Love Issue #8 – Intimitate

  • by

Love Issue #8 se lansează marți, 30 aprilie 2013, ora 19.00 la ART HUB (Blvd. Marasesti, nr. 107) și are ca temă Intimitatea.

< Intrare liberă. Revista se poate cumpăra la prețul de 30 RON. Fie că-s amintiri din copilărie sau vieți în spatele scenei, dor de mare sau interogatorii, cupluri dormind sau România privită de un străin, am încercat în toate cele 21 de articole să distingem elementul intim. Printre fotografii prezenți în revistă, Donald Weber (VII Agency), Paul Schneggenburger (Anzenberger Gallery), Karen Miranda intervievată de Jorg Colberg și Saul Robbins (profesor de fotografie la Center of Photography, NYC). Revista cuprinde și o parte de scurte portfolii ale celor care au participat la call-ul de proiecte legate de intimitate iar în cadrul lansării va fi o expoziție de grup cu trei dintre acestea, expuse de Valeriu Cătălineanu, Irina Munteanu și Alina Negoiță. Odată cu cele trei proiecte expuse, Mircea Albuțiu va fi prezent la eveniment cu nouă fotografii din proiectul Jurnal de Culise, prezent și el în Love Issue #8. Tot în cadrul lansării va exista o lucrare de grup al prietenilor Love Issue. Cei care vor să participe sunt rugați să trimită la cnimigean [at] gmail [dot] com un mail cu subiectul "intimitate" cu o fotografie făcută de ei care cred că ar putea avea titlul intimitate. Analog, digital, telefon, tabletă, nu contează cu ce sunt făcute, vor fi toate printate cu ajutorul celor de la F64Studio și expuse în seara lansării împreună cu numele autorilor. Data limita pentru trimiterea fotografiilor, duminică 28 aprilie, ora 21. Love Issue este o revistă independentă de fotografie editată de Constantin Nimigean. Primul număr a apărut online în ianuarie 2011 iar după alte 5 numere, revista a trecut în tipografie. În noiembrie 2012 a apărut Love Issue #7 care avea ca temă Dependența / Independența și a fost printată datorită unei campanii de crowdfunding pe Internet în care s-au vândut în avans 500 de exemplare. Cu bugetul strâns s-au printat 1000 de exemplare care s-au distribuit worldwide. Cu conținut în limba engleză, revista se adreseaza celor care-s pasionați de povești, fotografii, oameni și întâmplări reale. Mai multe detalii pe www.love-issue.com sau www.facebook.com/LoveIssueMagazine.

ART HUB este un spațiu care permite atât lucrul, laboratorul, atelierul, cât și difuzarea, publicarea și expunerea proiectelor artistice și nu numai. Este un proiect al Asociației pentru Promovarea Artelor Contemporane (APAC). Mai multe detalii pe Facebook.

Tags:

Leave a reply (we review all comments)