Been there, liked that: Marea Vadunare 2015

Keywords: libertate, misticism, psychedelic, deliric, veselie, energie, evoluție, dragoste, trippy

În anul 2013 avea loc primul Congres Intergalactic Național Român, sau mai pe scurt P.C.I.N.R mai exact: Marea Vadunare. Titlul inspiră locul, iar călătoria intergalactică ne-a adus renumiți artiști ai psy-ului românesc și în acest an. Au fost alături de noi Roua, Trans Humanza, Alien Tree, Darkology, Latam, Alcalina, Option Zer0, Akimhash și împreună cu două sisteme de sunet, unul al celor de la Lucky23, iar celălalt adus de Sun & Moons Soundsystem au reușit să extindă mareea, să crească nivelul valurilor și să ne zguduie bine creierele așa de început de vară.

pasiunea pentru dans și distracție ne-a condus pe aripile dansurilor delirice…

această dragoste s-a simțit

dimineața ne-a fost răsplătita printr-un răsărit plin de energie

Acesta a fost doar începutul, festivalul Transylvaliens, reconfirmat de organizatori urmează pe 9-12 iulie în zona Sibiului și vom avea de asemenea și un pre-party, cel care va avea loc la SWAP și ni-l va aduce pe ATMA într-un live act ce se anunță memorabil, pe Lygos, membru al echipei Transylvaliens, Latam de la Thrancians și mulți alții. Pregătiți așadar cizme de cauciuc, corturi colorate, începeți dacă nu ați făcut-o deja- juggle training-ul, beți multă apă, și haideți vara asta să ne depășim așteptările și să inspirăm comunitatea de aliens care cu siguranță ne va vizita de pe alte meleaguri.

Psy de pădure la mal de mare – Marea Vadunare 1 Mai 2015

Cum demult nu am mai fost la mare de 1 Mai și ne doream să ajungem cât mai departe de oraș și de orice amintește de aceasta, am ales să ne alăturăm și noi intergalacticilor în acest an și eu cel puțin să experimentez pentru prima oară psy pe o fâșie de nisip. Nu ne-am grăbit. Am plecat vineri pe la 3 și furați de peisajul scăldat de câmpuri galbene de rapiță, am refuzat să ne mai întrebăm dacă mergem bine sau nu. Am ajuns astfel la Tulcea, asta deși trebuia să fi ajuns la Constanța pentru ca apoi să o luăm Ovidiu-Săcele-Vadu. Am aflat ceva, că în Tulcea există două automate, unul în strada Portului numărul 34A, iar celălalt la recepția hotelului Delta situat pe strada Isaccei numărul 2. Acestea permit plata pe loc a unei taxe, de 100 ron pe an sau 10 ron pe zi, celor ce doresc sa intre cu automobilul pe teritoriul Rezervației Biosferei Deltei Dunării;. Mulțumiți am continuat spre Babadag, și era cât pe-aci să o luam spre Cogealac, noroc că am sesizat din timp și am revenit pe tronsonul Săcele-Vadu. Anul acesta țineam toți tare să mergem la Vadunare. Ajunși deja pe timp de noapte la bifurcația Vadul PescarilorDrum inundat, am dezbătut noi că probabil drumul spre Vadul Pescarilor era inundat si am i-am dat tare pe celălalt.

Început promițător, cu asfalt, apoi nisip, care în final s-a transformat într-o mlaștină care cu poftă ne-a înghițit jumătate din mașină.

Am mai fost noi prin pustiuri, am mai și rămas împotmoliți, dar de data asta nu am mai reușit să o urnim de acolo. Ușor debusolați ne-am gândit să revenim la bifurcație și să cerem ajutor. Un grup de argeșeni binevoitori ce călătoreau într-o dubită ne-au zărit și au oprit cu o ușoară timiditate. Paul, șoferul, a încercat să ne ridice starea de spirit printr-o poveste personală. Și el venise aici cu un an înainte, a-2-a ediție, și a ales  același drum ca și noi până când i-a intrat apa aproape de volanul auto rulotei. Ușor îndoielnici la rugămințile noastre de a vedea măcar scena dezastrului, au mers cu noi, însă după ce au aruncat un ochi situației ne-au zis că ar fi mai bine să mergem pe plajă, să ascultăm niște muzică și să reluăm misiunea de salvare a doua zi pe lumină.  Astfel am ajuns prin bunăvoința lui Paul pe plaja Vadul, chiar la Cherhana.

