, 2017.

CP: Ai vizitat România la Festivalul Visual Playground în calitate de speaker și ai realizat o pictură murală uimitoare la Universitatea de Arhitectură. Cum te-ai conectat cu publicul festivalului? Ce ai găsit distinct la București?

Hedof: La început, când am fost abordat de Organizația Visual Playground, nu știam prea multe despre București și România în general.

Dar odată ce am ajuns acolo, am fost uimit de cât de frumos și de grozav e totul și de cât de ridicol de amabili și de inteligenți sunt toți oamenii. A fost de departe cea mai bună experiență cu un festival pe care am avut-o vreodată.

Publicul a fost super încântat, uimitor de talentați ei înșiși și toți au vrut să mă ajute să lucrez la pictura murală, iar acest lucru a dus la realizarea desenului de două ori mai repede! De asemenea, festivalul a fost minunat și mâncarea a fost peste tot super-bună!

Hedof CITI x Family Copenhagen mapCITI x Family Copenhagen guide, 2017.

CP: Ilustrațiile tale aduc la viață ghidul CITIxFamily Copenhaga. Ce ai descoperit legat de Copenhaga în timp ce ai lucrat la această hartă? Ce alte orașe ți-ar plăcea să ilustrezi?

Hedof: Ah da! A fost atât de distractiv să lucrez la harta orașului Copenhaga. Mi-a luat foarte mult timp pentru că am lucrat în Adobe Illustrator, în loc de Photoshop-ul meu obișnuit… Dar sunt super mulțumit de rezultat. Am cerut în mod expres Copenhaga art directorului, deoarece îmi place atât de mult orașul. Mi-ar plăcea să fac mai multe hărți pe viitor, de fapt, chiar azi am terminat 3 ilustrații panoramice ale unor orașe: Copenhaga din nou, Barcelona și Capetown.

Hedof Royal ArenaMural pentru Royal Arena, Copenhagen, Denmark, 2017.

CP: Mai mult, la Royal Arena din Copenhaga găsim una dintre cele mai captivante intervenții, 4 picturi murale a câte 100 de metri pătrați, de-a lungul a două seturi de scări, inspirate din viața daneză de zi cu zi. Ai adus conceptul de hygge și acasă sau în studio?

Hedof: Da, a fost o nebunie cu acea pictură murală. Din moment ce am o responsabilitate față de familia mea, întotdeauna încerc să călătoresc cu treabă cât mai puțin, ceea ce a dus la faptul că a trebuit să pictez 400m2 în doar o săptămână, o mare nebunie! Din fericire am avut ocazia să-mi aduc doi prieteni apropiați, Joren și Ilse, să mă ajute. Dar tot a fost multă muncă grea, pictând și urcând multe scări timp de 12 ore la rând, în fiecare zi. Așa că fiind atât de ocupat, nu am avut ocazia să fac pe turistul haha, poate data viitoare.

Hedof x WeTransfer, 2017.

CP: Am savurat cele 5 icon-uri pe care le-ai ilustrat pentru WeTransfer. Cine sunt clienții tăi preferați? Care sunt calitățile proiectelor la care ții cel mai mult?

Hedof: Întotdeauna îmi place să lucrez cu clienți al căror fan sunt. Deci, proiectul pentru WeTransfer este un bun exemplu în acest sens. Este un serviciu grozav, gratuit, pe care îl folosesc zilnic să trimit fișiere mari pe internet. Când m-au abordat, am fost foarte încântat. Acum îmi văd icon-urile aproape în fiecare zi! De asemenea, îmi place diversitatea clienților. Într-o săptămână lucrezi la o hartă sau la un ambalaj, săptămâna următoare la o pictură murală în străinătate și după aceea lucrezi la o campanie mare pentru un mall din Hong Kong. Poate fi orice și internetul te ajută să te conectezi cu audiențe și clienți din toată lumea.

Hedof sketching

CP: Cum ți-ai descrie modul de lucru? Care sunt etapele cele mai provocatoare la o ilustrație nouă și unde îți găsesti inspirația?

Hedof: În general, ADOR să fac schițe, desenez în fiecare zi și păstrez totul într-un dosar mare.

Acesta este punctul de plecare al fiecărui proiect. Mă îndrept spre acest dosar pentru inspirație, pentru a privi un proiect din mai multe unghiuri, sau pot folosi anumite desene de acolo. După, încep să schițez ilustrația, o arăt clientului și apoi fac o versiune curată a schiței aprobate. După începe procesul distractiv de colorare și livrez versiunea finală.

