feeder insider w/ Citit În [ro]

feeder insider w/ Citit În

[en]

Citit În este un laborator artistic interdisciplinar dedicat studiului poeticii senzoriale. Încă dinainte de propria existență (post- avangardistă, imersivă) conceptele de performance Citit În au funcționat în cheie post-contemporană (PoCo, teatru interior). Denumirea Citit În se referă la intenția persistentă (parțial conștientă) a membrilor fondatori de a citi spectatorilor armonii posibile între conținutul și contextul poetic al momentului și spațiului performativ. După performance-ul de la Teatrul de vară Capitol, am vorbit cu Olga, Adrian și Răzvan pentru a afla mai multe.

keywords: teatru, senzorial, interior, citit

feeder insider w/ Citit În

Imaginația… ține de imaginație (Olga Berar)
Ce-ar fi dac-ar fi: a) oglindă. b) ecran pufos, cuantic. c) cer (Adrian Ciglenean)
are mare speranță de viață (Răzvan Ropotan)

Un film care ne inspiră… Tideland (Olga Berar)

Filmul interior. (Adrian Ciglenean)
Orpheus – J.Cocteau (Răzvan Ropotan)

Primul lucru când ne revedem…ne uităm unii la alții, ne cuprindem, nu ne uităm.

Cheia labirintului… le deschide unora ușa către interior, altora ușa către suprafață.

Suntem recunoscători pentru… ocaziile de a fi recunoscători.

O amintire amuzantă de la repetiții… La repetiții suntem de regulă serioși, ne păstrăm rezervele comice pentru public. Odată, Ștefan Huluba n-a găsit ieșirea din Grădina Japoneză și a continuat spectacolul pe cont propriu vreo oră. Pentru noi a fost amuzant. (Adrian Ciglenean)

Și pisica de la Art Yourself Gallery care se așeza în poala spectatorului legat la ochi. (Răzvan Ropotan)

Într-un laborator… e de joacă, nu glumă.

Arta va fi… ceea ce a (mai) fost.

O schimbare necesară în România… Pistele pentru bicicliști. (Olga Berar)
O schimbare necesară în Romania ar fi interzicerea arătatului cu degetul. Sau a privitului în pământ. Ar trebui inventate niște semne de circulație speciale pentru pietoni “interzis aratatul cu degetul; interzis statul cu capul in pamant.” (Răzvan Ropotan)
Cred că e necesară reconcilierea faliilor generaționale și sper ca mișcările tectonice în direcția asta să fie cât mai puțin spectaculoase. Altfel, capre frumoase și fericite tuturor! (Adrian Ciglenean)

3 piese de teatru interesante pe care le-am văzut în 2016…

”Poezia visului” (atmosferică) la unteatru, ”UbuZdup!” (fun!) la Teatrul National Cluj, ”DON’T RECOGNISE ME” (WOW) la Wasp. (Olga Berar)
”Ubuzdup!” la TNCluj, ”Noul locatar” la Nottara și ”Visul domnului K.” La Odeon. (Adrian Ciglenean)
Pe care aș vrea sa le văd (căci nu am apucat să le vad): ”Freak Show”, ”Lungs” & ”89 Anul pierdut”. (Răzvan Ropotan)

feeder insider Citit În

Vlad Dumitrescu: Hello, Olga, Adrian, Răzvan! Ne bucurăm că avem ocazia să discutăm în cadrul feeder insider. Citit În este un laborator artistic interdiscplinar dedicat studiului poeticii senzoriale. Ce vă propuneți cu aceste performance-uri? Unde vă vedeți în viitor?

Adrian Ciglenean: Salut! Cu prezentările și perfomance-urile laboratorului ne propunem reabilitarea mariajului dintre spațiul interior și cel exterior. Exteriorului vizual, agresiv, arogant-cunoscător îi propunem un interior prezent, vulnerabil și imens. În viitor posibil să ne vedem mai mult. Asta în măsura în care și interiorul consimte. 

