feeder insider w/ DJ Vasile

[en]

Sunteți în Zona Liberă, unde este și DJ Vasile de multă vreme, acesta fiind spațiul lui când vine vorba de muzică, atemporal și familiar nouă.

Faptul că muzica electronică este arhi-prezentă în varii medii românești nu este o intâmplare, ci, ca toate lucrurile, a avut un inceput. Cu toate că ar fi mai mult de ascultat decât de spus, prin interviul următor încercăm să aflăm motivația și cursul evenimentelor din viața celui ce a transformat o plăcere personală într-o inspirație continuă pentru scena românească de muzică – un pionier în adevăratul sens al cuvântului. Acest pionierat nu a constituit niciodată un scop în sine, ci un mijloc de a deschide și ușura calea multora dintre noi către muzica ce ne-a format, educat, amuzat și antrenat la dans până în zorii multor dimineți.

Cariera lui DJ Vasile în radio a debutat în 1990, iar în 1998 a început emisiunea “Zona Liberă”, care continuă și acum online, promovând artiști locali. A creat și a lucrat alături de Șuie Paparude (1995), NSK (1997), Nemos (2001), Shukar Collective (2003), și își continuă munca cu aceeași originalitate și determinare ca până acum, găsind mereu noi direcții îndrăznețe și fresh pentru muzica sa.

Keywords: groundbreaker, original, versatile, daring, mix, `90

Hello, DJ Vasile!
Iată ce ar vrea feeder să știe despre tine:
(please, fill in the blanks)

Din `90 și până acum, am… ascultat muzică, ce să fac?
Mai frumoasă e viața atunci când… asculți muzică 🙂
În căutarea sunetului ideal, sunt atent mereu la… muzică.
Între analog și digital, prefer… frunza.
Cel mai frumos lucru care mi s-a spus în ultimul timp… un banal “te iubesc”, ce să fie mai frumos?
Dacă n-aș fi făcut muzică,… aș fi ascultat oricum multă muzică.
În București, viața este… la fel de scurtă și noaptea la fel de lungă.
Câteva cuvinte cu care m-aș descrie… autist și un om bine intenționat.
Ca artist, contează mult să… pot evada din lumea asta cu ceea ce fac.
3 colaborări preferate

NSK (Matze, Electric Brother, DJ Vasile) – 1997

Shukar Collective (Dj Vasile, Dan Handrabur – Dreamdoktor, Cristi Stanciu, Matze, Vlaicu Golcea, colaborări cu Mitoș Micleușeanu – Diafragma, Mircea Florian) – 2000

Zona Liberă

 

Ana Moca-Grama: Bine te-am găsit, Dj Vasile! Ți-ai început cariera în muzică acum aproape 25 de ani și ai asistat la creșterea și dezvoltarea scenei electronice din România. Ne-ai povestit cum puneai muzică în Club A, spune-ne mai multe despre începuturi – cum arăta un party la începutul anilor `90, și cum suna?

DJ Vasile: Datorită libertății proaspăt dobândite ce a lăsat loc liber noutății, începutul anilor`90 au fost niște ani sălbatici. Petrecerile de atunci se asemănau foarte mult cu cele din ziua de astăzi, singura diferență fiind făcută de faptul că se asculta mult mai multă muzică nouă, deși internetul era practic inexistent. Provocarea mea ca DJ a constat în permanenta căutare și expunere a noului pe care atunci îl întâlneam din abudență exclusiv în fonoteca radio-ului la care lucram. Într-o singură seară se trecea prin toate stilurile muzicale și s-a mers în acest fel mulți ani, după care m-am specializat pe muzica electronică de dans.

AMG: Care erau cele mai mari influențe muzicale la începuturile scenei, și în ce direcție tindem să ne îndreptăm acum, în era digitală multiculturală? Prin ce medii făceați rost de muzică, dar acum?

DV: Până în `90, sursa de muzică a fost radio-ul pe unde scurte și colecțiile private ale prietenilor. Mai târziu, lucrând în domeniu totul a devenit mai simplu: am avut acces, în timp real, la toate noutățile. Astăzi mulțumim internetului. Ce mi s-a părut ciudat și atunci și acum, indiferent de sursă este ponderea noului în viața de noapte a bucureșteanului care s-a dovedit a fi conservator.

AMG: Cum te simți acum, când scena a cărei temelii chiar tu le-ai pus, „copilul” tău, s-a dezvoltat și a crescut, aducând cu ea din ce în ce mai multe evenimente și artiști? Ești mulțumit cu această evoluție, ți-ai imaginat vreodată că se va ajunge până aici?

DV: Mult spus ”copilul meu”, n-am făcut altceva decât să organizez seri specializate, o noutate în sine. Însă, până în anul 2000, nu mi-a fost tocmai ușor. Noile generații au adus cu sine și aduc în continuare artiști care depășesc ușor granițele țării, fără a fi remarcați la ei acasă, din același conservatorism al marii majorități a consumatorilor de muzică. Aici nu credeam că o să se ajungă!

AMG: Unde îți place cel mai mult să pui muzică în capitală? Ce alte locuri sunt aproape de sufletul tău, din care ai amintiri frumoase?

DV: Cel mai mult din capitală îmi place să pun muzică la Cluj. Din trecut, rămân Club A, Studio Martin, Web, Subbufet; astăzi Galeria IX, Tete a Tete și radio Groove On.

AMG: Cât despre București, după ce ai călătorit prin întreaga lume, ce te face să te întorci mereu aici?

DV: În afară de motive exclusiv sentimentale, nimic. Chiar mă gândesc după 50 de ani să plec…

AMG: Ai observat vreo diferență de percepție între publicul local și cel internațional? Ce am putea face să îmbunătățim lucrurile când vine vorba de muzică și party-uri?

