PLAI Festival @ Timișoara

PLAI Fest

PLAI Fest

PLAI Festival @ Timișoara
11 – 13 Septembrie

Cea de-a zecea ediție a festivalului PLAI de la Timișoara se transformă în loc de joacă, scenă de party, de teatru, de dans și cinematograf pentru trei zile și două nopți. Realizat 100% de voluntari.

Porțile celei de-a zecea ediții a festivalului PLAI de la Timișoara se vor deschide vineri, 11 septembrie, la ora 16, odată cu cele ale Luminarium-ului realizat de cei de Architects of Air – care vor fi însoțiți la festival chiar de fondatorul și directorul lor artistic, Alan Parkinson. Sâmbătă, 12 septembrie, începând cu ora 17, acesta va susține un workshop la care sunt invitați toți vizitatorii și participanții la eveniment.

PLAI este un festival realizat 100% de voluntari. Structurile din lemn din incinta Muzeului Satului Bănățean, decorațiunile și întreg setup-ul de festival este făcut în totalitate de ei, pregătirile începînd cu aproximativ o lună înainte de începerea evenimentului.

Începând cu ediția acestui an, festivalul s-a îmbogățit cu noi parteneri culturali care vor contribui la o experiență completă PLAI. Casa Filmelor, Prin Banat, Freenetik, Sabotage, Balamuc – Loc de joacă ș-altele, Lia Rădoi, Antagon Festival și mulți alții au anunțat deja programul lor. Acesta poate fi consultat aici: http://www.plai.ro/program. Noutatea acestui an o reprezintă petrecerile organizate începând cu ora 23, în zilele de vineri  – 11 – și sâmbătă – 12 septembrie.

Detalii: www.plai.ro , http://www.facebook.com/PLAIFestival , www.twitter.com/PLAIFestival

PLAI, foarte pe scurt:

– cel mai mare festival de “world music” din Europa organizat 100% de voluntari.
– primul festival din România ajuns in finala European Festival Awards. Festival finalist în 2012 şi 2014 la categoria Best Small European Festival
– câstigător al Premiului Charlemagne pentru tineri europeni 2008 (cel mai bun proiect multicultural din România; premiu înmanat de către Hans-Gert Pottering şi Angela Merkel)
– câstigător al premiului I al Galei Societăţii Civile 2009 la secţiunea Artă şi Cultură.

3 zile de festival
9 concerte de world music, jazz şi fusion
45 de parteneri culturali ce oferă peste 200 de activităţi
100% voluntariat

Prețul unui abonament la ediția a zecea a festivalului PLAI este de 110 lei și asigură accesul la toate evenimentele dedicate publicului participant.
Biletul pe o singura zi are prețul de 50 de lei, asigură accesul la toate evenimentele dedicate publicului participant și este valabil până la ora 10 în ziua următoare.
Prețul unui bilet la petrecerile organizate de Sabotage și Freenetik în cadrul PLAI Festival 2015 este de 30 de lei și se vor pune în vânzare la intrare în serile de 11 și 12 septembrie 2015 (vineri și sâmbătă), începând cu ora 23. Acestea sunt valabile până la ora 10 în ziua următoare. Aceste bilete sunt disponibile pentru participanții care nu au achiziționat bilete de o zi sau abonamente la PLAI Festival 2015.
Persoanele cu dizabilități au intrarea gratuită, împreună cu un însoțitor.

Leave a reply (we review all comments)