Foto: Grădina Sticlarilor

E uşor să te pierzi pe Vasile Lascăr. Nu pentru că ar fi o stradă deosebit de obscură sau de întortocheată, ci pentru că e imposibil să nu fii captivat de eleganţa prăfuită a caselor vechi înghesuite de-a lungul ei şi să nu uiţi ce anume căutai acolo. Din fericire, sâmbăta trecută, când am ajuns la numărul 36, m-au trezit din visare chiotele de veselie ale copiilor care se jucau şi se fugăreau în grădină. M-am întors la realitate doar pentru scurt timp, pentru că imediat am păşit în Grădina Sticlarilor.

Mi-am croit drum prin forfota mulţimii şi prin vegetaţia sălbatică. Ca în orice lăcaş creator, domnea un haos armonios. O puzderie de sticle de forme şi dimensiuni felurite ţineau locul tradiţionalelor flori, iar în mijlocul agitaţiei trona un cuptor artizanal, căzut parcă din atelierul lui Hefaistos. “Hai, suflă!”, “Mai tare!”, “Mai încet!”, “Stop!” – până când sticla albicioasă din vârful ţevii lua forma unei pere stilizate. După încă un timp în cuptorul încins, meşterul sticlar scutura energic sticla gumată, alungind-o. “Hai, suflă!” – ştiţi povestea, iar după câteva lovituri de cleşte şi un gât de sticlă sfărâmat, norocosul asistent îşi putea lua creaţia la măsuţa alăturată pentru finisaje şi gravură, dar nu înainte de a-şi trata gâtlejul uscat cu un pahar răcoritor de ceai.

Nu am uitat să merg în recunoaştere şi în casă, unde am găsit un refugiu la fel de magic ca şi grădina. Printre măşti şi figurine de sticlă colorate, am pierdut multe minute uitându-mă la hainele jucăuşe în culori neon semnate Laura Bonciu şi la piesele statement de la Mariguccha. Iulia Năstase organiza şi ea un yard sale – pleacă în curând în India pentru a-şi perfecţiona meşteşugul.

Odată cu căderea nopţii s-a instalat răcoarea, dar nu şi liniştea. Din fericire. Sesiunea de muzică live a fost finalul perfect pentru o zi atât de neobişnuită. Noapte bună, Grădina Sticlarilor, sper să ne revedem!