DV: Calitatea sunetului a stricat multe în trecut, acum observ o atenție mai mare în această direcție, fie că e vorba de cluburi sau evenimente în natură. Diferența dintre publicul lor și al nostru e dată de apetitul pentru nou , in rest bem mai mult!

AMG: Care au fost primele tale instrumente muzicale, fie ele analog sau digital? Ce gear aveai atunci, și ce ai acum?

DV: Ca DJ primul instrument a fost magnetofonul, apoi casetofonul, pickup-ul, cd player-ul și traktor-ul. Mai greu cu pianul… mai ușor cu computerul.

AMG: Care sunt lucrurile de care ții mereu cont atunci când îți alcătuiești un dj set și atunci când produci un track? Ai obiceiuri anume când vine vorba de procesul de creație?

DV: Cu dj set-ul e simplu, îl alcătuiesc în funcție de locul în care urmează să merg, de multe ori chiar în momentul în care ajung acolo, când nu se mai potrivește deloc ce am plănuit acasă cu starea de spirit a petrecăreților. Când vine vorba de track-uri îmi este mai greu datorită lipsei de educație muzicală. Lucrând intuitiv am nevoie de mai mult timp și de momente de inspirație.

AMG: „Zona Liberă” este un proiect longeviv, care și-a găsit mereu un mediu nou de comunicare, de la ProFm la Radio Guerilla, și acum, pe net. Ai fost mereu consecvent în promovarea artiștilor români, care sunt criteriile tale când vine vorba de alegerea muzicienilor? Care crezi că sunt elementele necesare pentru a deveni un producător bun?

DV: Zona Liberă e ce e datorită lui Matze, cel mai bun din branșă. Recunosc că ideea a fost a mea, dar fără skill-urile lui n-ar fi fost posibil.

AMG: Feeder a împlinit 10 ani de existență. Ce a însemnat pentru tine site-ul și cum te-a influențat?

DV: Până să apară marile site-uri de socializare Feeder a fost singura sursă de informare care părea că vorbește pe limba mea.

AMG: Care sunt planurile tale în viitorul apropiat?

DV: Ceva muzică și să plec din țară.

AMG: În încheiere, spune-mi cu ce artiști, fie români, fie internaționali, ți-ar plăcea să stai de vorbă? Ce-ai fi curios să afli de la ei?

DV: Sunt prea mulți cu care aș vrea să ciocnesc un pahar, iar acum sunt o grămadă de artiști electronici români care-mi atrag respectul de nu mai apuc să mă minunez la cei internaționali. Diferența dintre ai noștri și ai lor o face strategia de promovare. Aici e mult talent: Argatu, Avantgard, Unu, H2opt, Trg, Gojira, Vlad Dobrescu, Shadowbox, Silent Strike, Doc, Alien Pimp, Norzeatic și muți alții etc. În Zona Liberă aș vrea să aflu de la ei dacă se simt bine. Și gata!

AMG: Mulțumesc mult, să ne auzim cu bine!

Îl puteți asculta pe DJ Vasile chiar mâine, în cadrul Ambientalica @ Galeria IX.

Words by Ana Moca-Grama

logos_final_bwinsider signature

 

26 thoughts on “feeder insider w/ DJ Vasile”

  1. Pingback: feeder insider w/ DJ Vasile (en) • feeder.ro

  2. Pingback: FOTO & VIDEO: 3 Smoked Olives Island Festival • Feeder.ro

  3. Pingback: Feeder Insider W/ DJ Vasile (en) | Feeder.ro

  4. Pingback: Waha Festival 2015 @ Pădurea Micfalău, Covasna | Feeder.ro

  5. Pingback: Jam Session #6 @ STUDIO | Feeder

  6. Pingback: feeder insider w/ Bross | Feeder

  7. Pingback: feeder insider w/ Bross [en] | Feeder

  8. Pingback: DuBucureşti #65 w/ Atouck şi Dj Vasile @ Doamnei 3 | Feeder

  9. Pingback: AMBIENTSPHERE Release Party: DJ Vasile, Ziazin, Atouck & Kitră @ Tete a Tete | Feeder

  10. Pingback: Dianei 4 / 3 ani | Feeder

  11. Pingback: Hai in Space w/ DJ Vasile @ Balul Arhitecturii 2015 | Feeder

  12. Pingback: DuBucureşti #55 w/ DJ Vasile @ Doamnei 3 | Feeder

  13. Pingback: DuBucureşti #53 @ Doamnei 3 | Feeder

  14. Pingback: feeder insider booklet / e-book / party | Feeder

  15. Pingback: Revelion 2015 @ Arena Platos | Feeder

  16. Pingback: Dj Vasile @ RTS.FM | Feeder

  17. Pingback: Ambientalica w/ Dj Vasile // Zniff // Sultan [Blanoz] @ Open Minds | Feeder

  18. Pingback: DJ Vasile RTS.FM Bucharest Lab | Feeder

  19. Pingback: AMBIENTALICA w/ Dj Vasile // Zniff // Atouck / Fanescu @ Open Minds | Feeder

  20. Pingback: feeder insider w/ Matze [en] | Feeder

  21. Pingback: Kendama Romania Contest & Afterparty @ Open Minds | Feeder

  22. Pingback: AMBIENTALICA w/ Dj Vasile // Zniff // Atouck // Δeltaплан @ Open Minds | Feeder

  23. Pingback: Zona Liberă 447 | Feeder

  24. Pingback: feeder insider w/ Matze [ro] | Feeder

  25. Pingback: Zona Liberă 445 din 14 octombrie 2014 | Feeder

  26. Pingback: feeder sound 05 mixed by DJ Vasile | Feeder

Leave a reply (we review all comments)