Gerd Ludwig – The Long Shadow of Chernobyl

Gerd Ludwig a început să documenteze lunga umbră a dezastrului nuclear Cernobâl în timpul unui fotoreportaj pentru National Geographic despre poluarea din zonă, în anul 1993. În ultimii 20 de ani, el a continuat să facă incursiuni în zonă iar fotografiile le va compila în albumul foto The Long Shadow of Chernobyl, cu ajutorul comunității Kickstarter. Pe lângă fotografii, albumul va conține un eseu al fostului președinte al URSS, Mihail Sergheevici Gorbaciov.

În fotografia de mai sus se poate vedea New Safe Confinement în 2013, domul high-tech proiectat de companiile franceze Novarka, Vinci Construction Grands Projets și Bouygues Travaux Publics. Acesta va acoperi actualul sarcofag, în care se află reactorul nr. 4, probabil în 2015 (data finalizării lucrărilor a fost amânată în repetate rânduri, primul termen fiind 2005).

Ceasul dintr-o cameră din clădirea reactorului nr. 4 indică momentul exploziei. Nivelul radiației din încăpere este încă atât de ridicat încât accesul este limitat la câteva secunde.

Camera de control a reactorului nr. 4, scena suitei de erori care, în noaptea de 26 aprilie 1986, au condus la cel mai mare accident nuclear de până acum.

– via slate

1 thought on “Gerd Ludwig – The Long Shadow of Chernobyl”

  1. Pingback: Ce se mai petrece la Chernobîl? | Feeder

Leave a reply (we review all comments)