Contrapunct – jam session la Carol 53

Sambata 8 decembrie la Carol 53

La prima întâlnire de pe 24 noiembrie am invitat câțiva prieteni să cântăm împreună și am tot cântat de la 8 seara până la 8 dimineața 🙂 Au participat Oana Maria & Andrei Grigore (Poetrip), Eduard Gabia (Karpov not Kasparov), Alin (Jazzadezz), Mizdan & Cristi (Travka), Sergiu Corbu Bodor & Simon Lucian (Ad Hoc), De-abia De-îndată, Michael Acker (The Others), Andrei (Camera 101), Harlequin Jack, Gioni, Cocolino, Mihai Smarandache, Mugur Grosu și alții cu care nu am apucat să facem cunoștință decât prin muzică. Primul CONTRAPUNCT a fost un eveniment privat, deschis numai muzicienilor, dar pentru că a ieșit atât de tare, de data aceasta am hotărât să chemăm pe toată lumea să asculte, să se miște, să bea vin fiert și chiar să cânte cu noi dacă simte.

Noi punem la dispoziție locul și sunetul, oricine vine cu instrumentul lui este liber să se mufeze în mixer și să cânte alături de noi. Singurele condiții sunt ca fiecare să îi asculte pe ceilalti și să nu îi acopere. Având în vedere că se va cânta prin rotație, evitarea haosului total va depinde de bunul simț al fiecăruia. Ca și data trecută, ne vom uni forțele într-un groove neîntrerupt care va trece prin tot felul de stări, având în vedere că va fi început de niște oameni, dus mai departe de altii și terminat de complet altii. Muzica va fi un organism viu, ale cărui celule vor fi într-o continuă regenerare. Vom dialoga unii cu altii fără cuvinte, sperăm fără pauză, în cele 12 ore.

CONTRAPÚNCT s. n. (‹ lat. punctus contra punctum, „punct contra punct”, adică „notă contra notă”), denumire dată tehnicii de combinare a mai multor linii melodice concomitente, având fiecare un caracter independent, dar care împreună pot forma un tot organic.

Tags:

1 thought on “Contrapunct – jam session la Carol 53”

Leave a reply (we review all comments)