feeder insider w/ Roman Tolici

feeder insider w/ Roman Tolici

[en]

feeder insider w/ Roman Tolici

Se strecoară neobservat pe stradă, mereu pregătit să fie uimit de cotidian și să-i surprindă momentele autentice; în mediul artistic însă e imposibil de trecut sub tăcere. Prin lucrările sale încărcate de semnificații izvorâte dintr-o adâncă observație și analiză, condimentată cu un spirit deopotrivă ludic și tragic, Roman Tolici a câștigat recunoaștere atât pe plan local, cât și internațional, explorând teme precum moartea, religia, identitatea, peisajul social-politic, dar și elemente autobiografice. Născut în 1974 în satul Ghetlova din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească și stabilit în România post-decembristă ca bursier al statului român, urmând cursuri de animație și grafică, Roman Tolici punctează aspecte ale Europei de Est în operele sale, reflectând asupra dilemelor lumii. 8 Octombrie aduce o nouă expoziție personală a artistului la Galeria Mobius, prilej cu care am stat de vorbă cu el despre drumul său în artă, modul de a percepe realitatea și relația omului modern cu arta.

keywords: hiperrealism, detaliu, Est, analitic, iepuraș

Sunt un mare consumator de… apă.
Primul lucru pe care îl observ la o persoană… depinde de persoană. La unele persoane observ ochii, la altele,  pantofii, etc.
Mi-e dor de… tot. Nonstop.
Strada preferată din București… Calea Victoriei
Lunea… poate fi o zi minunată dacă ești în vacanță, pe malul mării, bucurându-te că vacarmul de weekend s-a sfârșit.
Îmi place să fiu înconjurat de… Univers.
Privește… Privește!
Ultimul vis pe care l-am avut… de nepovestit.
Culoarea preferată… toate.
3 artiști români promițători… Brâncuși, Tzara, Bârlădeanu.

Introducing Roman Tolici

Violeta Năzare: Hello, Roman, bine te-am găsit! Suntem nerăbdători să vedem următoarea ta expoziție, „Simulacrum”, care marchează deschiderea Galeriei Mobius. Ce ne poți spune despre lucrările pe care le vei prezenta cu această ocazie?

Roman Tolici: Hello Violeta, hello Feeder! “Simulacrum”, expoziția care marchează deschiderea Galeriei Mobius, cuprinde o nouă serie de lucrări în care am abordat noțiuni esențiale ce formează cadrul existenței noastre: prezentul, trecutul, viitorul, timpul, moartea, viața, dragostea, spațiul și nonspațiul, adevarul și percepțiile nuanțate ale acestuia. Am poetizat aproape in extremis imaginile, plasându-le într-un spațiu epurat, de factură suprarealistă, distorsionând noțiunile reprezentate atât imagistic cât și conceptual, am încercat să exprim obiectiv percepții subiective. În toate lucrările seriei am folosit în titulatură negarea, ca formă de afirmare, dar și de interogare – Nu există timp. Nu există moarte. Nu există dragoste, ș.a.m.d.

Trăim o epocă în care suntem supuși simulacrelor în toate aspectele vieții, în comunicare, în ideologie, în economie, în media și în mediu, în alimentație, în sentimente, în artă. Simulacre atât de prezente și insistente, care reușesc să imite atât de bine originalul, încât le percepem ca originale și adevărate. Am încercat să exprim acest nou adevăr al post-modernității, și anume că nu există adevăr.

Mobius Preview

Roman Tolici @ Mobius Gallery - preview

Previewing Mobius Gallery

V.N.: Au trecut 13 ani de la prima ta expoziție personală, la Galeria DeInterese din București. Cum ți s-a întipărit în minte experiența? Ce influență a avut asupra ta și cum se compară expozițiile tale actuale cu cea din 2002?

R.T.: A fost o experiență și o expoziție care mi-au deschis drumul spre ceea ce sunt acum, spre o abordare a artei în mod asumat și profesionist. Am avut șansa de a lucra cu prima galerie post-revoluționară, apărută (abia!) la 10 ani după revoluție, care a dat tonul revenirii la pictură ca obiect artistic inclus într-un circuit economic de tip capitalist. Deși posibilitățile și capacitățile la acea vreme erau altele, expoziția în sine am tratat-o cu aceeași seriozitate cu care îmi tratez și expozițiile actuale.

V.N.: Referindu-te la situația artei din Moldova, spuneai într-un interviu că artiștii ar trebui să-și creeze singuri un mediu de expunere, să caute spații alternative în care să-și prezinte operele. Cum crezi că este afectată percepția asupra artei de spațiul în care este prezentată? Faptul că se organizează tot mai multe expoziții în spații neconvenționale ajută la apropierea publicului de artă sau, dimpotrivă, banalizează relația publicului cu arta?