Răzvan Ropotan: Aceste performance-uri sunt mai mult niște chestionări. Niște chestionări ale propriei persoane, ale spectatorilor, ale spațiului (câteodată și ale timpului dacă stai să te gândești la latura aceasta a amintirilor). Citit În a pornit ca un laborator (și încă mai este), și-a schimbat structura de o mie de ori tocmai pentru că este destul de viu.

Fiecare spectacol este altfel, are altă tematică și o altă atmosferă. E mult spus că ne propunem, dar această chestionare rezidă chiar în esența performance-ului. Iar întrebările sunt diferite de la performance la performance.

 Vlad Dumitrescu: Teatrul senzorial-labirint a ajuns în România în 2007 prin „Se-ducere Bucharest” cu Antonella Cirigliano din Italia regizor și zece actori profesioniști din România iar primul spectacol a fost The Lost Child, o colaborare între Adrian Ciglenean, Lucian Branea, Iwon Brioc și Muzeul Țăranului. Cum a fost acea experiență? Cum este teatrul senzorial în România anului 2016 față de 2007?

Adrian Ciglenean: Pentru contextul teatral al momentului 2007 „Se-ducere Bucharest” a fost un proiect prematur – toți cei 10 participanți visam de fapt cu îndârjire la teatrul generației de aur. La mine cred că a prins tulpina acestei propuneri de spectacol datorită unor experiențe anterioare de teatru imersiv cu MAPA (Moving Academy for Performing Arts). Apoi Lucian Branea a intervenit decisiv cu propunerea The Lost Child și acolo s-au pus bazele unei echipe de tatonare a limbajului senzorial care a crescut în anii de după. Ca orice început, experiența a fost semnificativă, un germene autoreferențial pentru teatrul senzorial made in Romania și pentru un grup de oameni care aveau să replice sau să dezvolte metoda mai departe. Astăzi senzorialul intră în trend, în special în București și în Cluj – unde am „plantat” destul de serios aplicații în ultimii 4 ani. Pe de altă parte, teatrul senzorial labirint a devenit între timp în România o metodă consacrată de educație non-formală și o formă de prezentare agreată de multe instituții din sfera educațională sau a conservării de patrimoniu.

Răzvan Ropotan.: Eu am cunoscut această metodă în anul 2008 – eram anul II de facultate la actorie. A fost un boom pentru mine și pentru ce a însemnat lucrul meu ca artist performativ. Mi s-a părut că este o nișă extraordinară. Este o metodă care se ia, este contagioasă. De aceea, oamenii cu care am venit în contact au dedicat și ei ceva muncă pentru acest tip de performance-uri. Cred că acest lucru ar fi diferit față de 2007 – faptul că mai multă lume face acest lucru. S-au descoperit foarte multe nuanțe. Teatrul senzorial are atât de multe de spus, încât fiecare a luat ceea ce a rezonat în el. Există Compania de Teatru Labirint care are în vedere mai degrabă performance-ul itinerant, sunt cei care au făcut ”La țigănci” în manieră senzorială. Dar ne cunoaștem, am fost la un moment dat în aceeași barcă cu toții. Nici nu avea cum altfel.

Vlad Dumitrescu: Spectacolele voastre au fost puse în scenă în orașe ca București, Focșani, Slatina, Bîrlad, Drobeta Turnu-Severin, Cluj-Napoca sau Târgu-Mureș; cu siguranță ați experimentat spații diferite și inedite în care v-ați desfășurat performance-urile. Ce rol joacă spațiul în producțiile voastre? Ce locuri cu un caracter aparte ați descoperit călătorind?

Olga Berar: Pentru mine spatiul e un fel de reality check. Cu cat il cunosti mai bine cu atat e mai cooperant. Ce ajunge sa defineasca cel mai obiectiv un spatiu e aerul pe care il contine si cum se poate modela el. Am lucrat in multe spatii inconfortabile care acum imi plac.

