feeder insider w/ Suzana Dan [ro]

[en]

feeder insider w/ Suzana Dan

O cunosc pe Suzana Dan din 2007 de când a participat la expoziția colectivă de skateboard art Ne Placă Ce Faci. Pe atunci m-a fascinat maxim stilul ei de pictură amuzant, colorat strident și șocant într-un mod nevătămător. Mergând la expoziții de ale ei și la o grămadă de alte evenimente în care era implicată, am aflat pe parcus cât este de responsabilă pentru bunul mers al artei contemporane românești. Suzana a absolvit facultatea UNARTE, secția pictură în 1999 și pe lângă expozițiile personale sau de grup pe care le are, alaturi de colectivul Asociației Ephemair a inițiat și produs câteva evenimente importante în scena artelor contemporane din România ca Noaptea Albă a Galeriilor / NAG, Art on Display și Bucharest Art Weekend. Acum, am onoarea să îi iau un interviu, așa că “here it goes!” și mai departe scrie-n carte…

 

Hello, Suzi! Iată ce ar vrea să știe feeder despre tine (please, fill in the blanks):

În ultimul timp sunt foarte…
fericită.
Trăind în București, mi se pare… că trăiesc într-un episod din Tom si Jerry.
Dis-de-dimineață… îmi caut cafeaua. Este esențial pentru începerea unei zile normale.
Mai nou am impresia… că mi-am pierdut imunitatea și spun acest lucru în mod obsesiv spre exasperarea tuturor prietenilor.
Nu mă satur de culoarea… stărilor de euforie. Este un curcubeu și mă acoperă în dragostea mea pentru tot ce există culoare indiferent de nuanțe.
Odată cu era digitală… stingem becul mai târziu dar nu prea sunt convinsă că am avea creierele mai luminate.
Când mă întâlnesc random cu un prieten… mă bucur și mă frustrez totodată fiindcă trăim (în cele mai multe cazuri) în același oraș și totuși ne vedem ca și cum ne-ar despărți mări si țări.
Îmi place cel mai mult să pictez când… simt că nu mă apasă sentimentul de procrastinare față de restul lucrurilor pe care le fac.
Unde dai și unde… a ajuns.
Pentru că… îmi place, atunci… mă doare capul.
3 artiști și lucrările lor care îți vin acum pe moment…

Vittore Carpaccio,  San Giorgio e il dragono

Duane Michals, A letter from my father

Pierre Klossowski and Jean-Paul Reti , Diane et Actéon

Suzana @ atelier

Neon: Bine te-am găsit! Este adevărat că Suzana Dan a fost întotdeauna ocupată şi misterioasă?
Suzana: Bine te-am găsit! Ocupată da, misterioasă nu. Sau poate că încerc să mă conving că nu sunt misterioasă de fel şi îmi iese la fel că în „The Ray Bradbury Theater” unde totul pare îngrozitor de normal şi de fapt nu este aşa nici măcar un pic.

