Karpoetripov @ Doamnei 3

Karpoetripov @ Doamnei 3
24 Ianuarie, 21:00

De Ziua Unirii, Poetrip își dă mâna cu Karpov not Kasparov pe Doamnei 3, fostul Saint Ink. Zodiacul spune că e o combinație câștigătoare. Astrele sunt aranjate bine, luna e într-al cinșpelea cadran, semn de distracție în intimitate, de căldură-n miez de iarnă și de prietenie veșnică.

Valeriu Borcos – clape
Oana Maria – voce
Eduard Gabia – tobe
Stefan Bo – bas

Nu e Karpov în deschidere la Poetrip și nici Poetrip în deschidere la Kasparov, ci patru oameni care n-o să știe ce muzică fac decât în momentul în care o să-nceapă să se-audă muzica. Cui nu-i plac surprizele, să stea acasă. Cui îi place imprevizibilul, să vină-n goană.

Am mai făcut o singură dată experimentul asta live, fără nicio repetiție înainte, și toată lumea a dansat înnebunită printre baloane colorate, o tipă care s-a nimerit să fie în public ne-a zis „băăăi, îmi cântați gândurile din cap”, iar asta a fost de ajuns să vrem s-o mai facem măcar o dată. Cine știe, s-ar putea să asistați la nașterea celui mai tare proiect muzical din mileniul III.

Bonus: DJ Vasile

Intrare aproape liberă: 10 leuți

fb event

Leave a reply (we review all comments)