Have a Lemon – Taste Diversity!

artfusion

Cu ceva intarziere…

“Te asteptam sa vii in perioada 4-8 mai la Centrul National al Dansului Bucuresti in fiecare zi intre orele 14.00-21.00, TNB – intrarea lateral stanga etaj III, sa experimentezi diversitatea asa cum o intelegem noi – prin SUNETE.

Vino sa iti deschizi ochii, ca sa auzi mai bine!
Vino sa iti deschizi urechile, ca sa vezi ca esti unic!
Vino sa iti deschizi urechile, ca sa vezi ca esti la fel!
Vino sa AUZI ca nu esti singur!

O serie de evenimente initiate de tineri voluntari te asteapta sa vii sa le “incerci” in Bucuresti si Miercurea Ciuc:

* Expozitie de sunete
* Concert LEMON – TASTE DIVERSITY!
* FLASHMOB – TASTE DIVERSITY!
* Conferinta de diseminare

Expozitia Have a Lemon – Taste Diversity! cuprinde mai multe zone in care poti sa incerci o multitudine de sunete, sa intelegi diversitatea, sa explorezi anumite momente ale vietii cu sunetele care te insotesc, sa experimentezi, sa dai diversitatii o muzica, sa cunosti chiar si “carti in carne si oase”.

Expozitia va fi structurata pe 7 zone:
Zona 1 – Receptia
Chiar de la intrare, esti introdus de echipa noastra in atmosfera expozitiei. La receptie primesti instructiuni despre itinerariul expozitii, iar la plecare ai ocazia sa primesti materiale despre ce vezi si auzi, si sa stai la o “portie de feedback”.

ZONA 2 – Sunet si imagine
In aceasta zona ai posibiliatea sa experimentezi “fotografii cu sunet” facute de tineri din Bucuresti si Miercurea Ciuc. Poti “sa asculti” 200 de fotografii de la “oameni diversi”. Esti invitat sa asculti prin casti sunete asociate fotografiilor, si la un interval repetat de timp o muzica armonica care cumuleaza multitudinea de sunete individuale.

Diveristatea are propria muzica, si aici ai ocazia sa te lasi prada diversitatii sunetelor traite de oameni

ZONA 3 – Tunelul Vietii
In aceasta zona ai posibilitatea sa treci printr-un tunel unde experimentezi sunete diverse pe care le-ai putut auzi de-a lungul vietii incepand de la nastere, trecand prin copilarie, adolscenta, viata adulta pana la moarte.

Sunete placute sau mai putin placute, socante sau surprinzatoare, iti vor aminti ca esti unic si totusi la fel ca ceilalti, si ca in jurul tau etapele vietii sunt aceleasi chiar daca esti roman sau maghiar, alb sau negru, evreu sau musulman.

ZONA 4 – Zona Subacvatica
Aici ai ocazia sa simula efectul (audio) obtinut in medii acvatice, fie cada…, fie acvariu…., fie mare. Din mediul solid vor intra semnale care in urma “filtrarii” acvatice vor lua o cu totul alta forma. Aici ai un moment de relaxare, de experimentare, de joaca.

Diversitatea are mule sunete, depinde de unde o asculti Important e sa vrei sa o asculti!
Nu te poti ascunde diversitatea e peste tot!

ZONA 5 – Zona La Podea
A incercat vreodata o podea sa iti transmita mesaje?? In aceasta zona experimentezi o podea interactiva care emite diferite vibratii. Aceste vibratii pot interfera si vor fi armonice. Totodata stand pe podea poti viziona un scurt documentar de making-of al expozitiei.

Indiferent de ceea ce esti, poti si tu sa faci ceva sa transmiti mesajul mai departe.

ZONA 6 – Living Library
In zona de “living library” este creat un spatiu simulat ca al unei biblioteci, doar ca in loc de carti care pot fi citite, sunt carti care pot fi AUZITE/ASCULTATE. Iar in loc de carti de fapt sunt oameni cat mai diversi cu povesti cat mai spectaculoase exprimand diversitatea care ar putea sa dea celui care asculta “cartea” un moment unic de invatare. Fiecare carte avea un titlu si un timp maxim de citire (aproximativ 50 de minute).

Nu judeca o carte dupa coperta, citeste-o si poate vei intelege mai multe.

Pentru a afla raspunsurile la intrebarile de mai jos, da click aici
.

* Carte sau cititor in Biblioteca Vie?
* Cine sunt cartile?
* Programul Bibliotecii Vii!
* Ce trebuie sa stiu ca cititor!

ZONA 7 – Lounge
Dupa zona 7 a expozitiei esti invitat intr-un spatiu in care ai ocazia sa transmiti marturii despre ce ai experimentat, ceea ce ai “invatat” din expozitie catre alte persoane la care va ajunge mesajul proiectului nostru. Este o zona de relaxare unde te invitam la o LIMONADA si la o “gura de vorba”.

Oricand in graba ta prin lume te-ai lovit de “zidurile diversitatii”, ia-ti un moment de pauza si asculta sunetul zidului.

In cadrul Have a Lemon – Taste Diversity!, pe langa expozitie, va invitam sa mai participati in saptamana 4-8 mai 2009 in Bucuresti, dar si in saptamana 22-27 septembrie 2009 in Miercurea-Ciuc la evenimentele:

* FLASHMOB – TASTE DIVERSITY! in data de 8 mai La Fantana la Universitate orele 16.00 si 18.00

* CONCERT LEMON in data de 8 mai la Centrul National al Dansului ora 21.00, TNB, etaj III – Sala Ronda. Vei putea sa experimentezi sunete din cadrul expozitiei integrate intr-un performance muzical realizat de trupa LEMON.

Toate evenimentele din cadrul proiectului sunt cu INTRARE LIBERA.

Detalii:http://www.lemon.org.ro”

1 thought on “Have a Lemon – Taste Diversity!”

Leave a reply (we review all comments)