N: Ce a declanşat prima revelaţie artistică şi cum s-a manifestat ea că tu să rămâi de atunci în lumea artei?
S: Nu am avut parte de o revelaţie, a fost o continuare firească a pregătirii mele profesionale şi a experienţelor personale avute de-a lungul timpului. Am constatat că această revelaţie de care spui tu, de fapt nu prea există şi că un switch brusc în viaţa profesională poate să îţi schimbe titulatura dar structura ta ca om niciodată. Am încercat lucrul ăsta de două ori, o dată când am lucrat pentru doi ani pe Platforma de Fizică Atomică de la Măgurele unde dacă aş fi rămas deveneam un specialist în utilizarea laserilor şi a altor metode optoelectronice de investigare şi restaurare a lucrărilor de artă. Nu fac acum reenactment-uri la Războiul stelelor ca şi artist, dar ca şi manager cultural am câştigat enorm fiindcă am învăţat cum să construieşti un proiect şi să îi porţi de grijă din toate punctele de vedere (idee, organizare, parte financiară, comunicare). A două oară am avut un „sabatic” pentru câţiva ani timp în care mi-am consumat o cantitate uriaşă de efort fizic în maratoane montane şi curse de mountain bike căutând să găsesc un echilibru în mine. Am descoperit cu mare bucurie că există căţărarea, sport extraordinar de frumos care este că un şah cu muşchi şi am descoperit şi de altfel am fost destul de aproape de momentul în care ar fi urmat să fac o şcoală de piloţi de baloane fiindcă eram realmente obsedată de zbor şi de aceste construcţii incredibile. Toată experienţa acestor ani l-a ajutat pe omul din mine dar m-a ajutat totodată să învăţ să mă raportez la oameni cu mai mult respect şi înţelegere. Şi am rămas artist fiindcă am avut parte de o copilărie extraordinară din care păstrez o cantitate uriaşă de amintiri vizuale în creier şi în plus experienţele avute de-a lungul anilor şi sprjinul profesorilor cu care am avut norocul să învăţ încă de la început (primul dintre ei fiind chiar tatăl meu) m-au convins că asta mi-e calea.

N: Cum ţi-ai ales stilul caracteristic de pictură şi ce a însemnat formarea lui? Mie mi-a plăcut cum integrezi culorile neon şi ironizarea lucrurilor aparent simple din viaţă…
S: Cum spuneam şi mai devreme, stilul şi contentul lucrărilor mele este foarte strâns legat de viaţa mea. Nu lucrez neapărat cu culori neon, dimpotrivă, lucrez cu culori normale (am şi nişte fluo-uri dar le folosesc rar fiindcă au un contrast destul de greu de echilibrat chiar şi în cele mai de neechilibrat situaţii) iar contrastul care rezultă dintre ele ţine mai degrabă de experienţa dobândită în anii de şcoală şi de tehnologiea picturii pe care am învăţat-o. Este ca un alfabet pe care îl înveţi dar nu devii sclavul lui, îl „uiţi” dar de fapt rămâne în tine şi funcţionează că un instrument ajutător în ceea ce faci. Ironizez dar şi mai mult, mă auto-ironizez. Prefer lucrurile aşa zis simple din viaţă fiindcă le consider de fapt esenţiale în structura noastră ca oameni. Dragostea, ura, frica şi fericirea au devenit subiecte „uşoare” fiindcă toată lumea „suferă” de ele. Senzaţionalul şi aşa zisa unicitate sunt cele mai căutate lucruri dar este hilar cum reinventăm roata în fiecare zi. Şi asta nu am văzut-o eu şi acum mă dau mare, din păcate au văzut-o minţi luminate la care ar trebui să plecăm urechile.

N: Totul începe cu o suprafaţă blank şi o idee. La nivel conceptual şi tehnic, ce abordare ai asupra lor?
S: De obicei am imaginea în creier. Parcă aş avea un script în faţă ochilor. Dacă aş fi regizoare probabil că nu aş putea lucra niciodată cu un scenariu scris la virgulă fiindcă în timpul lucrului apar tot timpul situaţii şi detalii care schimbă mult aspectul final al lucrării. Dar niciodată nu-l schimbă radical (dacă ştiu că pictez un pudel, pictez un pudel chiar dacă încep de la un pudel roz şi termin cu un pudel în flăcări)

