Forța, Lumea și Papesa – Viviana Druga @ Atelier 35

  • by

Forța, Lumea și Papesa – Viviana Druga @ Atelier 35
20 decembrie, 19:00

Forța mângâie Leul cu o mână pe cap iar cu cealaltă sub bărbie. Bestia e îmblânzită sub privirea ei senină și încrezătoare. Degetul ei mare de la mâna stângă e vopsit în roșu, la fel ca degetul mare de la piciorul drept.

Goală, acoperită neglijent doar cu o eșarfă, Lumea plutește într-un văzduh albastru. În jurul ei se leagă o coroană de lauri, iar ea dansează triumfătoare sub privirile: Păsării (intelectul), Îngerului (iubirea), Boului (nevoile corpului) și Leului (sexualitatea, creativitatea).

De o paloare virginală, chipul Papesei oglindește culoarea oului pe care îl clocește. În mâini ține o carte deschisă, însă privirea ei fixează un interlocutor absent. Papesa poartă o mantie albastră și un veșmânt roșu, spre deosebire de Papă care poartă o mantie roșie și un veșmânt albastru.

Viviana Druga ne-a citit în cărți de tarot.

Convinsă că arta înseamnă magie, artista își pune puterile vindecătoare în slujba rătăcitorilor.

Cele trei cărți enumerate în titlu reprezintă destinul Atelier 35. Suntem pregătite să vă împărtășim soarta noastră sâmbătă 20 Decembrie 2014 începând cu orele 19.00.

Vă puteți înscrie și dumneavoastră pentru o dezvăluire performativă pentru ziua de sâmbătă între orele 15.00 și 18.30 accesând linkul:

https://docs.google.com/document/d/1HnxPFZjG_2AmC-qGEZYOluNByFA2gmKWoo4po2KykTU/edit

Selecția de muzică pentru vernisaj este realizată de DJ Amber Amber.

Viviana Druga este cunoscută publicului românesc pentru proiectele sale cu tendință activistă.

În primăvara lui 2006 artista parazita cea de-a doua Bienală de la București. În urma unei tentative eșuate de colaborare cu organizatorii, Viviana Druga concepe o hartă identică cu cea a evenimentului pe care înscrie spațiul tell-1-vision situat la domiciliul său și al artistului Tiberiu Bleoanca din strada Păunescu Paltin numărul 13. Distribuie falsul în circuitul bienalei, iar tell-1-vision devine un punct de atracție predilect pentru vizitatorii bienalei.

http://tell-1-vision.blogspot.de/2006/08/infiltration-into-art-institution.html

În Mai 2006, cu ocazia Zilei Presei Libere, autoritățile amplasau panouri din PVC pe stradă, pe care artiștii grafitti să se poată exprima liber în prezența autorităților. Prezentă la festivități, artista cere un autograf Președintelui Băsescu, iar cu această ocazie crează un autoportret iconic cu cagulă roșie și șef de stat – PASSIVE GUERILLA.

http://gherilladeservicipescoala.blogspot.de/2006/05/grafferii-presedintelui.html

În Decembrie 2006 artista invita toți “amatorii de exotic” să participe la aventuri matinale în sensul giratoriu cu palmieri din Piața Universității. Participanții se adunau la domicilul său între orele 4-5 dimineața și, înarmați cu o recuzita de plajă, cucereau oaza rutieră. Proiectul REPUBLIKA BANANA s-a materializat într-o serie de tableaux vivants de expresie estivală contrastând puternic cu temperaturile extreme și fundalul rutier.

http://tell-1-vision.blogspot.de/2008/10/republika-banana.html

Emigrând, practica Vivianei Druga ia o turnură mistică. Face cunoștință cu maestrul spiritual Alejandro Jodorowsky care îi devine îndrumător în arta divinației.

Artista începe să lucreze cu Tarotul din Marseille cel mai vechi joc de tarot din lume. Creat în secolul al unsprezecelea, într-un moment de toleranță și pace acesta include simboluri din toate religiile lumii susține maestrul Jodorowsky.

Timp de doi ani, împreună cu designerul Tata Christiane, Viviana Druga creează o replică personală la jocul de Tarot intitulată sugetiv 22+1. Cele două artiste găzduiesc o serie de sesiuni fotografice performative prin care reproduc cărțile tarotului din Marseille. Scenografia, recuzita și costumele sunt inspirate din simbolistica originală dar și din mitologiile și biografiile celor două. Modelele sunt atent selectate din rândul prietenilor, familiilor și cunoștințelor astfel încât să rezoneze cu personajele Tarotului. Simbolismul arhetipal este reactivat și reinterpretat prin fotocolaje de un clar incisiv. Folosind materiale de funcționalitate sportivă, Tata Christiane recrează exclusiv prin styling costume istorice elaborate.

www.vivianadruga.com

Leave a reply (we review all comments)