Tot de la Paul am aflat de Mațe care a pus la Vadunare în 2013. Cei de la Cherhana erau deja bine, iar de undeva se putea distinge o muzică. Le-am povestit întâmplarea. Cu surâsuri largi ne-au zis că există domnul Vasile, tractoristul, care avea să se trezească ziua următoare spre prânz. Am răsuflat ușurați și am pornit-o spre cele două scene muzicale care erau chiar în spatele Cherhanalei. Una era chiar pe plajă sub un cort alb care în lumina lunii flutura precum o meduză. Muzica de sub el te dansa reggae, lambada. La câțiva pași în spate era main-ul care era încă chill. Ora să fi fost 11:30 seara..

Sunetul celor de la Lucky23 se afla pe plajă unde predominant a fost techno-ul. Bass cald si aprofundat, medii clare, înalte hipersensibile ce alertau pana si cele mai adormite simțuri.

Darkology a pus muzică în interior-ul Cherhanalei. Acolo, împreună cu sunetul impecabil al celor de la Sun & Moons și coloratele ornamente din pânză, prindea viață a doua scenă. Sub stuful ce forma acoperișul  Cherhanalei s-a dansat psy, forrest psy, iar noi de jos puteam admira cerul și luna care când și când pătrundeau prin lacunele hățișului. Cu ajutorul scurtelor și sensibilelor raze de lumină mai vedeai cu cine dansai sau pe unde sunt ai tăi. Aproape de scenă era bine, acolo distingeai mai mult și bubuiai mai tare. Ne-am lăsat purtați de dans până s-a crăpat de ziuă. Lumina începea să își facă loc prin stufărișul de pe acoperiș. Cum momentul se apropia am ieșit entuziasmați să vedem care este treaba cu răsăritul. Cam înnorat. Cu ploaia deasupra lor, organizatorii au gândit rapid un cort sub care au oferit sucuri proaspăt stoarse, apă îmbuteliata și alte surse de energie. A urmat un ceai pe terasa Cherhanalei unde apropo, dacă ajungeți, trebuie sa încercați ciorba de perișoare!

Vasile e om serios, aprig și simpatic. Ne-a scos imediat și am pornit-o. Ne vom întoarce. De ce?

Vadu oferă multe.

Plimbarea pe faleză este superbă prin sinceritatea ei.

Natura predomină, așezările omenești nu prea. Explorarea deltei, a iazurilor si a mlaștinilor duce la descoperirea unei faune si flore splendide, unice,  și total diferite față de Nord-Vestul României. Noi am descoperit un nou sport, 100 m stufăriș. Recomandăm „un botez“, adică înmuierea încălțărilor într-o apă mai puțin adânca pentru a prinde curaj și a o lua la fugă prin apa care ajunge câteodată până la mijloc. Cine ajunge primul?

A fost prima experienta psy la malul marii

si privind in spate, cu siguranta nu va fi ultima. Ne vedem la Marea Vadunare 2016, take warm clothes, fresh socks and a gas cooker to make hot tea with! Love will follow! A da si aveți grija la drumul inundat!

Hope to see you all at Transylvaliens Festival

Ce trebuie să știți?

Ce urmează?

De curând doar ce am început un POLL despre Plaja Corbul și te întrebăm cât de curată este? Ne-a plăcut subiectul și am intrat în pâine ba chiar ne-am dus până la romani și otomani, am cotrobăit ceva pentru a vă vorbi despre Întreprinderea de Metale Rare, Cetatea Karaharman și Grindul Chituc. O prezentare ușor antitetică între pericolele din adâncuri și minunățiile care se sprijină pe acestea. Haideți așadar împreună să explorăm acest loc magic.

Tractor si pasarele © Lengyel

Alexandru Bogdan-Pribu

editor feeder.ro

1 thought on “Been there, liked that: Marea Vadunare 2015”

  1. Pingback: Vârtejul Ecologic de la Marea Neagră, partea 1:Vadu | Feeder

Leave a reply (we review all comments)