“When in doubt, freak them out”, acrilic pe pânză, 150 x 190 cm, 2014 @ Aiurart

N: Nu este atât de greu cu resursele pentru creerea unei lucrări, pe cât este cu obţinerea aprecierii ei. Care este reţeta pentru succes sau ceva măcar pe aproape? Ce sfaturi ai pentru tinerii studenţi sau cei care îşi doresc carieră artistică?
S: Cred că există în acest moment mai multe „reţete de succes”. Totul stă în decizia fiecăruia vis a vis de ceea ce vrea să fie el în primul şi în primul rând ca om. Doreşti sau nu compromisuri în viaţa ta? Eşti sau nu dispus să le accepţi? Şi după aceea let’s proceed:
Sunt o mulţime de reţete care circulă şi pe reţelele de socializare „how to became a succesuful contemporary artist” care dincolo de ironia spuselor sunt cutremurător de adevărate şi 100% eficiente.
Pe de altă parte poţi să fii sincer cu tine şi să te lupţi cu acest lucru. Să crezi în ceea ce vrei să faci şi mai ales, să te bucuri de ceea ce faci.
Şi nu în ultimul rând să fii conştient că niciodată nu vei fi iubit de toată lumea. Ar fi dubios şi nesănătos.
(Eu şi după 10 ani sînt mîndră de titulatura de „manelistă a picturii”)

“How deep is your love?” instalație, 2014 @ Aiurart

N: Ce face UAP în ziua de azi pentru arta contemporană? Este implicarea lor substanţială sau mai mult primează sectorul privat?

S: UAP a schimbat enorm de multe lucruri în ultimii ani atât în structura de funcţionare a conducerii cât şi în viziunea lor. Nu au resursele pe care le aveau o dată, multă lume îşi imaginează că UAP deţine fonduri şi resurse imense, dar din păcate nu este aşa. Dar, există o infrastructură a acestei organizaţii care are şanse să devină un loc în care nu doar zecile de filiale răspândite în toată România îi oferă o justificare a existenţei sale ci şi o structură în care noii artişti pot fi incluşi şi au şansă de a deveni membri actanţi în viaţă culturală. Că şi implicare financiară nu poţi vorbi de UAP că şi finanţator. UAP încă din start dacă oferă sprijin financiar, îl oferă doar membrilor săi. Dar există alte instituţii ale statului care sunt dedicate acestui domeniu: ArcuB, Ministerul Culturii, AFCN etc. şi pentru a accesa fondurile oferite de ei poţi fi un simplu artist cu un cod de identificare fiscal şi fără datorii la stat pentru a fi din capul locului eligibil să aplici.
Sectorul privat este fără doar şi poate important în finanţarea proiectelor culturale. Noaptea Albă a Galeriilor are în Raiffeisen Bank un partener stabil de câţiva ani buni încoace. La fel, şi celelalte evenimente mari din Bucureşti şi din ţară, dacă te uiţi la partenerii lor vei vedea că majoritatea vin din sectorul privat.

N: Noaptea Galeriilor e deja tradiţie în Bucureşti. Cum aţi reuşit să aduceţi proiectul la acest nivel şi la ce să ne aşteptăm pentru ediţia a noua, de la anul? De asemenea, având în vedere amploarea proiectului, cine va oferă sprijinul necesar pentru realizarea lui?
S: NAG este un proiect care (pot să spun fără modestie) a jucat un rol destul de important în creşterea scenei artelor contemporane din Bucureşti şi nu numai. Noi ăştia câţiva care muncim la organizarea lui, l-am iubit de la bun început şi ne-am luptat să îl păstrăm cât mai integru şi fără compromisuri. Normal că am făcut o mulţime de greşeli şi sperăm că am reuşit să le îndreptăm pe parcurs astfel încât să fim cu toţii fericiţi. Sperăm că la a 9 a ediţie a Nopţii Galeriilor să putem să ne permitem să producem şi mai multe proiecte de calibrul expoziţiei „Pasaj” de la Anexă MNAC care a fost cea mai reuşită expoziţie produsă de noi pînă acum. După cum spuneam şi mai devreme avem un partener stabil de câteva ediţii încoace, Raiffeisen Bank, cu sprijinul căruia sperăm să continuăm şi celelalte ediţii ale NAG şi poate şi celelalte două proiecte ale Asociaţiei Ephemair: Art on Display şi Bucharest Art Weekend care sperăm că vor deveni la fel de îndrăgite că şi NAG.