Răzvan Ropotan: Îmi vin în minte acum multe spații, dar fiind selectiv îmi vine să menționez cum am ridicat oameni cu un scaun legat de ștăngi în Teatrul din Focșani și spectacolele din Carol53 în care atunci când săream tremura podeaua de parcă ar fi fost un spațiu lichid.

feeder insider w/ citit înVlad Dumitrescu: Cum construiți un performance Citit În? Cât de mult experimentați și ce elemente sunt absolut necesare?

Olga Berar: Ne întâlnim, discutăm, ne imaginăm, iar separat fiecare se ingrijește de bucătăria lui. Am înțeles ca un loc comun de întâlnire dintre muzicieni și actori este “bucătăria”.

Adrian Ciglenean: Performance-urile Citit În se construiesc din experiență directă. Organizarea lor ține de o anumită continuitate în activitățile laboratorului și de reguli simple de joc dictate mai degrabă de afinitățile elective ale membrilor. Momentul prezent este de absolută necesitate, împreună cu spațiul care să facă posibilă coexistența publicului și a artiștilor în sine și în relație unii cu ceilalți.

Urmărim să experimentăm doar cu ceea ce este necesar și pentru ca performance-ul să devină un Citit În autentic e nevoie ca un anumit conținut poetic să iasă la lumină, să fie „citit”.

 Vlad Dumitrescu: În trupa Citit În își găsesc locul oameni cu background-uri diferite: actori, muzicieni, fotografi. Cum a influențat această diversitate modul vostru de lucru împreună?

Olga Berar: Mie mi se pare distractiv. La început îmi exercitam foarte insistent curiozitatea punând enorm de multe întrebări despre domeniul celorlalți. Acum îmi dau seama că ce facem e în esență cam același lucru.

Răzvan Ropotan: Cred că oamenii veneau la noi să experimenteze. Muzicienilor le plăcea să lase adesea instrumentul lor și să se joace cu o poezie, să o recite. Fiecare și-a dorit să găsească ceva care să îi dea o perspectivă nouă lui ca artist. La un moment dat chiar ne intitulam ca artistic playground. Un loc în care artiștii să vină să se joace.

Adrian Ciglenean: Exact, elementul interdisciplinar a fost prezent încă din statut. Credem că aspirația laboratorului de a reforma dictatura văzului și de a oferi un spațiu democratic pentru existența senzorială se reflectă și în interacțiunea dintre artiști: absolutely no fucks are given on mândria de breaslă. În plus, pe un spectator cu ochii închiși o să conteze prea puțin cine e la sunet și cine la lumini, deci putem lăsa liniștiți uniforma de artist acasă.

Vlad Dumitrescu: Ați organizat sau participat la workshops și ateliere Citit În în școli și licee. Cum apreciază cei foarte tineri libertatea creativă și de expresie din teatru?

Citit În: Teatrul a fost și este o metodă de educație apreciată de adolescenți, iar numărul crescând de festivaluri și cursuri de teatru pentru liceeni o atestă ca atare. Citit În punctează pe partea deschiderii tinerilor către educația senzorială și teatrul interior, o alternativă aproape cool la omniprezența ecranelor în viața adolescenților. În perioada 2007-2012 mișcarea senzorială în România s-a bazat foarte serios pe colaborarea cu licee, școli, administrații locale și instituții de învățământ sau cu profil educativ – în ciuda aparențelor, tinerii apreciază foarte entuziast interiorul. În plus, experiența ne-a arătat că acest tip de educație non-formală pune accentul și valorizează conștiința de grup, o experiență benefică pentru fiecare generație în parte.

Vlad Dumitrescu: În cadrul spectacolelor de teatru senzorial-labirint, publicul este implicat direct în performance. Ce avantaje aduce o mai mare interacțiune cu spectatorii?