R.T.: Moldova este acum în situația României de la sfârșitul anilor ’90, începutul anilor 2000, când lipsa galeriilor ținea artiștii și arta în stagnare. Galeria DeInterese a fost creată pe atunci de noi artiștii, ca mediu de expunere, ca alternativă firească la spațiile oficiale ce țineau exclusiv de UAP. Am transformat un spațiu oarecare într-un spațiu rezervat artei în mod exclusiv.

Nu cred în expoziții improvizate în spații menite altor scopuri decât arta. Nu cred în expoziții de trotuar, de bar, restaurant, hol de hotel sau de primărie. Astfel de spații nu apropie publicul de artă, îl îndepărtează de artă, îi lasă impresia că arta e ceva paralel cu existența și nevoile sale, că scopul ei este pur decorativ sau distractiv.

De vorbă cu Roman Tolici

V.N.: Despre street art ce părere ai? Unde o încadrezi în contextul artistic?

R.T.: E important să nu confundăm conceptul de street art cu expunerea în spații alternative de care vorbeam mai devreme. Este o formă anarhică de artă, tentantă pentru mulți tocmai prin ilegalitatea ei formală, în care mediul în sine este suport pentru creația artistică. Din păcate, fiind accesibilă tuturor și cel mai adesea anonimă, lasă loc pentru foarte mult bullshit ce nu poate fi taxat în niciun fel.

V.N.: Ești nedespărțit de aparatul de fotografiat, un valoros instrument de documentare în munca ta. Ți s-a întâmplat vreodată ca, uitându-te prin poze, să descoperi amănunte neobservate la momentul fotografierii, surprinse involuntar? Folosești anumite fotografii ca șablon pentru picturile tale sau îmbini elemente din poze diferite pentru crearea unui decor sau personaj? Ce te inspiră și cum parcurgi drumul de la idee la produs finit?

R.T.: Într-adevăr, port aproape mereu aparatul de fotografiat la mine și nu ca pe un bagaj pe care-l scot când văd ceva ce merită fotografiat, ci atârnat la gât, mereu gata de declanșare, ca pe un instrument al memoriei mele vizuale. Adesea nici nu mă uit în vizorul aparatului, beneficiind de autofocus și de capacitățile digitale de stocare, declanșez pur și simplu, surprinzând viața cumva aproape la întâmplare, descoperind într-adevăr ulterior amănunte neobservate la momentul fotografierii, descoperind că frumusețea există de fapt indiferent dacă noi o observăm sau nu în momentul trecerii pe lângă ea. Iar în pictură nu reproduc fotografii ce mi-au reușit, ci mă folosesc de fotografii ca bază documentară pentru compunerea și recompunerea credibilă a unor lumi, a unor viziuni.

Mă inspiră lumea, imaginea ei văzută și nevăzută, experiențele trăite de mine sau de alții, ideile împărtășite de oamenii de acum și de altădată, propriile idei care mi se conturează în minte în urma interacțiunii mele cu lumea, cu înțelegerea sau neînțelegerea acestei lumi. Iar drumul de la idee la produsul artistic finit e o aventură de cunoaștere, de bucurie a creației.

Vedere din atelier

În atelierul lui Roman Tolici

V.N.: Forma ta de exprimare predilectă este pictura în ulei pe pânză, dar ai realizat și lucrări în cerneală, acuarelă, culori acrilice sau marker. Ce determină alegerea unei anumite tehnici de lucru?

R.T.:

Pictura e regina. Este tehnica și mediul artistic cel mai încercat, cel mai ofertant, cel mai expresiv, cel mai halucinant, dar și cel mai greu.

În studiile mele artistice pictura a fost prezentă mereu, dar urmând secția Grafică la Academia de Arte și secția Animație la liceul Tonitza, am făcut mai mult desen, studiile mele reale de pictură în ulei rezumându-se la 2 ani în liceul de arte din Chișinău, unde nu existau secții și unde toată lumea studia mai întâi acuarela, apoi uleiul. Toate aceste exerciții mi-au facilitat capacități ce-mi permit să alternez diferite tehnici, iar abordarea uneia sau alteia dintre aceste tehnici depinde de încărcătura ideatică, complexitatea viziunii, sau pur și simplu de starea mea interioară.

V.N.: Ai experimentat cu proza și poezia – ce te-a îndemnat spre scris? Au existat situații în care ai simțit nevoia de a completa prin cuvinte mesajul unei picturi? Iar în ceea ce privește modul de lucru, inspirația și starea de spirit necesare pentru a crea, există diferențe între scris și pictat?

R.T.:

M-a îndemnat să scriu prietenul meu, Mitoș Micleușanu, un plurivalent convins, care mi-a spus că talentul este un dar generalizat și dacă îl deții poți să dispui de el în orice domeniu.