“Nu mă supăr să dispar”, acrilic pe pânză, 155 x 160 cm, 2014 @ Aiurart

N: Ne spui despre noile proiecte pe care le-ai avut anul acesta, Bucharest Art Weekend şi Art On Display?
S: Art on Display este o idee care m-a entuziasmat de la bun început şi sînt foarte fericită că a primit un feedback pe măsură atât din partea publicului cât şi a participanţilor. Este o invazie vizuală a spaţiului public fără a-i reduce din perimetrul pietonal deja claustrat de arterele carosabile. Art on Display crează o imagine vizuală al cărei conţinut oferă un discurs radical diferit faţă de bombardamentul imaginilor seducător comerciale. Privitorul de pe stradă în trecerea lui prin faţa unei astfel de vitrine va avea o „pauză” în traseul vizual cotidian. Fără a-şi modifica drumul, fără a intra într-o galerie, pietonul va avea de confruntat în plină stradă mesajul unei lucrări de artă nu o vitrină de produs. Asta am visat şi chiar aşa s-a şi întîmplat cu prima ediţie a Art on Display. Am văzut cu ochii mei oameni care indiferent de oră se opreau pe stradă şi priveau aceste vitrine. Touche!
Bucharest Art Weekend este o continuare firească a Nopţii Albe a Galeriilor în urma sondajelor făcute de noi atât pentru public cât şi pentru participanţii care îşi doreau şi un eveniment în diurnă. Şi atunci pentru a nu face de două ori în acelaşi an Noaptea Galeriilor, am decis să avem în luna Mai Noaptea Albă a Galeriilor şi în luna Octombrie Bucharest Art Weekend. Mai mult, pe lângă programul diurn al acestui eveniment, dorim ca în harta lui să avem de această dată doar galeriile de artă contemporană, fără a include şi spaţiile alternative (un alt grup a cărui dezvoltare am susţinut-o de la prima ediţie a NAG şi care a devenit deja o structură foarte puternică) fiindcă este bine să existe un eveniment care să definească exclusiv harta spaţiilor permanente dedicate promovării artelor vizuale contemporane.

N: Tocmai ai avut vernisajul unei noi expoziţii personale. Cum se numeşte şi ce nebunii ai mai făcut?
S: Expoziţia se numeşte „Loc de joacă” şi am avut sprijinul şi implicarea lui Erwin Kessler, curatorul acestui eveniment plus oamenii extraordinari ai galeriei Aiurart. Nu dau din casă, că să zic aşa, vă aşteptăm cu drag pînă în 24 ianuarie 2015 că să vedeţi direct la locul faptei ce-am mai făcut. Şi nu pot să îmi închei discursul despre expoziţia asta fără să mulţumesc (la nesfârşit) unei liste lungi de prieteni care m-au ajutat enorm că să duc la bun sfârşit acest proiect!

“Grava amenințare”, instalație 50 iepurași, 2014 @ Aiurart

N: Ce aport consideri că a avut feeder.ro în cei 10 ani de existenţa pentru mişcarea artistică contemporană românească?
S: Feeder este ca Igu iniţiatorul acestei platforme. Cine îl cunoaşte pe Igu ştie 🙂 . Pe vremea când nu existau alte locuri unde să afli ce mişcă în oraş, feeder era singura sursă de informare. Vorbesc de începutul anilor 2000! Pe vremea aceea nettime-ro, Începem şi Feeder erau singurele platforme active de comunicare şi comentariu a evenimentelor de artă contemporană şi internaţională după marea schismă a platformei Syndicate, Spectre list abia se năştea iar E-flux funcţionau încă în camera unui apartament din New York.  Aşadar feeder.ro a fost unul dintre pionieri, normal că a avut ups and downs, cu toţii avem, dar sper că va continua la fel de frumos şi fără compromisuri că şi la început.

N: Merci mult pentru tot şi să ne vedem cu bine!
S: Eu îţi mulţumesc!

photos by feeder.ro

Leave a reply (we review all comments)