Feeder

loudQuietloud – A Film About the Pixies
Documentar muzical in regia lui Steven Cantor si Matthew Galkin cu Frank Black, Kim Deal, David Lovering si Joey Santiago
Miercuri 11 iunie ora 22:00
Terasa La Motoare
Intrarea libera

De la soapta la urlet, de la vorbe la cantec, de la zgomot la liniste filmul urmareste turneul de reunire al uneia dintre legendele muzicii alternative – The Pixies. “Ciudatenia” filmului este ca exista o singura voce in interviurile regizorilor (cea a fondatorului si liderului grupului), insa “dialogul” de scena – nu lipsit de mister – este unul dintre cele mai clare si mai puternice din rock-ul alternativ.

Desi nu poate fi evidentiata prin momente majore sau miscari bruste, caderea miscarii rock (pe fondul ascensiunii muzicii pop) la sfarsitul anilor `70 si inceputul anilor `80 a generat si o multime de „puncte de rezistenta”, o serie de muzicieni cautand sa adapteze acordurile rock pe lungimile de unda ale tinerilor nemultumiti de superficialitatea muzicii „de consum”. Fructificand experienta acumulata de clasicii genului rock, cateva formatii nascute in afara industriei muzicale si-au exersat stilul redefinind sincer metal-punk-ul bazandu-se pe emotie si adevar. Una dintre formatiile care au redefinit scena indie a fost si „The Pixies”, nascuta in 1986 in urma unui banal anunt de ziar. Dupa un succes mediocru pe Coasta de Est a Statelor Unite trupa a inceput sa devina din ce in ce mai cunoscuta in marea Britanie si Europa, stilul lor inchegandu-se intr-o structura concisa – cantece scurte, dinamice, cu texte criptice, subversive (despre nebunie, OZN-uri, incest si mituri biblice). Succesul lor a incurajat si alti tineri muzicieni, fiind unul din pilonii exploziei muzicii alternative din anii `90.
Filmul se axeaza pe momentul reunirii celor din The Pixies (destramata cu zece ani in urma), insotindu-i in in primul lor turneu de dupa reunire. „Cidatenia” filmului este ca doar fondatorul trupei Charles Thompson (aka Black Francis, aka Frank Black) este cel care raspunde intrebarilor regizorilor, restul membrilor avand interventii sporadice, punctuale. „Ciudatenia” trupei este ca acest lucru e valabil si in realitate. Relatiile umane in „The Pixies” sunt aproape incredibil de „sterse”, insa mesajul lor muzical este cat se poate de intim si clar. Fanii le apreciaza oricum geniul si le adora muzica. Si nici n-ar avea de ce sa n-o faca.