Guesthouse – The best CLUB in Romania for 2014

Guesthouse – The best CLUB in Romania for 2014

Conform unui sondaj pe care l-am realizat împreună cu voi la finele anului trecut care a strâns 1108 voturi, clubul Guesthouse din Bucureşti a triumfat drept The best CLUB in Romania for 2014 în faţa altor 21 de cluburi din ţară, cu 319 voturi.

E clar că cel puţin 319 dintre voi ştiu de ce, însă pentru restul petrecăreţilor ne-am gândit să facem un mic tur al clubului şi ale principalelor motive pentru care Guesthouse este unic.

De ce Guesthouse?

Întreabă orice om care a păşit în club despre Guesthouse şi vei primi acelaşi răspuns: ,,nu e vorba doar de muzică, este o întreagă experienţă“. Nimic fals aici, iar în opinia noastră, aceasta începe în momentul în care dai ochii cu bouncer-ul. GH a apărut acum patru ani într-o casă de pe strada Traian (adresa curentă: strada Popa Nan 82), iar odată cu clubul s-a născut şi legenda că la GH se intră doar pe prietenii. Nu e chiar aşa. Poate intra (aproape) oricine. Pentru că este printre foarte puținele cluburi care se aliniază standardelor de calitate ale cluburilor de muzică electronică underground din Europa, este absolut normal să existe un filtru la intrare. Însă lucrurile sunt destul de simple. Nu fi cocalar, nu purta pantofi, arată-le că ştii ce muzică urmează să asculţi şi că ştii să petreci civilizat. Urmează paşii aceștia şi eşti foarte aproape de o amintire de neuitat. Doar dacă clubul nu este plin. Atunci, pentru ca toată lumea să aibă aer să se distreze, intră politica ,,unul ieşit, unul intrat“.

Acum că ai intrat, îţi voi spune în continuare la ce să te aştepţi.

În primul rând, muzică şi sonorizare de calitate excepţională, cel mai des mixată de cei mai pricepuţi DJ români, iar uneori de invitaţi străini. Crede-ne că la GH simţi oscilaţiile bass-ului exact cum îşi doreşte DJ-ul. Fiecare artist care trece pragul clubului îţi spune o poveste, iar până la finalul setului vei fi călătorit deja mai mult decât ai facut-o toată vara.

În al doilea rând, atmosfera. Nu am inclus muzica aici întrucât subiectul este mult prea vast şi merită discutat indepedent. În schimb, când vorbim de experienţa GH, mai avem multe frumuseţi de luat în calcul.

Începem cu arta de pe pereţi, mai exact cu barul desenat de Irlo. Completat de video mapping, peretele prinde viaţă, ceea ce nu cred că am mai văzut pe niciun bar din România.

Restul clubului este ilustrat tot de români, iar pentru că GH susţine arta sub toate formele ei, am auzit că-şi propun ca înainte de fiecare sezon de petreceri să invite noi artişti care să picteze interiorul.

În plus, ce poţi face la GH şi nu poţi în alte cluburi este să nu te uiţi la ceas. Petrecerea începe seara, dar sunt şanse foarte mari ca after-ul să dureze mai mult decât poţi duce. Nu sunt ferestre, aşa că lasă-te purtat de vibe-ul de libertate şi nu te gândi la oră.

Bineînţeles că şi la Guesthouse se transpiră, însă nu de la aglomeraţie, ci de la dansat. După prima ta seară vei înţelege de ce este atât de important să fii strict la intrarea în club. La o petrecere unde stilul de muzică este atât de nişat, este firesc ca elita ascultătorilor să aibă prioritate. Nimic nu se compară cu feeling-ul pe care ţi-l oferă publicul care te însoţeşte în călătoria de-o noapte.

În final, despre asta este vorba. Oameni care merg în club pentru muzică.

Guesthouse
facebook.com/clubguesthouse

4 Comments
  1. […] from the music to the people… to the locations. It’s all just right, especially Guesthouse. Geremy and Dragos have my support for life. Just thinking of the old place makes me smile. You […]

  2. […] de experiențe plăcute, care sedimentează legăturile dintre cluburi în beneficiul muzicii. La Guesthouse petrecerea începe seara, dar sunt şanse foarte mari ca after-ul să dureze mai mult decât poţi […]

  3. […] SIT live, Sublee, Cote visual @ Club Guesthouse 7 Februarie, […]

  4. […] mixul înregistrat de el pentru feeder sound, săptămâna trecută la simpaticul Club Guesthouse (#1 club din România, în topul cititorilor […]

Leave a reply (we review all comments)

CONTACT US

Send us an email and we'll get back to you, asap. Thank you! ⭐️

Sending

© 2004 - 2018 feeder.ro

Log in with your credentials

or    

Forgot your details?