Accept / Decline – povesti, barfe, bani si Facebook

  • by

Vineri 24 mai de la ora 19:00 la AristoCats (Strada Teodor Ștefănescu nr. 1) se întâmplă un eveniment de artă relațională.

Proiectul Povești, bârfe, bani și Facebook, îşi propune să exploreze modul de funcţionare al socializării şi efectele instanţelor de relaţionare asupra dezvoltării individului, punând în discuție acea relaţie interumană, directă şi reciprocă, care se desfăşoară atât în plan conştient cât şi în plan inconştient.

Încercăm astfel să identificăm aceste relaţii şi modul în care ele ne transformă, ne modeleză, pentru a putea fi integraţi în structurile societăţii, încercând să descoperim cât pierdem din identitatea personală în acest drum de integrare, de acceptare socială. Spaţiul ales pentru prezentarea lucrărilor, o cafenea, ne plasează într-un context care este construit pe nevoia de socializare a individului. Vă invităm astfel să interacționați cu tinerii artiști, într-un eveniment de artă relațională care chestionează zona de interes a noilor generații.

Aceasta expoziție este rezultatul unui proiect al studenților departamentului Foto-Video UNArte, inițiat de Alexandra Croitoru și organizat de Marian Dumitru.

Artisti: Laura Caraculacu, Anamaria Casaru, Marian Dumitru, Dan Fiera, Vlad Mihailescu, Iulia Mocanu, Ramona Cristina Opran, Camelia Oprita, Mihai Andrei Sebestyen, Cristian Talpeanu, Gelu Toaipa, Anca Tomescu

Tags:

Leave a reply (we review all comments)