Olga Berar: Interacțiunea cu spectatorii merge atât de departe cât ai un interes real față de ei. Nu le adresezi o întrebare doar pentru că ești într-o convenție în care poți face asta, ci chiar ești interesat și deschis să primești un răspuns. Susții un schimb. Real.

Răzvan Ropotan: Trebuie să fim înțeleși că la aceste spectacole spectatorii sunt incluși în performance, nu neapărat implicați. Mulți se sperie la gândul acesta al interactivității. Sunt mulți spectatori care vin să trăiască, se lasă purtați, nu vor să interacționeze. Le lăsăm destul de mult această libertate.

feeder insider w/ Citit În

Vlad Dumitrescu: Câte spectacole Citit În ați creat până acum? Care sunt cele mai dragi vouă și de ce?

Olga Berar: Destul de multe, dar asta poate și datorită faptului că pe dedesubt e un work in progress permanent, iar spectacolele sunt ca niste ferestre ale laboratorului. Imi plac toate și în același timp… mi se par destul de grele.

Adrian Ciglenean: Peste 150 de prezentări unice în formatul poeziei senzoriale Citit În, peste 30 de spectacole unice în formatul teatrului senzorial-labirint și 6 spectacole cu concept propriu aflate în diferite grade de finalizare. Acestea ne sunt cele mai dragi, fiindcă au consistență și transparență proprie.

Răzvan Ropotan: Fiecare spectacol este just în raport cu el însuși, cu momentul, contextul, performerii, spectatorii care au participat.

 Vlad Dumitrescu: Citit În Spațiul Poetic Capitol este un spectacol de teatru interior pentru 35 de participanți, un eveniment care face parte din campania de conștientizare și sensibilizare față de patrimoniul cultural Cinema / Teatrul de vară CAPITOL. Ce credeți că devine vizibil în interiorul fiecăruia atunci când avem ochii închiși?

Olga Berar: Spațiul poetic.

Răzvan Ropotan: La spectacol întrebam spectatorii dacă ei ar avea nevoie de o renovare. Vorbeam cu ei despre structuri arhitecturale și unii au spus că ar avea nevoie de ceva lucru la armătură, alții că au fost expuși dezastrelor naturale, etc.

Adrian Ciglenean: Pentru noi provocarea a fost să extindem perspectiva arhitecturală a textului despre Teatrul de vară Capitol către micro-spații, către spațiul intim – acolo unde patrimoniul cultural devine avuție personală. Când avem ochii închiși credem că se vede mai bine tocmai strălucirea unui conținut valoric și se destresează relația personală cu acesta.

Răzvan Ropotan: Mi se pare că acesta ar fi câștigul, dacă ar fi ceva de câștigat. O raportare la interior, deschiderea unei căi de a comunica cu tine însuți.

Vlad Dumitrescu: București candidează pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021. Cum vedeți viața culturală în acest moment în capitală? Cum ar putea fi extins teatrul contemporan către periferii în 2021, în viziunea voastră?

Citit În: La momentul la care răspundem a câștigat Timișoara, felicitări! Ne pare rău pentru București, Clujul trece oricum printr-o perioadă de creștere vizibilă în privința ofertei culturale și de eveniment. Bucureștiul poate că ar fi meritat un boost serios în zona evenimentelor culturale care par totuși nișate pe un public restrâns. Cu eforturile noastre exotice și modeste deopotrivă sperăm să erodăm acest baraj, atât pe piața educației cât și pe cea de eveniment. Teatrul contemopran ar putea fi extins către periferii în măsura în care își dorește în mod autentic acest lucru. Nu credem că periferia pune pumnul în gură teatrului.

Ne-a făcut plăcere!

feeder insider w/ Citit În

Words by Vlad Dumitrescu
Photos VJ VLC

semnatura insider AFCN
insider-signature

Leave a reply (we review all comments)