Interviu cu Jean Pierre Mocho, Preşedinte al Institutului Superior de Modă de la Paris (MOD’SPE)

  • by
EXCLUSIV: Interviu cu Jean Pierre Mocho, Preşedinte al Institutului Superior de Modă de la Paris (MOD’SPE)

EXCLUSIV: Interviu cu Jean Pierre Mocho, Preşedinte al Institutului Superior de Modă de la Paris (MOD’SPE)

“Creativitatea în modă funcţionează atâta vreme cât e monetizabilă”

La 67 de ani, Jean Pierre Mocho este un nume de notorietate în industria business-ului de modă. Preşedinte al MOD’SPE Paris şi al Federaţiei Franceze de Pret-a-Porter Feminin, Jean Pierre Mocho a activat în companii precum Christian Dior, Givenchy, Balenciaga, Celine sau Carven. În interviul acordat lui Feeder.ro, Jean Pierre Mocho explică de ce veniturile pe piaţa de modă din Franţa sunt în scădere, de ce creativitatea de dragul creativităţii e inutilă şi care sunt cei mai populari designeri români la Paris.

Aveţi o experienţă de peste 40 de ani în industria modei. Cum s-a transformat piaţa de modă de la momentul intrării dvs. în industrie şi până azi?

Felul în care arată piaţa de modă nu este dictat de moda propriu-zisă, ci de modul în care moda este consumată de public, adică de vânzări. Mă refer la consum în ceea ce priveşte stilul şi preţul, iar cele două variază permanent. Dacă luăm două mărci, una necunoscută şi Chanel, de exemplu, şi ambele vând la fel de bine, ambele sunt la fel de bune. Valoarea unei mărci se măsoară şi prin succesul său la public indiferent dacă marca este cunoscută sau mai puţin cunoscută. Câteodată s-ar putea nici să nu existe vreo marcă, să vorbim de produs în sine şi atât şi dacă produsul vinde, atunci produsul e bun. Azi totul se reduce la a fi atractiv ca să vinzi. Vorbesc de Franţa că e exemplul pe care îl cunosc cel mai bine; poate că-ţi doreşti ca produsul tău să fie în primul rând atractiv, dar el trebuie să fie atractiv şi pentru public şi dacă este, se va vinde, dacă nu, nu şi e clar că e ceva ce nu faci bine. E logica întregului business. În Franţa, politica cea mai des întâlnită în rândul cumpărătorilor este „îmi cumpăr ceva pentru că îmi place, pentru propria plăcere”. Şi asta e tot. Nu e vorba de necesitate, e vorba de plăcere. Dacă am vorbi de necesitate, nimic în lumea asta nu s-ar mai cumpăra în ritmul în care se cumpără (râde). Trăim într-o lume axată pe consum şi felul în care se consumă dă şi în modă direcţia a ceea ce se creează în conformitate cu cererea existentă pe piaţă.

Cum este piaţa de modă din Franţa din punct de vedere al consumului?

Nu stăm foarte bine. Le spun mereu celor din industrie că asta se întâmplă din cauza că suntem atât de creativi că nimeni nu ne cumpără (râde).

La ce anume vă referiţi când spuneţi asta?

Vânzările sunt în scădere. Dacă vânzările sunt în scădere înseamnă că moda franţuzească, oricât de creativă, nu reuşeşte să atragă cumpărători.

Şi cum ştiţi că e vorba de asta şi nu de un marketing prost, de exemplu?

Ceva ce nu e interesant nu poate fi vândut nici dacă tot marketingul din lume îşi propune să-l vândă (râde). Nimeni nu va cumpăra.

Aţi spus în discurs că pieţele europene trebuie să se coalizeze împotriva pieţelor asiatice. La ce vă refereaţi?

Nu e vorba de niciun război, dacă asta aţi înţeles (râde). Chinezii nu mai pot produce, piaţa producătoare de haine din China e suprasaturată. Preţul de producţie din China a crescut, iar companiile chinezeşti fac mai mult profit dacă lucrează pentru piaţa internă decât dacă lucrează pentru piaţa internaţională. De aceea multe companii şi-au mutat pieţele de producţie în alte ţări, pentru că sunt mai ieftine. Unele au venit chiar şi-n România.

E adevărat. Nu ştiu însă câte dintre ele mai au fabrici în România. Îmi amintesc exemplul lui H&M. În urmă cu 2-3 ani, până să vină compania în România, îmi cumpăram haine de la H&M-urile din alte ţări şi pe etichetă scria că-s fabricate aici.

Se întâmpla pentru că era profitabil pentru companie să facă asta aici întrucât costurile de producţie erau, probabil, mici. Acum că nu mai sunt mici, s-au mutat. Toată lumea face asta.

Munca dvs. a fost dedicată, în principal, segmentului feminin. Care este azi raportul dintre moda pentru femei şi moda pentru bărbaţi?