Eram după terminarea facultății, lucram pe atunci ca ilustrator într-o agenție de publicitate, unde nu aveam mereu treabă la birou, așa încât am început să scriu. S-au adunat în timp o seamă de povestioare scurte și ultra scurte, poezii minimale, sau ultra lungi. Câteva nu rele. Am citit din ele în două rânduri la cenaclul “Euridice”, ținut de Marin Mincu la Muzeul Literaturii, revista Tomis de la Constanța mi-a publicat câteva, ba chiar mi-a dat și un premiu pentru debut. Poate pe undeva Mitoș avea dreptate, dar pe parcurs am hotărât că trebuie să mă hotărăsc și atunci pictura mi-a luat în timp din ce în ce mai mult timp. Scrisul îl rezum în prezent la file de jurnal pasager, sau poezie rară. Nu cred că există diferențe radicale în privința inspirației sau a stării de spirit, fie că e vorba de pictură, sau de scriitură, nici măcar în privința modului de lucru. Ambele urmăresc un estetism ideatic. Am integrat în câteva din picturile mele cuvinte, mai ales la începuturi, dar în principiu le evit, pictura având avantajul de a putea fi lecturată fără necesitatea unei traduceri în altă limbă.

Roman Tolici

V.N.: Ultima ta expoziție, „MILK. HONEY. BLOOD.”, reunește două serii de picturi în ulei pe pânză, cu un ansamblu de obiecte din rășină epoxidică ce par să continue imaginarul „Evangheliei după Moș Crăciun”. Ce te-a determinat să reprezinți divinitatea prin asociere cu imaginea iepurașului? De ce ai ales sculptura în detrimentul picturii pentru seria MILK?

R.T.: Povestea asocierii iepurașului cu divinitatea a pornit de la nedumerirea mea vis-a-vis de iepurașul de Paști, în cazul seriei “Evanghelia după Moș Crăciun”. Simbolistica iepurelui, începând din Evul Mediu și până în epoca noastră e atât de bogată, încât alegerea lui ca reprezentant al divinității mi s-a părut justificată. Atât în “Evanghelie” cât și în seria “Milk”,  iepurașul nu e un animal, ci o jucărie, făcând astfel mult mai ușoară apropierea mea, dar și a publicului, de reprezentarea divinității cu atitudinea unui copil. Religia funcționând în cadrul unei viziuni magice asupra lumii, am asociat-o cu stadiul de dezvoltare umană numit copilărie, în care funcționăm în aceeași paradigmă a magiei. În seria “Milk” am vrut să merg mai departe în această explorare, personificând zeii și profeții principalelor religii ale omenirii în chip de iepurași de jucărie, într-o stare incipientă, încastrându-i în sfere transparente din rășină epoxidică.

A reieșit un Panteon al religiilor lumii, un sistem de mici planete, lumi înghețate, iluzorii, din care ne privește câte o divinitate-jucărie-embrion, pe care o putem privi la rândul nostru, tridimensional, dar pe care nu o putem atinge.

Prin alegerea sculpturii am vrut să separ mai clar cele două serii, fiind o provocare lansată mie însumi, sculptura nefiind mediul meu de exprimare obișnuit…  A fost un experiment dificil și fascinant, în care m-am simțit ca un alchimist.

Work in progress

Work in progress 2

V.N.: Dintre toate picturile tale, sigur ai câteva favorite de care nu vrei să te desparți: care sunt acestea și de ce?

R.T.: Mă atașez foarte mult de lucrările mele în momentul creării lor. Mă trezesc cu ele în minte și mă culc cu ele în minte. Dar odată cu finalizarea, interesul și atașamentul meu se transferă următoarei lucrări. Nu sunt indiferent, dar nici nu sunt atașat cu adevărat de lucrările mele. Ele capătă într-un fel viața lor proprie și mă pot despărți de oricare dintre ele cu inima liniștită, ca de un copil bine crescut, ajuns adult, pe care îl trimiți cu încredere în lumea largă.

V.N.: S-au împlinit 11 ani de când feeder.ro activează ca “agenţie de ştiri a naţiunii alternative”. Ce făcea Roman Tolici acum 11 ani și unde se vede peste încă 11?

R.T.: Acum 11 ani eram la începutul carierei mele. Eram plin de speranțe și de planuri de noi lucrări. În 11 ani cred că am evoluat mult, am parcurs zone importante din călătoria pe care am ales sa o fac. Fiecare pas conduce în mod firesc spre următorul, iar în următorii 11 ani nu vreau decât să-mi continui călătoria. Același lucru vi-l doresc și vouă.

There Is No Hope (2014)

Words: Violeta Năzare
Photos: VJ VLC

part of the feeder insider series