Hedof x LCX exhibition/campaign at LCX, Harbour City Hong Kong 2017 

CP: Cum obții acest efect simpatic în ilustrațiile tale?

Hedof: Hahaha, ei bine a fi simpatic nu este întotdeauna scopul,

îmi place să abordez fiecare element pe care-l desenez, caracter sau nu, cu o anumită personalitate sau sentiment. Trebuie să poată fi recunoscut, un pic ciudat și surprinzător și vreau ca aspectul în general să fie pozitiv,

chiar dacă unele din personajele mele pot arăta ca fiind răutăcioase sau puse pe rele. 

 Hedof Bardo Hogendoorn lcxhk Hong Key VisualHedof key visual for LCX, Harbour City, Hong Kong, 2017. 

CP: În 2018, studioul Hedof îi urează bun-venit primul său intern, după aproape un deceniu de activitate solo. Activitățile variază de la project management, organizare, comunicare, la muncă creativă și producție. Cum ai găsit echilibrul și hotărârea să ai toate aceste roluri?

Hedof: Da! Tocmai am “angajat” primul intern în această săptămână! Sunt super-încântat. Numele ei este Kaja Merle și tocmai începe studiile de master în Germania. Ea va începe un internship de 3 luni în luna februarie a anului viitor. Destul de interesant, pentru că acesta va fi primul pas pentru a vedea dacă visul meu de a coordona un studio puțin mai mare este o opțiune. Pentru moment, eu fac totul singur, ceea ce este distractiv, dar, de asemenea, am ajuns într-un punct în care nu mai este ușor să gestionezi totul singur… lucrând 60/70 de ore pe săptămâna în timp ce am o parteneră, un fiu de 2,5 ani și o fetită ce urmează să se nască! Acum caut pe cineva inteligent și talentat să mă ajute, să ia din volumul meu de lucru pentru ca eu să mă pot concentra mai mult pe partea creativă a studioului și să am un pic de timp suplimentar pentru a lucra la proiecte personale.

Artist Talk at Gezeever Antwerp, Belgium, 2017.

CP: Cele mai multe dintre proiectele tale personale implică realizarea de print-uri. Care sunt, pentru tine, principalele distincții dintre serigrafie și digital?

Hedof: Întotdeauna am comparat serigrafia cu grătarul. Tehnica adaugă mereu multă aromă la rezultatul final. Dacă digitalul este ca un cuptor cu microunde, materialele tipărite sunt ca și gătitul obișnuit, care deja are un gust mai bun. Serigrafia și alte tehnici tradiționale de tipărire analogică sunt ca niște preparate pe grătar super-gustoase. Un pic arse și cu mici erori, într-adevăr, dar aceste erori fermecătoare adaugă aromă la rezultatul final.

CP: feeder.ro, în cei 13 ani de online, este agenția de știri a generației alternative, care leagă publicul cu artiștii pe care îi apreciază. Tu de unde îți iei update-urile și cum le filtrezi?

Hedof: Wow, e greu de spus. Asta este una dintre cele mai mari probleme ale vieții noastre digitale. Cum să filtrăm conținutul. Eu, fiind atât de ocupat, nu prea am timp să mă uit la toate bunătățurile din online hahaha. Asta face ca lucrurile să fie mai ușoare. Din această cauză, uneori pierd știri foarte importante, trenduri sau chestii interesante. Dar, de asemenea, mă ajută să mă concentrez pe a crea propriul conținut pentru ca lumea să se poată bucura de el. Poate că munca mea nu este super importantă în general, dar pentru mine este și mă simt foarte binecuvântat că și alți oameni vor să facă parte din asta.

Cristina Popa: Mulțumesc, a fost o plăcere!

Mural for Visual Playgrounds Festival, Bucharest, Romania, 2017.

Imagini și video de HedofCatalin Georgescu, Alona Vibe
Text de Cristina Popa (Random)
Traducere de Andrei Barbu

 

parteneri feeder insider art & sound

SaveSave

SaveSave

SaveSave

2 thoughts on “feeder insider w/ Hedof [ro]”

  1. Pingback: feeder insider w/ Hedof [en] | | Feeder.ro

  2. Pingback: Proiectul editorial feeder insider art & sound | | Feeder.ro

Leave a reply (we review all comments)