Pot, din nou, să vă dau exemplul Franţei unde moda dedicată bărbaţilor nu depăşeşte 40%. Restul e dedicată femeilor. Ăsta este modelul pentru ţările evoluate, în general, şi mă refer aici la ţările vestice, care au un model constant al consumului de produse din orice zonă ar fi ea. Dacă ne referim la ţări ca India sau China, unde numărul bărbaţilor e mai mare, evident şi raportul se schimbă pentru că, aşa cum spuneam, felul în care arată piaţa de modă e dat de cererea consumatorilor. Oamenii nu prea gândesc moda în termenii ăştia, anume că, precum şi-n alte business-uri, cifrele dictează mersul pieţei. E ceva destul de plictisitor la bază, poate d-aia nici nu se pune accent pe aceste aspecte când se vorbeşte de industria modei (râde). Revenind la piaţa de haine pentru bărbaţi, în Franţa majoritatea produselor destinate lor sunt importate. Nu există multe companii în Franţa care produc îmbrăcăminte pentru bărbaţi.

Dacă moda este o industrie despre care credem că se caracterizează, în primul rând, prin inventivitate, cum se face că ea este ciclică, adică trendurile, aşa cum le numim, se reîntorc?

Pentru că a fi creativ nu e echivalent cu a produce bani. Creativitatea în modă funcţionează atâta vreme cât e monetizabilă. Dacă produsul nu se vinde, oricât de creativ ar fi, e degeaba. Şi mai e un aspect: nu tot ce e creativ, e purtabil şi dacă nu e purtabil, nu se vinde. Trendurile se reîntorc pentru că ceea ce se face azi nu e funcţional, adesea oamenii nu pot purta ceea ce designerii creează.

E interesant ce spuneţi şi cumva mă intrigă pentru că îmi vin în minte japonezii atunci când mă gândesc la un soi de modă avangardistă care acolo pare să prindă de minune…

Şi ce dacă? Moda respectivă prinde acolo şi atât (râde). Piaţa de modă japoneză nu există la nivel internaţional, nu contează. Ceea ce s-a prezentat, de exemplu, la Săptămâna Modei de la Tokio a fost interesant de urmărit pe podiumul de prezentare. Şi atât (râde). Aţi fost vreodată în Japonia?

N-am fost.

Acolo există ceea ce numim moda străzii.

Nu există aşa ceva peste tot?

Ba da. Şi este o problemă. Să vă explic. Există hainele de tip vintage care sunt la modă şi care sunt mult cumpărate. Acestea sunt haine create cu ani sau zeci de ani în urmă. Asta înseamnă că moda care se face azi nu e suficient de atractivă, deci nu e cumpărată. La nivel de business e important ca un om care intră într-un magazin să plece de acolo după ce va fi cumpărat ceva. E foarte bine că există creativitate în stradă, nu asta e problema. Problema este că designerii care fac azi haine ar trebui să fie creativi în sensul în care să şi vândă. E foarte simplu să vezi dacă unei companii îi merge bine sau nu: te uiţi la încasări. Are profit, e bine. Nu are, nu-i bine. E atât de simplu. În modă, diviziei luxury îi merge cel mai bine, costurile de producţie sunt mari, calitatea hainelor e de obicei foarte bună, ai un adaos de 30%-40% pe produs, profitul e asigurat. Însă în celelalte zone, situaţia e cumva dramatică. Unii spun că e vorba de preţuri. Nu-i aşa. Şi dacă produsele sunt ieftine, ele tot nu se vând şi asta nu se întâmplă pentru că nu există putere de cumpărare, ci pentru că hainele nu sunt atractive. Revin la exemplul hainelor vintage; ele se vând chiar dacă au 20 de ani vechime pentru că reuşesc să rămână în actualitate în ciuda timpului care a trecut peste ele.

Aşadar, unde greşesc designerii de azi care nu reuşesc să vândă?

Nu îşi cunosc clienţii. Majoritatea creează pentru ei în loc să creeze pentru un public. Aşa că doar ei ajung să-şi poarte propriile creaţii (râde).

„Nu îşi cunosc clienţii” mi se pare o observaţie atât de generică. Cum poate cineva să ştie, cu adevărat, ce vor ceilalţi? Câteodată ceilalţi nu ştiu ce vor pentru sine de la o zi la alta …

(Râde) E adevărat. Dar trebuie să observi, să încerci, să scoţi pe piaţă, să vezi dacă vinde, daca nu vinde, observi mai mult, încerci din nou şi tot aşa. Unele companii sau designeri spun: „nu vând pentru că clientul nu-mi înţelege stilul”. Greşit! N-are nicio datorie să te înţeleagă din poziţia în care se află. Tu trebuie să-l înţelegi pe el că tu vrei să-ţi vinzi produsul.

În discurs aţi spus că România e bine privită pe piaţa de modă internaţională. În afară că citesc despre vedete din afară care poartă creaţii ale designerilor români, nu am mult feedback despre ce se întâmplă din punctul ăsta de vedere. Aşadar, ce se întâmplă?

(Râde) În Franţa vindem cam 20-30 de colecţii ale unor designeri români şi pe unele dintre ele le-am văzut şi-n New York. Şi colecţiile sunt bune. Nu spun că-s bune din complezenţă, pentru că facem interviul ăsta acum (râde), ci pentru că mereu spun ce cred chiar dacă ceea ce cred s-ar putea să fie adevărat doar pentru mine (râde). Unele dintre cele mai vândute colecţii sunt cele ale Mariei Lucia Hohan, Elena Perseil şi Murmur.

Jean Pierre Mocho a fost în România cu ocazia lansării Artcademy Fashion Business School, prima şcoală din România care oferă cursuri ceritifcate internaţional în domeniul modei.

Interviu de Andreea Vasile

Leave a reply (we review all comments)